Horoscop
Înapoi la
Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

5 femei din zodiac care vor fi părăsite până la finalul anului

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

În fiecare dintre noi există acea dorință de a fi prospera și de a avea parte doar de evenimente frumoase în viața noastră. Vrem să fim împliniți din toate punctele de vedere, să avem o carieră de succes, abudență financiară și, poate cel mai important, un om drag sufletului nostru alături de care să simțim că putem cuceri lumea.

Oricât de dezamăgitor ar suna, astrele nu au vești bune pentru cinci dintre nativele din horoscop, pentru care anul 2021 va fi unul marcat de probleme în relația de cuplu, dar și de multă suferință. Necazurile vin pe rând, iar ele simt că totul se prăbușește în jurul lor. Se anunță zile negre pentru cinci femei din zodiac!

Cele cinci native din horoscop care vor fi părăsite până la finalul anului

Gemeni

Ești mereu indecisă atunci când vine vorba de sentimentele tale, însă în relația din prezent ai reușit să te exprimi emoțional mai bine ca niciodată. Cu toate acestea, partenerul și-a croit diverse scenarii cu privire la loialitatea ta, iar acum totul a ajuns la apogeu. Îți va pune la îndoială iubirea și, în cele din urmă, va decide că își dorește altceva pe viitor, astfel că va merge pe un drum separat de al tău. 

Fecioară

Faptul că relația ta va ajunge la final nu este o surpriză pentru tine pentru că simțeai de câteva luni că sentimentele puternice de la început au fost înlocuite de o stare de monotonie. Și cum ești genul de persoană care preferă să își planifice în avans fiecare aspect al vieții, vei începe să te gândești cum să abordezi problema. Surpriza va fi că nu tu vei fi cea care va pune stop, ci partenerul tău, care se va face nevăzut într-o zi, fără nici o explicație.

Leu

Oricât de mult ți-ai plăcea că partenerul te răsfață și te complimentează tot timpul, te deranjează ideea că își dorește să atragă mai mult atenția în cercul de prieteni decât tine. Lumina reflectoarelor este esențială pentru existența ta, astfel că nu vei suporta să fii pe locul doi și vei începe să îi reproșezi. Și cum nu vei avea curajul de a încheia relația, el va va fi cel care va lua decizia finală. Vei rămâne sigură, dar cu egoul intact. 

Citește și: 3 femei din zodiac care sunt părăsite după ce ajung în pat cu un bărbat

Săgetător

În sfârșit îți vei recăpăta libertatea! Relația ta ideală ar fi una în care reușești să te exprimi fără menajamente, în care poți face și ceea ce ai chef, dar în același timp să petreci și momente frumoase alături de cel drag. Se pare că partenerul și-a dorit să te aibă doar pentru el și, când va vedea că acest lucru nu este posibil, va pleca la fel de repede așa cum a și apărut în viața ta. 

Vărsător

Pentru tine este foarte dificil să formezi o legătură puternică alături de partener, dar în relația actuală ți-a reușit! Din păcate, nici de această dată nu ai tras biletul câștigător. Partea bună este că deși vei fi părăsită într-un mod neplăcut, în urma unei discuții aprinse cu uși trântite și tot tacâmul, ai puterea necesară de a răzbi în acele momente și de a o lua de la capăt. Nu te lași descurajată atât de ușor și ești un adevărat exemplu despre cum poți să renaști din propria cenusă, indiferent de circumstanțe.

Surse articol: Thoughtcatalog / Bustle / Yourtango

Surse foto: IStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (5)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Horoscop complet 1-7 martie: prima săptămână de primăvară îți aduce lumea la picioare (11650 vizite)
    2. Luna Plină în Fecioară aduce echilibru, calm și rezolvarea problemelor în viața a cinci nativi (8356 vizite)
    3. Venus, planeta iubirii, intră în Pești, sensibilul zodiacului: cum te influențează asta, în funcție de zodie (6986 vizite)
    4. Horoscop complet martie 2021: sub semnul Peștilor, 4 zodii trăiesc o iubire ca în povești (6466 vizite)
    5. Meghan Markle și prințul Harry, noi dezvăluiri tulburătoare despre Familia Regală, în cel mai așteptat interviu al anului (6153 vizite)
    1. Sfaturi de care orice Scorpion trebuie să țină cont, dacă vrea să îi meargă bine în viață (nota 4.6)
    2. Diana Bianca: "Mama e mereu o prelungire a fiintei mele." (nota 4.5)
    3. Horoscop chinezesc 2021. Sfaturi pentru noroc la bani în anul Bivolului de Metal (nota 4.2)
    4. Venus, planeta iubirii, intră în Pești, sensibilul zodiacului: cum te influențează asta, în funcție de zodie (nota 4)
    5. 4 trucuri ce te ajută să ai o piele cu aspect tânăr și luminos (nota 2.8)
    1. Trucuri pentru îngrijirea părului creț (0 comentarii)
    2. Ultima oră de la Palatul Buckingham: Prințul Philip, în vârstă de 99 de ani, a fost operat pe inimă (0 comentarii)
    3. Ce să faci în primăvara 2021 ca să întorci banii cu lopata, în funcție de zodie (0 comentarii)
    4. Ziua Internationala a Femeii 2021 - FOREO Wonder Women (0 comentarii)
    5. Se rupe lanțul de iubire primăvara asta! Aceste 4 cupluri din zodiac își zic marele ADIO până în iulie (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!