Horoscop
Înapoi la

Agresivul Marte intră în sensibilul Rac și declanșează o avalanșă de sentimente ascunse în sufletele nativilor

Agresivul Marte intră în sensibilul Rac și declanșează o avalanșă de sentimente ascunse în sufletele nativilor

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Marte, planeta guvernatoare a acțiunilor, agresivității și energiei, își va începe la acest final de săptămână tranziția în Rac, sensibilul zodiacului. Evenimentul astrologic este unul remarcabil și stă sub semnul stărilor emoționale intense, a sentimentelor puternice și a pasiunilor dezlănțuite.

Firea sensibilă și emoțională a nativului Rac va avea ecouri puternice în viața nativilor începând cu data de 23 aprilie. Nativii vor vibra puternic în lumina acestei tranziții cosmice, iar emoțiile ascunse, dar și tentațiile păcătoase vor fi mai ușor de domolit în această perioadă. 

ilustratie cu o femeie si un barbat care stau aproape unul de celalalt cu ochii inchisi, pictati in nuante contrastante

Răsar și câteva obstacole în viața de cuplu a nativilor care vor trebui să ducă lupte interioare atroce pentru a depăși aceste impedimente. Nici excesele emoționale, caracteristice pentru semnul astrologic al Racului, nu vor întârzia să apară, iar multe zodii se află la răscruce de drumuri între dorințele proprii și nevoile partenerului de viață.

Marte intră în Rac - cum te afectează, în funcție de zodie

Berbec. Întrucât planeta Marte te va influența să fii mai activ decât de obicei, vei rămâne destul de repede fără resurse de energie. Folosește acest timp pentru a-ți pune ordine în viața socială și renunță pentru moment la dorințele personale. Deschide-ți inima către cei din jur și ajută pe oricine are nevoie. Este un moment bun să îți regăsești latura generozității și să fii alături de oamenii care chiar contează pentru tine. 

Taur. Ești un semn de Pământ, ceea ce înseamnă că nu prea ești un inițiator al acțiunii, însă dacă ai reușit să faci un plan, nu mai există literalmente nimic să îți stea în cale. Vizualizează cum îți dorești să arate viața ta sentimentală în următoarele luni. Fă abstracție de toate dezamăgirile din amor din ultima perioadă și încearcă să conturezi imaginea unui partener ideal pentru tine. Puterea gândului are o influență uriașă în timpul acestei tranziții. 

Gemeni. Este un moment bun pentru tine de a încerca să intri în grațiile cuiva care te atrage foarte mult. Inițiază discuții și stabilește întâlniri, orice este nevoie pentru a afla mai multe lucruri despre acea persoană. Ai șansa să descoperiți că aveți foarte multe lucruri în comun și, de aici, până la a da frâu liber sentimentelor nu mai este decât un pas. Este foarte important să îți păstrezi naturalețea și șarmul tău caracteristic pentru a reuși să faci o impresie bună. 

Rac. Cu Marte în semnul tău, ești mai încrezător ca niciodată în forțele proprii. Vei fi remarcat de o persoană din cercul apropiat de prieteni și amândoi vei realiza că nutriți și altfel de sentimente unul pentru celălalt. Viața sentimentală merge excelent și sunt șanse foarte mari ca această poveste de iubire nouă care va începe acum să culmineze cu o nuntă până la sfârșitul anului. 

Leu. Marte în zodia Rac va scoate la iveală sentimente intense care au stat ascunse până acum în subconștientul tău. Simți că orice îți poate provoca o reacție emoțională necontrolată și trebuie să ai mare grijă în privința relației de cuplu. Pot reveni stări de gelozie, resentimente sau neîncredere, poate anumite traume dintr-o poveste de amor din trecut, dar dacă reușești să îți înfrânezi aceste porniri totul va fi bine, nu trebuie să te îngrijorezi. 

Fecioară. Vei resimți un impuls puternic și o dorință arzătoare de a exprimenta foarte mult în viața intimă. Fie cu partenerul actual sau cu o persoană nouă în viața ta, acum cel mai important pentru tine este să îți hrănești curiozitatea. Rezonezi foarte bine cu cel iubit, iar pasiunea din dormitor vă ajută să consolidați și mai mult relația de cuplu. 

Balanță. Poți primi acea validare în viața sentimentală pe care o aștepți de foarte mult timp. Poate fi vorba despre o asumare totală a relației sau despre pășirea către un nou prag al maturizării voastre la unison. În orice caz, se petrec schimbări importante, menite să îți ofere un echilibru și să te ajute să obții acel sentiment că ești iubit și apreciat de persoana dragă. 

Citește și: Ana lui Manole a zodiacului: nativa care nu se dă în lături de la nimic pentru bărbatul iubit!

Scorpion. Ai fost destul de introvertit în ultimele luni, dar acum Marte în Rac te va ajuta să te simți plin de viață, motivat și creativ. Personalitatea ta radiază puternic și reușești să te exprimi fără bariere, ceea ce te va ajuta să obții lămuriri cu privire la anumite înțelegeri cu partenerul de viață. Este timpul să vă așezați amândoi la o masă și să vă deschideți unul în fața celuilalt, pentru a scăpa de acea corvoadă sufletească.

Săgetător. Această tranziție va scoate la lumină răni vechi și va deschide o adevărată cutie a Pandorei în sufletul tău. Pregătește-te pentru un adevărat carusel emoțional pentru că va trebui să vorbești despre toate suferințele tale pentru a putea să începi procesul de vindecare. Poți cere ajutorul unui prieten de încredere care să aibă timpul și răbdarea de a te asculta și astfel să reușești să dai uitării acele amintiri neplăcute. 

Capricorn. Ești genul de persoană care preferă să nu își arate pe față sentimentele, însă acum atitudinea ta se va schimba radical. Canalele de comunicare se vor deschide și vei avea posibilitatea de a-ți face cunoscute intențiile, mai ales dacă plănuiești să cucerești o anumită persoană. Ești volubil și dispus să ai conversații ce pot dura și ore întregi, totul pentru a reuși să te conectezi la nivel profund cu cel pe care îl placi. 

Vărsător. Latura pasională a planetei Marte îți va permite să deblochezi acele arme ale seducției pe care nu le folosești prea des și să dai curs unor pasiuni interzise. Poate este vorba despre o persoană pe care nu o consideri neapărat un partener de cursă lungă, însă cu care ai o atracție magnetică și irezistibilă. Dă-ți frâu sentimentelor și trăiește fără teama că vei fi judecat pentru acțiunile tale.  

Pești. Fiind un semn astrologic sensibil și intuitiv, reușești mereu să preiei emoțiile celor din jur, însă acum trebuie să ai grijă să nu acționezi fără să gândești de două ori înainte. Tinzi să faci exces de zel, mai ales în timpul discuțiilor aprinse de cuplu și ar fi bine să încerci să îți stăpânești acele impulsuri. O soluție este să respiri adânc și să nu rostești primele cuvinte care îți vin în minte, pentru că ar putea să îl rănească pe cel de lângă tine.

Surse articol: Astrology / Cafeastrology / Astrostyle

Surse foto: IStock

Articolul urmator
Zodiile care au cele mai frumoase suflete
Zodiile care au cele mai frumoase suflete
Ce desert de Craciun esti?
Incepe quiz
Ce desert de Craciun esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.