Avem Venus retrograd, dar nu e de rău! Patru zodii vor trăi clipe unice în viață, simt magia astrelor

Avem Venus retrograd, dar nu e de rău! Patru zodii vor trăi clipe unice în viață, simt magia astrelor
Mariana Voinea
Miercuri, 04.11.2026

Credeai că Venus retrograd aduce numai probleme? Să nu uităm că este vorba despre planeta iubirii, a plăcerii, a frumosului. Chiar trebuie să te temi de Venus doar pentru că retrogradează? Dacă te numeri printre cele patru zodii care au parte de surprize extraordinare? Te-ai mai teme de certuri, despărțiri și neînțelegeri? Astrele au decis care sunt norocoșii ce vor trăi clipe unice, de care își vor aminti mult timp!

Venus retrogradează în Balanță și pregătește surprize plăcute pentru patru zodii norocoase!

Venus și-a început retrogradarea pe 3 octombrie 2026, în Scorpion, și a revenit în Balanță pe 25 octombrie. Planeta iubirii își va relua mersul direct pe 14 noiembrie. În astrologie, această perioadă este asociată cu reevaluarea relațiilor sentimentale, a situației financiare și a lucrurilor care le oferă oamenilor satisfacție.

Deși în perioada de retrogradare, Venus poate provoca neînțelegeri, revenirea planetei în Balanță, semn pe care îl guvernează, poate încuraja discuțiile sincere și rezolvarea unor probleme mai vechi.

Planete retrograd 2026. Ce mișcări astrologice îți vor afecta viața în acest an

Pe 4 noiembrie, Venus în Balanță formează un sextil cu Jupiter în Leu, aspect favorabil relațiilor și oportunităților. Pe 10 noiembrie, Venus formează un sextil și cu Marte în Leu, stimulând dorința de a lua inițiativa în dragoste.

Balanță

Balanțele sunt direct influențate de acest tranzit, în primul rând pentru că Venus este planeta lor guvernatoare și retrogradează chiar în zodia lor! Nativii pot observa îmbunătățiri în relațiile sentimentale și pot beneficia de noi oportunități profesionale. Dezamăgirile rămân doar o amintire dacă aleg să nu mai accepte situații în care nu se simt apreciați.

Unii nativi pot primi o propunere neașteptată de la o persoană din trecut, care le mărturisește că încă are sentimente pentru ei. Alții pot fi apreciați de un superior sau pot începe o colaborare care le oferă perspective financiare mai bune. Balanțele au astfel ocazia să aleagă ceea ce le face fericite, fără să se mai mulțumească doar cu promisiuni. 

Taur

Taurii sunt guvernați tot de Venus și fac parte dintre nativii care pot avea parte de una dintre cele mai frumoase surprize sentimentale. Dacă au trecut prin despărțiri dureroase sau au fost dezamăgiți de persoane care nu le-au împărtășit sentimentele, răsare soarele și pe strada lor. Venusienii pot să descopere că cineva din grupul de prieteni îi privește cu alți ochi.

zodia taur din malachit sta pe o stanca si se uita la planeta venus

Nu este exclus să afle că sunt un „crush” pentru o persoană pe care abia au remarcat-o. Surpriza poate veni din partea cuiva care le-a admirat mult timp calitățile, dar nu a avut curajul să își exprime sentimentele. Dacă sunt deja într-o relație, partenerul le poate mărturisi că își dorește să își întemeieze o familie alături de ei. O asemenea destăinuire le poate oferi Taurilor clipe de neuitat și speranța că iubirea pe care o așteptau este mai aproape decât credeau.

Horoscop noiembrie 2026. Finalul retrogradelor închide „gaura neagră” din octombrie. Trei zodii ajung în sfârșit la calea lor, după un an de rătăcit în întuneric

Capricorn

Efectele favorabile ale lui Venus retrograd se resimt pentru Capricorni în special în carieră. Obișnuiți să muncească mult, saturnienii nu se așteaptă să primească recompense fără efort. Totuși, unii nativi au avut impresia că experiența și rezultatele lor nu sunt apreciate. Dacă au ratat o promovare sau au rămas într-un post care nu le mai oferă satisfacții, Venus retrograd în Balanță readuce în discuție o oportunitate profesională mai veche.

zodia capricorn din granat sta pe o stanca se uita la planeta venus

Surpriza poate veni printr-o ofertă de muncă din partea unei companii cu care au „tatonat terenul” anterior sau prin propunerea de a coordona un proiect important. Nativii au ocazia să negocieze un salariu mai bun ori să își valorifice experiența într-o activitate nouă. Pentru unii Capricorni, momentul în care primesc vestea unei promovări mult așteptate sau semnează un contract avantajos poate deveni una dintre cele mai frumoase amintiri ale anului.

Berbec

Unii Berbeci au fost dezamăgiți de eșecul unui proiect sau au renunțat la o dorință pentru că nu au avut resursele necesare să și-o îndeplinească. Venus retrograd în Balanță, în casa parteneriatelor pentru zodia lor, îi poate determina să își analizeze relațiile și să descopere cine este dispus să îi susțină atunci când încearcă ceva nou.

zodia berbec din obsidian cu coarne de argint se uita la planeta venus

Norocul Berbecilor poate veni chiar din partea persoanelor dragi! Partenerul de viață îi poate încuraja să reia un proiect abandonat sau un fost colaborator le poate face o propunere avantajoasă. Berbecii nu mai trebuie să rezolve totul singuri pentru a avea succes. Odată ce își recapătă încrederea și acceptă ajutorul potrivit, pot reuși să își îndeplinească un vis pe care îl considerau imposibil de realizat.

Balanțe, Tauri, Capricorni și Berbeci, Venus retrograd vă poate rezerva și surprize frumoase! Veți avea toate motivele să vă bucurați de influența astrelor, iar clipele frumoase pe care le puteți trăi vă pot reda încrederea în viitor.

Surse foto: AI

Surse articol: yourtango.com, chani.com, almanac.com

Tags: Zodia Balanta, Zodia Berbec, Zodia Capricorn, Zodia Taur

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce simt paranormal te caracterizeaza?
Ce simt paranormal te caracterizeaza?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe