Horoscop
Înapoi la

Câte despărțiri ai într-o viață în funcție de zodie

Câte despărțiri ai într-o viață în funcție de zodie

Redactor Divahair.ro

În această viață trecem prin mai multe episoade mai mult sau mai puțin plăcute până ne întâlnim sufletul pereche. Cum nu toate relațiile sunt făcute ca să dureze, fiecare persoană trece prin mai multe despărțiri până să rămână într-o relație pentru tot restul vieții. Astfel, unele relații încep doar ca să ne învețe lecții importante, dar și să ne ajute să ne dăm seama ce ne dorim cu adevărat de la cel drag.

Deși ai crede că numărul de relații și despărțiri prin care treci depinde doar de destin, se pare că și astrele pot juca un rol la fel de important. În funcție de trăsăturile lor, unele zodii pot avea parte de foarte multe despărțiri, pe când altele își găsesc perechea imediat și rămân alături de aceasta toată viața. Ești curioasă câte despărțiri ai într-o viață în funcție de zodie? Află mai jos!

cuplu certat

Câte despărțiri ai într-o viață în funcție de zodia în care te-ai născut

Berbec

Deși nu intri într-o relație până nu ești sigură de viitorul acesteia, acest lucru nu te face mai puțin predispusă la despărțiri. Ești o persoană orgolioasă, care pune mândria pe primul loc în orice situație. Temperamentul tău și orgoliul te vor face să treci prin mai multe despărțiri în această viață.

Taur

Ești o persoană stabilă pe plan sentimental, însă acest lucru nu înseamnă că nu vei avea parte de situații mai puțin fericite. În această viață vei trece doar prin două despărțiri până vei reuși să găsești persoana alături de care să îți petreci restul vieții.

Gemeni

Îți place să ai mereu pe cineva aproape și să simți că ești iubită. În cazul tău există două variante: fie treci prin cel puțin 10 despărțiri până găsești pe cineva care să îndeplinească toate criteriile, fie nu treci prin nicio despărțire și ai parte doar de o relație frumoasă care va dura tot restul vieții.

Rac

Ești o femeie de casă, care adoră stabilitatea și preferă să aibă o singură relație toată viața. Totuși, acest lucru nu se întâmplă de fiecare dată și de aceea trebuie să treci prin cel puțin 5 despărțiri dureroase până să găsești pe cineva care să te aprecieze la adevărata ta valoare.

cuplu care se tine de mana

Leu

În cazul tău este destul de simplu. Ți-ai propus să te distrezi la maximum până te stabilești la casa ta. De aceea, vei trece prin cel puțin 7 despărțiri până să apară cineva care să te convingă că merită să îți petreci restul vieții alături de aceasta.

Fecioară

Deși ești o perfecționistă, se pare că nu vei putea să eviți 3 despărțiri dureroase în decursul acestei vieți. Totuși, nu uita că aceste experiențe te-au ajutat să fii cine ești astăzi, dar și să știi clar ce îți dorești de la ultima relație din viața ta.

Balanță

Ești o romantică incurabilă și cei din jur te pot percepe greșit. În această viață vei avea parte doar de 2 despărțiri, care vor fi doar din cauza ta. Te-ai grăbit să judeci oamenii, iar acest lucru nu ți-a permis să vezi și trăsăturile mai puțin pozitive ale acestora.

Scorpion

În această viață vei avea parte doar de 6 despărțiri. Deși ai iubit cu toată inima de fiecare dată, soarta te va supune la mai multe încercări până îți vei găsi perechea. Totuși, la sfârșit, îți vei da seama că toată această așteptare a meritat efortul și că nu vei mai repeta acele greșeli cu persoana cu care îți vei petrece restul vieții.

femeie suparata pe canapea

Săgetător

Nici măcar un spirit liber ca tine nu poate scăpa de căile necunoscute ale dragostei. Vei avea parte de cel puțin 8 despărțiri în această viață. Deși de fiecare dată se va termina neplăcut, acest lucru nu te va determina să încetezi să mai crezi în dragoste adevărată.

Capricorn

Atunci când ești într-o cursă pentru succes, este greu să te mai ocupi și de viața personală. Indiferența ta te va face să treci prin 4 despărțiri în această viață, până să îți dai seama care sunt lucrurile care contează cu adevărat pentru tine.

Vărsător

Deși nu ești tocmai genul care să se grăbească atunci când vine vorba de relații, acest lucru nu înseamnă că nu vei trece printr-o despărțire dureroasă. Deși va fi prima dragoste și vei suferi enorm, această experiență te va ajuta să găsești exact persoana cu care să îți petreci tot restul vieții.

Pești

Iubirea este sacră pentru tine și de aceea nu este loc de greșeli. Nu vei trece prin nicio despărțire în această viață. Îți vei petrece restul vieții alături de prima ta iubire și veți trece împreună peste toate obstacolele pe care le veți avea în cale.

Dacă ești curioasă ce îți rezervă astrele pe viitor, vezi și câți bărbați vei schimba în funcție de zodie, dar și câte iubiri ai într-o viață în funcție de semnul tău zodiacal.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
De ce își doresc oamenii în secret să fie ca tine, în funcție de zodie
De ce își doresc oamenii în secret să fie ca tine, în funcție de zodie
Ce zodie îți va marca viața?
Incepe quiz
Ce zodie îți va marca viața?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.6 (15)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.