Cele 4 zodii pe care acest Mercur retrograd le lovește din plin
Toamna a început promițător, doar iată-ne ajunși în a doua etapă de retrogradare a lui Mercur. După ce ne-a dat viețile peste cap în perioada 10 mai – 2 iunie, stricând puțin începutul verii, va reveni acum pentru a ne obliga să dăm piept cu noi provocări.
Articol revizuit de
Astrolog Vlad Daia
- Despre
- Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din ...
Între 9 septembrie și 2 octombrie vom simți din plin influențele acestui tranzit invers al planetei gândirii. Ce se poate întâmpla? Vor apărea multe, multe probleme legate de comunicare, fiindcă nativii nu vor găsi o cale prin care să se exprime pe placul persoanelor din jur.
În plus, când Mercur retrograd se va afla în opoziție cu Jupiter retrograd în Berbec, toată lumea va dori să aibă dreptate și oamenii vor ajunge foarte greu la un acord. Această zi extrem de tensionată va fi cea de 26 septembrie. Și în restul perioadei se va simți presiunea apăsătoare a confuziei pe care o provoacă Mercur, doar că patru dintre zodii vor fi mai afectate decât celelalte. Iată despre cine este vorba:
Berbec
Această retrogradare va avea loc fix în casa relațiilor tale, așa că îți poți da seama de ce experiență vei avea parte... Una dintre relațiile tale, nu neapărat cea amoroasă, va avea de suferit din cauza conflictelor pe care nu le poți evita sub nicio formă. Nu trebuie să crezi că va veni sfârșitul lumii odată cu aceste neînțelegeri, ci să cauți soluții pentru a le rezolva. E posibil să nu scapi de tensiuni până la începutu lui octombrie, doar că încercările tale sigur vor fi răsplătite. Cei din jur vor observa că depui eforturi pentru a te adapta schimbărilor ce apar în viața ta și îți vor da o mână de ajutor. Nu te încăpățâna să lupți singur/ă cu demonii, fiindcă puterea este a celor care lucrează în echipă.
Gemeni
Mercur este planeta care te guvernează, așa că te va influența poate chiar mai mult decât te-ai fi așteptat. Vestea bună este că te-ai obișnuit să fii mereu supus/ă unor astfel de teste și nu mai privești cu spaimă toate aceste provocări. Este bine măcar că știi cum să reacționezi în fața necunoscutului. Față de celelalte trei semne profund afectate, tu vei duce mai ușor povara greutăților întâmpinate.
Ca să nu ți se redeschidă rănile trecutului și să nu aduci în prezent fricile mai vechi, va trebui să te axezi pe momentul prezent. Nu este indicat să te gândești nicio secundă la ce a fost. În caz contrar, vei constata că planeta care te conduce te-a sabotat de această dată. Norocul tău este că îți vei găsi refugiul în creație.
Fecioară
Este adevărat că retrogradarea începe în Balanță, dar se va muta rapid în semnul tău, transmițându-ți în mod direct energiile negative ale schimbărilor neplanificate. Cum ție îți place organizarea, nu te vei adapta ușor acestui ritm nebun pe care Mercur îl impune în viața ta. Pe măsură ce planeta gândirii și rațiunii trece prin sectorul tău financiar, s-ar putea să te lupți cu unele probleme legate de bani sau să simți nevoia de a cheltui mai mult decât ar trebui. Cumpătarea este singura care te poate ajuta să faci față acestei perioade nebune. Gândește-te la lucrurile care sunt importante pentru tine și fugi cât te țin picioarele de cumpărăturile inutile.
Balanță
Probabil știai că vei fi pe listă din momentul în care ai văzut că retrogradarea va ajunge și în constelația ta. Ei bine, confuzia te va cuprinde în mare parte din perioada următoare și te vei întreba cine ești. Răspunsul îl vei găsi destul de târziu, abia când îți vei da seama că nu trebuie să pui atât de multă presiune pe tine. Această stare de introspecție îți va pune piedici și în comunicarea cu restul lumii. Vei fi mai irascibil/ă ca de obicei și le vei răspunde urât celor care vor să te ajute. Va trebui să te calmezi și să conștientizezi că nimeni nu este vinovat pentru neplăcerile pe care le simți în aceste momente. Poate aceasta este lecția pe care vrea să ți-o dea Universul prin intermediul tranzitului lui Mercur.
Dacă nu te-ai regăsit în lista de mai sus, poți sta liniștit/ă. Această mișcare astrală nu afectează pe oricine atât de intens. Înseamnă că ai scăpat de multe griji și probleme, așa că te poți bucura de viață. În schimb, dacă te numeri printre cei patru, va trebui să te pregătești pentru furtuna ce va urma.
Citește și: Cum iti rezolvi problemele in functie de zodie
Surse foto: iStock
Surse articol: Collective, Stylecaster, Nypost