Horoscop
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Cum și de ce își pierd bărbații interesul într-o relație, în funcție de zodie

Luni, 11.05.2020

Să păstrezi mereu treaz interesul bărbatului de lângă tine nu este un lucru ușor. Creativitatea ta va fi pusă la încercare, mai ales dacă ai alături un partener care se plictisește repede sau caută mereu senzații tari. 

Unele femei pun accent mai mult pe latura fizică, fiind convinse că dacă iubiții le doresc, vor fi mereu interesați de ele. Altele înceară abordări mai subtile, folosindu-se mai ales de conectarea emoțională și mentală cu partenerii lor. Este important să cunoști preferințele bărbatului de lângă tine, limbajul său favorit în iubire, pentru a-i putea menține interesul viu. 

Astrologia îți poate da câteva indicii interesante legat de motivele pentru care nativii din diferite zodii își pierd interesul în iubire. 

meditativi

Berbecul

Berbecului îi place provocarea și își va pierde destul de repede interesul dacă are alături o persoană care îl aprobă tot timpul și este mereu de acord cu el. Dacă te ții mereu după el ca un cățeluș și dai din cap admirativ la tot ce spune, se va sătura destul de repede de relația voastră. Un nativ Berbec are nevoie de adrenalină chiar și când vorbește cu o femeie. Asigură-te că răspunzi nevoii sale de provocare și acțiune, dacă vrei să-l păstrezi lângă tine. 

Taurul

Taurul apreciază foarte mult onestitatea unei femei, așa că nu face pe inabordabila cu el, doar ca să-l cucerești. Unii bărbați sunt stimulați de jocul de-a cucerirea, dar nu și Taurul. Dacă vei continua să te ții departe doar ca să-i trezești dorința, nu vei reuși. Bărbatul Taur va ajunge la concluzia că ești mult prea cochetă și nu ești sinceră cu el, astfel că nu va mai face efortul să te câștige, ci va pleca în căutarea unei legături mai serioase. 

Gemenii

Cel mai rapid mod prin care pierzi interesul bărbatului Gemeni este plictiseala. acest semn are nevoie de o stimulare constantă, de cineva care să-i atragă mereu atenția și să-i provoace inteligența. Dacă începe să-și piardă interesul față de tine, nu te învinui prea tare. Bărbatul Gemeni este nestatornic din fire și trece cu ușurință de la o relație la alta. Dacă vrei să-i menții interesul treaz, scoate-l din rutină și adu mereu lucruri noi și incitante în viața voastră. 

Racul

Pentru bărbatul Rac este important să știe că și tu pui la fel de mult efort și dedicare în relația voastră pe cât o face el. Dacă se simte nedorit sau are senzația că numai lui îi pasă de legătura dintre voi, se va răci încet-încet și își va pierde interesul. Chiar dacă uneori pare puțin sufocant cu întrebările și nevoile sale, este doar pentru că vrea să fie cât mai profund conectat cu tine. În astfel de momente, acordă-i întreaga atenție și nu-l lăsa să se simtă neglijat în relația voastră. 

Leul

Pentru bărbatul Leu este esențial să simtă că prezența sa chiar contează, că este admirat și văzut ca indispensabil. Ego-ul și încrederea în sine sunt foarte importante pentru el, iar modul cel mai sigur de a pierde interesul lui este de a încerca să-l domini, să-i ataci stima de sine, să-i arăți că nu este demn de iubirea și respectul tău. Un bărbat Leu lucrează din greu ca să se afirme, să dobândească un anumit statut și, cu siguranță, nu va accepta pe cineva care îl discreditează.

Fecioara

Bărbatul Fecioară nu are răbdare ca tu să te decizi ce vrei de la viață și să te hotărăști dacă vrei sau nu să fii cu el. Indiferent cât de mult ține la o persoană, nativul Fecioară își dorește lucruri clare și nu pierde timpul încercând să citească mintea unei femei sau subtilitățile emoțiilor sale. De aceea, este important să-i spui întotdeauna cu claritate ce simți, indiferent că ești fericită sau furioasă. Dacă te arăți prea complicată și ascunsă, s-ar putea să pierzi interesul său. 

rugaminte 

Balanța

Bărbatul Balanță este un alt semn zodiacal care are nevoie de certitudine, trebuie să știe clar dacă îți pasă de el și de relația voastră. Să găsească adevărata iubire este unul din scopurile sale în viață, așa că nu va pierde timpul cu cineva care nu pare suficient de dornic și de implicat în relație. Dacă îl învinovățești prea des de diverse lucruri, nu-i arăți dragoste sau îl ignori, poți să fii sigură că vei pierde destul de repede interesul său. 

Scorpionul

Poate că aspectele fizice ale relației nu sunt primordiale pentru unele zodii, dar nu este cazul Scorpionului. Bărbatul Scorpion vrea un contact intim profund, are nevoie de experiențele sexuale la fel de mult ca de cele emoționale. Atingerile tandre, sărutările, intimitatea fizică sunt parte integrantă din modul său de a-și arăta iubirea și așteaptă același lucru de la partenera sa. Dacă te arăți prea reținută și temătoare în dormitor, s-ar putea să-și retragă interesul față de tine, ceea ce este valabil și dacă pari secretoasă și manipulativă. 

Săgetătorul

Săgetătorul nu este fanul relațiilor monogame sau prea serioase, așa că primul lucru pentru a-i menține interesul treaz este să-i dai sentimentul de libertate și să nu-i invadezi spațiul personal. Nu-l grăbi să ia decizii, nici nu-l obliga la angajamente prea evidente, înainte de a fi pregătit să treacă la un nou nivel în relație. Își va pierde destul de repede interesul dacă încerci să-l presezi să se implice mai serios în relație și va face exact contrariul: va da bir cu fugiții. 

Capricornul

Dezinteresul Capricornului față de o persoană sau de o relație apare atunci când se simte manipulat și are convingerea că legătura voastră nu este autentică. Capricornului nu-i plac jocurile emoționale, pentru el relația trebuie să fie clară: ori vrei ori nu vrei să fiți împreună. Nu încerca să-l transformi într-o altă persoană, care ți se potrivește mai bine. Nu vei reuși, în plus îl vei face să se îndoiască de tine, ceea ce este primul pas în pierderea interesului său în relație. 

Vărsătorul

Ca și în cazul Capricornului, lucrul pe care Vărsătorul îl apreciază cel mai mult într-o relație este autenticitatea, curajul tău de a-ți dezvălui adevăratul sine în fața sa. Atunci când intră într-o legătură, Vărsătorul se implică total și vrea să o facă doar cu o femeie complet onestă și deschisă față de el. Nu încerca să-i arăți un chip fals, doar pentru că îți imaginezi că așa te va plăcea mai mult. Atunci când va descoperi adevărul despre tine, se va îndepărta și vei pierde interesul său. 

tristete

Peștii

Bărbatul Pești este extrem de sensibil și emoțiile îl copleșesc cu ușurință. Nu are nevoie în viața sa de o persoană care să-i aducă un stres suplimentar sau emoții negative. Un nativ Pești își va pierde rapid interesul în preajma persoanelor pesimiste, care atrag stresul, care îl invadează cu gânduri și sentimente nocive. Este și o manieră prin care bărbatul Pești se protejează; chiar dacă ii plac alte lucruri la tine, negativitatea ta îl va face să se îndepărteze. 

Surse foto: IStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Ce inseamna cand visezi ca moare cineva (298570 vizite)
    2. Ce inseamna cand visezi urs (258946 vizite)
    3. Foloseste saptamanal aceasta masca de par cu ou si ulei de masline. Efectele sunt uimitoare! (233170 vizite)
    4. Este oficial! Primul caz de coronavirus, confirmat în România! (82461 vizite)
    5. 8 motive pentru care sângerezi mai puțin decât de obicei la menstruație (37106 vizite)
    1. Vestea de la OMS care a declanșat explozii de bucurie în lume: nu va mai fi un al doilea val de îmbolnăviri cu coronavirus! (nota 5)
    2. Cum ne vom putea testa de COVID-19. Autoritățile vin cu lămuriri (nota 5)
    3. Avertismentul controversat al unui celebru medic român: purtatul măștii poate duce la lipsă de aer! (nota 5)
    4. Adrian Streinu-Cercel spulberă visul românilor la o vară normală: cât ar mai trebui să dureze restricțiile drastice (nota 4.8)
    5. 3 zodii care își găsesc anul acesta marea iubire și rămân împreună până la moarte și dincolo de ea (nota 4.7)
    1. Educația în 2020: 74% dintre cadrele diactice folosesc materiale alternative pentru a preda în cadrul școlii online (0 comentarii)
    2. Mituri și realități despre bisexuali (0 comentarii)
    3. Fericire în showbiz-ul românesc! Unul dintre cei mai celebri artiști a devenit tată pentru a treia oară! (0 comentarii)
    4. Horoscopul lunii iunie. Vara începe bine! Fecioarele pot avea parte de o poveste de dragoste ca-n filme! (0 comentarii)
    5. Rugăciunea către Fecioara Maria. Face minuni dacă este rostită de mame (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!