Horoscop
Înapoi la

Femeia anului în zodiac, în 2018

Femeia anului în zodiac, în 2018

Ionelia Olteanu

Sfârșitul anului 2017 se apropie cu pași repezi, așa că fiecare femeie începe să își facă o retrospectivă a tuturor lucrurilor pe care le-a realizat pe parcursul acestor luni. Deși ne aflăm abia la începutul lunii septembrie, se poate contura deja un mic tablou al anului 2018. Astrele s-au concentrat în 2017 pe cariera zodiilor și pe viața sentimentală, de aceea se poate spune că planurile au fost îndeplinite.

Există o zodie care va avea parte de un 2018 absolut fabulos din toate punctele de vedere. Atât planurile profesionale, cât și cele personale se vor îmbina armonios, astfel că nu vor exista conflicte. Această femeie va beneficia de toate atuurile necesare pentru a se simți regina horoscopului.

femeie in rochie mov

Iată care este femeia anului în zodiac în anul 2018!

Anul 2018 o va prinde pe această nativă în cea mai bună pasă, simțindu-se mai bine ca niciodată. Frustrările și necazurile pe care le-a experimentat vor dispărea, iar energia pe care o emană planetele se va revărsa asupra ei. Pentru a nu mai prelungi suspansul, îți dezvăluim că este vorba despre femeia Săgetător. Ea va fi privilegiata anului care va începe în mai puțin de patru luni.

În ceea ce privește cariera, nativa zodiei Săgetător va avea parte de una dintre cele mai bune perioade din întreaga viață, care îi va permite să își lase amprenta pe plan profesional. Creativitatea este adusă în prim plan, ceea ce va ușura îndeplinirea angajamentelor. Faptele vorbesc mai mult decât cuvintele, așa că va reuși în fiecare zi să le dovedească superiorilor talentele ei. Succesul vine din toate părțile, iar efectele se vor resimți și pe plan financiar. Sensibilitatea și solidaritatea o vor ajuta să crească și să se dezvolte, tocmai pentru că este capabilă să întindă o mână de ajutor celor care au nevoie.

Pe parcursul anului 2018, aspectele legate de dragoste vor înflori în fiecare zi. Maturitatea de care dă dovadă femeia Săgetător este una dintre principalele calități pe care partenerul le apreciază la ea. Iubirea va pluti în aer, iar ea se poate aștepta la o schimbare majoră care presupune o cerere în căsătorie, apariția unui copil sau chiar ambele. Va reuși să elimine persoanele care îi făceau rău și să se concentreze pe lucrurile care contează cu adevărat. Este extrem de calmă și are capacitatea de a oferi exemple celor care o vor urma.

Femeia anului 2018 se dovedește a fi extrem de puternică din toate punctele de vedere, inclusiv cel al sănătății. Se simte foarte energică, ceea ce o ajută să treacă peste eventualele neplăceri care ar putea să apară. Știe să aibă grijă de ea și de corpul ei, de aceea este atentă la ce mănâncă, dar și la condiția fizică.

Circumstanțele fericite în care se va afla femeia Săgetător în anul 2018 îi asigură succesul pe toate planurile, de aceea este privilegiata zodiacului! Ea va fi regina anului viitor!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Scorpion
Cele mai insuportabile 15 defecte ale zodiei Scorpion
Ce luna a anului te reprezinta?
Incepe quiz
Ce luna a anului te reprezinta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (80)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.