Horoscop 2026 Pești. Ieși din tiparul martirului. După ani de cumpene, viața e în sfârșit frumoasă!
Simți cum atmosfera s-a liniștit și viața e parcă un pic mai ușoară? Nu e de mirare, căci 2026 e anul care îți ia povara de pe umeri. Nu a fost ușor și nu te condamnăm dacă ți-ai cam pierdut speranța că va mai fi bine vreodată: cu Saturn, Neptun și Nodul Nord în semnul tău, plus o serie de eclipse pe axa Pești-Fecioară, ultimii ani au fost oricum, numai simpli nu.
Nevoia de a restaura echilibrul în viața ta
Vestea bună e că toate aceste planete îți părăsesc semnul în 2026. Începem cu Neptun, în ianuarie (deja ai „scăpat” de iluziile sale) și continuăm cu Saturn, pe 13 februarie, urmate de Nodul Nord. Desigur că aceste planete nu te părăsesc de tot; ele intră în Casa Banilor, învățându-te să nu mai cheltui haotic și să pui bani deoparte pentru zile negre, respectiv în Casa Odihnei și Sfârșiturilor, pentru Nodul Nord, ceea ce imprimă nevoia de a restaura echilibrul în viața ta.
În prima parte a anului, ești super creativ/ă, cu Jupiter în acest sector, și cu influențele conjugate ale lui Neptun și Saturn, ai șansa în sfârșit să lansezi acel proiect creativ la care ai tot muncit, cu rezultate financiare foarte bune. Important e că ești pe un trend ascendent, iar viața va fi mai frumoasă de acum încolo. Meriți, ai trecut peste ce era mai greu, cedează locul de pilot Universului și bucură-te de aventură!
Zodia bătută de soartă în 2026. Universul o pune la teste de foc
Tranzituri de top în 2026 pentru zodia Pești
Vezi mai jos care sunt cele mai importante tranzituri din predicțiile 2026 pentru zodia Pești. În Galeria Foto te așteaptă și previziunile special pentru zodia ta!
3 martie 2026 – Eclipsă de Lună în Fecioară
Un moment de cotitură major în zona relațiilor. Eclipsa din semnul tău opus aduce claritate dureroasă, dar necesară. O poveste de iubire sau un parteneriat de lungă durată poate ajunge la final dacă fundația nu mai este solidă. Relațiile sănătoase vor trece printr-un test de maturitate și vor ieși mai puternice. E timpul să „faci valuri” și să alegi ce este corect, nu doar confortabil pentru tine (atenție, nu pentru ceilalți, nu te raportezi la ei acum!).
30 iunie 2026 – Jupiter intră în Leu
Jupiter îți activează zona sănătății și a rutinei zilnice. Dacă ai neglijat mișcarea sau disciplina personală, acest tranzit îți oferă un restart spectaculos. Poate te inspiră un nou antrenor, te fascinează un stil de mișcare sau alegi o rutină muncă-timp liber care chiar funcționează. Nu are deloc importanță cum „arată”, ci câtă vitalitate și forță interioară cimentează.
28 august 2026 – Eclipsă de Lună în Pești
Reflectoarele se întorc spre tine. Această eclipsă te obligă să îți analizezi impactul asupra celor din jur. Popularitatea și aprecierea sunt plăcute, dar nu uita cine ți-a fost alături de la început. Este un moment de maturizare emoțională și de redefinire a imaginii personale.
Motto-ul anului 2026 pentru Pești: „Nu mai mi-e teamă să mă scald în propria lumină. Aleg să cresc, chiar dacă asta schimbă tot.”
Sfat astrologic pentru Pești în 2026: Îmbrățișează schimbarea fără teamă. Timpurile se transformă rapid, iar adaptabilitatea este superputerea ta. Pune trecutul „la arhivă” și fă loc unei versiuni proprii mai puternice, mai clare și mai curajoase.
Descoperă și predicțiile anului pentru zodia Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn și Vărsător!
Surse foto: Bing
Surse articol: cosmopolitan, people, rd.com, cbc.ca, womanandhome.com, refinery29, yourtango
Tags: Horoscop anual, Zodia Pesti