Horoscop
Înapoi la

Horoscop complet 15-21 martie: zodiile renasc spiritual în săptămâna echinocțiului de primăvară

Horoscop complet 15-21 martie: zodiile renasc spiritual în săptămâna echinocțiului de primăvară

Redactor Andreea Baluteanu

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Săptămâna 15-21 martie este ultima în care Soarele mai strălucește în zodia Pești, astrul zilei făcându-și apoi intrarea triumfală în mult mai energicul semn al Berbecului. Zodiile sunt încărcate de vibrații pozitive și de dorința de a reuși, dar se pot dovedi și imprevizibile, pradă unor emoții conflictuale.

Află din rândurile de mai jos ce îți pregătesc astrele în horoscopul săptămânii 15-21 martie. Vezi ce te așteaptă în această perioadă!

Horoscopul săptămânii 15-21 martie: intrăm sub influența Berbecului

Săptămâna 15-21 martie este ultima dedicată Peștilor. Ea se deschide însă cu intrarea lui Mercur în cea din urmă zodie din horoscop, pe 15 martie. Comunicarea devine mai plină de imaginație și suntem predispuse să luăm hotărâri pe baza instinctului și a intuiției. Mercur în Pești aduce atenție la emoție și o mai mare pondere a subconștientului în procesul nostru decizional.

Femeie in rochie eleganta in padure mistica

Pe data de 20 martie, părăsim însă tărâmul fanteziei guvernat de Pești, iar Soarele intră cu surle și trâmbițe în Berbec. Plin de entuziasm și de spontaneitate, Berbecul ne motivează să cucerim lumea, să dăm dovadă de curaj și de spirit de inițiativă, dar să cădem pradă și impulsurilor.

Berbecul mai „marchează o victorie” pe 21 martie, atunci când Venus intră în acest semn. Este momentul pentru a trăi dragostea din plin, cu îndrăzneală și nerăbdare. Flirtul, cuceririle și seducția vor fi la ordinea zilei.

Ce face zodia ta în horoscopul săptămânii 15-21 martie

Berbec. Orice problemă ai avea la începutul săptămânii, fii sigură că vei primi ajutor pentru soluționarea sa. Da, este o măsură a popularității tale, dar și a generozităţii prietenilor cei mai apropiați. Asigură-te că le vei mulțumi așa cum merită, că tot începe sezonul tău. La mijlocul săptămânii apare de nicăieri un obstacol care va dispărea la fel de repede cum a intervenit, provocând însă câteva tensiuni pe parcurs. Vineri este timpul pentru socializare; o conversație cu o cunoștință îți va aduce mai aproape o soluție la care nu ai fi sperat. Sâmbătă ai parte de acțiune și de aventură, iar duminică este cazul să stai în casă și să te liniștești.

Citește și: Ce să faci în primăvara 2021 ca să întorci banii cu lopata, în funcție de zodie

Taur. Săptămâna începe cu câteva conflicte cu persoanele din jur pe care nu ar trebui însă să le lași să te afecteze prea tare. Gândește-te la ele mai degrabă ca la diferențe sănătoase de opinie care fac lumea și mai frumoasă. Câteva probleme intervin spre mijlocul săptămânii; discută despre ele cu un prieten drag, dar nu le lăsa să devină centrul existenței tale. Vineri și sâmbătă abține-te de la cumpărături chiar dacă achizițiile sunt atât de tentante. Nu ai noroc din acest punct de vedere. Duminică asigură-te că respiri adânc; o lecție de yoga sau o sesiune de meditație în natură vor face minuni.

femeie care mediteaza in natura,femeie care mediteaza afara, palmieri la orizont

Gemeni. Înconjoară-te de oamenii potriviți în această săptămână deoarece ești extrem de susceptibilă la influența lor. Ai chef să schimbi idei și să te lași inspirată de cei care au avut parte de reușite. La jumătatea săptămânii te gândești la o schimbare de carieră sau poate la noi responsabilități, mai creative și mai antrenante. Ești mai aproape ca niciodată de realizarea unui vis vechi vineri seara. Sâmbătă primești un sfat extrem de prețios de la un prieten drag. Petrece ziua de duminică vorbind despre viitor; nu știi de unde răsare o idee de milioane.

Rac. Săptămâna 15-21 martie debutează cu sentimente de confuzie. Pe măsură ce părăsim sezonul Peștilor, începi să trăiești cu convingerea că tu locuiești pe o planetă, iar prietenii tăi pe alta. Evită însă să cazi în capcana emoțiilor extrem de intense și prioritizează o abordare mai degrabă intelectuală. Marți și miercuri ești predispusă la visare și la singurătate și ar trebui să cinstești nevoile sufletului tău. Joi ești presată de la spate, dar nu lăsa persoanele stresate să te determine să accelerezi ritmul; pasul tău e cel mai bun. Abia de sâmbătă începi să te simți stăpână pe tine și marchezi o victorie importantă.

Leu. Se anunță o săptămână cum nu a mai fost alta de ceva vreme încoace. Luni și marți, simți că te străduiești degeaba și toate lucrurile pentru care lupți îți scapă printre degete. Nu ar strica să mai renunți puțin la control și să vezi cum evoluează atunci situația. Marți și miercuri evită să discuți despre bani sau să te gândești la ei, oricât ar insista cei din jur. Joi și vineri sunt zile minunate pentru a da dovadă de creativitate și a te interesa de artă. Primești o lecție magică (dar grea) de viață sâmbătă, iar duminică ai o dispoziție profundă, filosofică: poți descâlci unul dintre misterele vieții tale acum.

Fecioară. Se anunță schimbări dramatice de atitudine în horoscopul săptămânii 15-21 martie. Luni și marți ești deschisă la nou și îți place să faci experimente: e ca și cum te-ai redescoperi și ai ajunge la concluzia că ești o cu totul altă persoană. Miercuri realizezi că o cunoștință pe care o dezaprobai face ceva ce ți se pare încântător. Joi pierzi controlul asupra unei situații, dar realizezi că acest fapt mai degrabă te provoacă, nu te aduce la disperare cum se întâmpla în trecut. Cheltuiește cu grijă sâmbătă și duminică și călătorește, chiar și aproape de casă, în ultima zi de weekend.

Balanță. Horoscopul săptămânii 15-21 martie este plin de dragoste. Luni și marți ai o dispoziție înfloritoare deoarece inima ta se află acolo unde trebuie, bate în pieptul altcuiva. Parcă primăvara nu a fost nicicând mai frumoasă. De miercuri încolo, trebuie să te concentrezi pe muncă chiar dacă nu ai niciun chef; evită să visezi cu ochii deschiși și pune-te pe treabă. Vineri te poți concentra iar pe persoana iubită, iar în weekend planifică ceva special în compania sa.

maini de femeie si de barbat inlantuite, concept care simbolizeaza dragostea

Scorpion. Evită să dai curs unor schimbări în spațiul în care trăiești, cel puțin până ce nu îi consulți pe cei dragi cu privire la ele. Nu te enerva dacă părerile nu îți sunt împărțite; până la urmă, fiecare are dreptul la opinia sa. De miercuri încolo, începi să te gândești la viața ta și ai o dispoziție melodramatică fiindcă ți se pare că ești departe de calea cea bună. Nu e cazul, sunt alții mai amărâți ca tine; caută cauze în care să crezi sau acțiuni de voluntariat în weekend și viața ți se va părea din nou atât de frumoasă.

Săgetător. Astrele au prezis pentru zodia Săgetător o săptămână plină de surprize plăcute. Ai șanse să întâlnești un străin promițător la începutul perioadei; nu neapărat din punct de vedere romantic, cât intelectual. Marți faci o descoperire interesantă și miercuri te gândești întruna la ea, întorcând-o pe toate fețele. Joi și vineri e timpul pentru aventură și distracție cum nu ai mai experimentat de multă vreme. Sâmbătă și duminică pune accent pe comunicare: verifică-ți mail-urile, sună un prieten sau încearcă să înțelegi ce a vrut să spună acel tip simpatic de la începutul săptămânii.

Capricorn. Începi săptămâna 15-21 martie gândindu-te la bani, dar mai degrabă la cum să îi economisești decât la cum să îi faci; abordarea ta e una conservatoare acum. Miercuri ești înclinată spre contemplație și extrem de creativă; interesul pentru artă ar trebui să te ducă într-un muzeu. Joi, un prieten are mare nevoie de tine, iar vineri și sâmbătă ești alături de familie ca o fată conștiincioasă. Abia duminică e ziua ta, și poți alege cum anume să o petreci în deplină libertate; toate circumstanțele îți surâd din plin.

Citește și: Horoscopul primăverii 2021: ce te așteaptă, în funcție de zodie, în anotimpul renașterii

Vărsător. Pot părea cuvinte goale, dar se anunță o săptămână care îți poate schimba viața. Ai o mare influență asupra celorlalți, dar nu uita că puterea trebuie însoțită de responsabilitate. Împrăștie cu dragoste în stânga și în dreapta și nu te sfii să ajuți pe nimeni, dar nu financiar; banii împrumutați acum nu vor mai fi înapoiați. Spre sfârșitul săptămânii reflectezi la modalități practice prin care poți face lumea un loc mai bun, iar duminică vei găsi și teritoriu propice pentru a transforma aceste idei în realitate.

Pești. Ești un adevărat înger la începutul săptămânii 15-21 martie, profitând de ultimele zile pe care Soarele le petrece în semnul tău. Ajută-i cu generozitate pe ceilalți, dar nu uita să te susții și pe tine. Miercuri și joi fă ceva frumos pentru persoana ta chiar dacă e vorba doar despre un ritual de relaxare. Vineri și sâmbătă ai parte de mister, de ambiguitate și de evoluții interesante; fii prezentă și savurează toate lecțiile pe care ți le oferă viața. Duminică, o cină delicioasă în compania prietenilor sau a familiei te aduce cu picioarele pe pământ.

Horoscopul săptămânii 15-21 martie răsfață zodiile cu ultimele energii pozitive ale Peștilor și le pregătește să își facă intrarea triumfală în plin sezon al Berbecului. Tu ce părere ai despre predicțiile pentru zodia ta?

Surse: Cafe Astrology, Astrology.com, SunSigns

Surse foto: iStock, Unsplash

Articolul urmator
Cele mai neînfricate zodii. Nu le este frică de nimeni și de nimic
Cele mai neînfricate zodii. Nu le este frică de nimeni și de nimic
Ce cuvânt te definește în această primăvară?
Incepe quiz
Ce cuvânt te definește în această primăvară?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.