Horoscop mâine, 11 aprilie 2022: cu răbdarea treci marea, dar cu curajul deschizi cerurile, învață în sfârșit Fecioara


Articol revizuit de
Astrolog Vlad Daia
- Despre
- Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din ...
Cea mai importantă veste astrologică a zilei este legată de intrarea lui Mercur în zodia Taur. După ce gândurile noastre au țâșnit cu viteza luminii, de mâine bunul simț și rațiunea vor predomina. Gândim înainte să vorbim și deși pierdem din punct de vedere al acuității mentale, câștigăm în precauție și logică imbatabilă.
Tot mâine, cuadratura dintre Lună și Uranus poate să aducă tendințe excentrice, aplecarea spre capricii și iritabilitate. E bine să ai grijă mai ales în dragoste, acolo unde poți lua decizii tragice.
Află ce îți aduce horoscopul zilei de mâine, 11 aprilie, în funcție de zodie!
Citește și: Patru zodii pe care le paște divorțul sau despărțirea în următoarea perioadă
Horoscop mâine, 11 aprilie, Berbec
E vital să iei mâine o decizie radicală privind evoluția ta profesională. Cel mai probabil această hotărâre implică apelul la tehnologie sau deprinderea unor abilități noi. Cu Mercur în Taur, te poți simți însă mai reticentă și îți poți pune la îndoială capacitățile, ceea ce te poate costa destul de mult.
Horoscop mâine, 11 aprilie, Taur
Tu ești genul de zodie care acceptă și inacceptabilul atunci când este cazul, bazându-te pe reziliența și încăpățânarea ta. Dar deși aceste abilități sunt neprețuite pentru un supraviețuitor, te pot împiedica și să evoluezi. Se adună nori grei la orizont și îi vezi cu ochiul liber: sunt norii schimbării, de care ai atâta nevoie acum.
Vezi și cum se comportă bărbatul Taur în pat: vrei să știi aceste informații!
Horoscop mâine, 11 aprilie, Gemeni
E musai să înveți ceva nou acum, ceva ce se poate dovedi destul de dificil. E vorba fie despre o abilitate practică cu care nu ai nimic în comun, fie despre informații legate de tehnologie sau informatică. Amintește-ți ce minte elastică și flexibilă ai, capabilă să absoarbă și cele mai complicate cunoștințe, și recapătă-ți încrederea în tine.
Horoscop mâine, 11 aprilie, Rac
Ai șanse extraordinare ca mâine să te achiți de o datorie veche. Dacă te săturaseși de gaura din buget pe care o crea și erai sigură că nu vei putea niciodată avansa din cauza sa, acum vei vedea lucrurile într-o nouă perspectivă. Savurează-ți libertatea financiară cu un cadou frumos, dar nu uita să și pui ceva bani la ciorap.
Horoscop mâine, 11 aprilie, Leu
Atunci când e vorba de decizii cumva nechibzuite, dar pline de curaj, tu ești singura persoană care le poate insufla. Aduci lumină în viața cuiva care a stat prea mult timp în întuneric, oferindu-i tăria de a se elibera de lanțurile unei sclavii emoționale. Sfatul tău poate salva viața persoanei respective.
Horoscop mâine, 11 aprilie, Fecioară
Dacă aveai anumite probleme la job, e cazul să deschizi gura și să vorbești pe șleau și cu curaj despre ele. Invită-ți șeful la o discuție și nu uita că, chiar dacă cu răbdarea treci marea, cu îndrăzneala deschizi porțile închise ale cerurilor. Sunt șanse mari să ajungi la un cu totul alt nivel acum.
Horoscop mâine, 11 aprilie, Balanță
Îți pui acum întrebarea dacă ar trebui să continui cu jobul actual sau să încerci o profesie care să îți bucure și sufletul. Indiferent de decizia pe care o vei lua, amintește-ți că ai anumite responsabilități și facturi de plătit. Nu spunem să te complaci în situația actuală, doar să acționezi cu multă precauție.
Horoscop mâine, 11 aprilie, Scorpion
Dacă te gândești serios să te muți, ziua de mâine va reprezenta un punct de cotitură. E important să iei în calcul faptul că poți să îți îndeplinești toate visele, așa că țintește către stele. Ai toate șansele să găsești o locuință care să răspundă tuturor nevoilor tale, numai nu îți limita pretențiile, atât timp cât sunt adecvate, firește.
Horoscop mâine, 11 aprilie, Săgetător
Ești pe cale să închei un contract important sau să cumperi un obiect sau un serviciu costisitor, cum ar fi o casă. Înainte de a te înhăma la acest jug financiar care se poate dovedi și mai împovărător în perioada complicată care urmează, ia în calcul dacă îți vei permite să susții această datorie și în contextul unor cheltuieli mai ridicate.
Horoscop mâine, 11 aprilie, Capricorn
Ia în calcul că acum ești mai înclinată să iei decizii riscante decât de obicei. Nici măcar precautul Mercur în Taur nu reușește să te descurajeze, căci tu nu percepi ceea ce urmează să faci ca pe un pericol, ci ca pe o hotărâre complet rațională. Acceptă să ții cont și de sfatul cuiva care se pricepe.
Horoscop mâine, 11 aprilie, Vărsător
Orice decizie ce vizează acum avansul relației tale e minunată. Nu trebuie neapărat să îți pui pirostriile, e suficient să puneți bazele unui cont de economii comun ca să vă bucurați de aceste avantaje. Veți simți o apropiere și o conexiune mai profundă și mai adevărată ca niciodată.
Horoscop mâine, 11 aprilie, Pești
Ești zodia care exercită unele dintre cele mai strălucite talente artistice, dar de multe ori preferi să rămâi în anonimat fiindcă îți e teamă de respingere. Dar amintește-ți că cei care au devenit cu adevărat mari nu au avut numai har, ci și curaj și mai ales caracter netemător în fața criticilor.
Horoscopul zilei de mâine, 11 aprilie, aduce precauție și inteligență rațională insuflate de Mercur în Taur.
Surse foto: iStock