Horoscop
Înapoi la

Horoscop mâine, 24 august 2023: lumea e „scoica” Scorpionului, din care zodia răsare precum o perlă, primind suflu cosmic și vânt în pânze

Horoscop mâine, 24 august 2023: lumea e „scoica” Scorpionului, din care zodia răsare precum o perlă, primind suflu cosmic și vânt în pânze

Redactor Andreea Baluteanu

Se manifestă potențialul de suflet pereche în horoscopul zilei de mâine, 24 august. Trigonul dintre Marte în Fecioară și Pluto în Capricorn e principalul eveniment astrologic al zilei și ocazia perfectă pentru una dintre cele mai fierbinți nopți ale anului.

Această combinație astrală pozitivă poate duce zodiile mai aproape de destinul lor amoros. Află dacă ai și tu noroc!

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din...

Horoscop mâine, 24 august, Berbec

Dacă până acum ți-a fost recomandat să o „iei ușor” în viața profesională - și îndemnul rămâne valabil în continuare, mai ales pe perioada pe care Soarele o petrece în zodia Fecioară -, să știi că ziua de mâine e în mod clar o excepție. Marte, planeta ta dominantă, se întâlnește cu Pluto, și poate da curs unei oferte cu profil de „o dată în viață”. Nici nu va fi timp să te gândești la ea!

Horoscop mâine, 24 august, Taur

În mod normal, ție îți place „să testezi apele” înainte de a te avânta înot, mai ales că degetele cu pedichiură impecabilă nu suportă compania valurilor învolburate. Însă ziua de mâine, cu al ei context pozitiv, dar atât de rebel, te îndeamnă să mai uiți de precauție și să te delimitezi de zona de confort. Nu mai sta agățat/ă de acea rutină comodă, îndrăznește ceva nou!

Horoscop mâine, 24 august, Gemeni

Cei mai importanți în viața ta sunt tot oamenii! Aceștia te vor ajuta să duci greutățile vieții mai ușor să îi savurezi plăcerile cu mai multă bucurie. Așadar, cu conexiunea dintre Marte în Fecioară și Pluto în Capricorn, ți se reamintește că, precum o floare, o relație trebuie îngrijită. Dă o dovadă de afecțiune unui om drag!

Horoscop mâine, 24 august, Rac

Popularitatea ta e în creștere, dar nu e indicat să o folosești în scopuri personale. Mai de ajutor îți va fi să beneficiezi de pe urma sa în carieră. Îți sporesc mai ales capacitățile de convingere. Dacă ai o echipă și cauți să angajezi, poți atrage de partea ta pe cineva cu experiență. De asemenea, ai șanse mari și să convingi pe cineva să investească în proiectul tău.

Horoscop mâine, 24 august, Leu

Horoscopul zilei de mâine reglează un aspect contradictoriu în carieră. Marte și Pluto, care formează o conexiune în semne de pământ, corectează o eroare financiară. Poate că ai niște bani de încasat de la un proiect sau ai plătit mai mult la o factură. Acest document clarificator te așteaptă în „vraful” neverificat de pe birou sau din mailuri.

Horoscop mâine, 24 august, Fecioară

Șansele de a avea câștig de cauză cu un risc calculat sunt imense în aceste momente. Așadar, pariază cu succes și vei avea parte de un avans incredibil. Fie că dorești să vizezi o poziție nouă, mai provocatoare, la muncă, sau te gândești demult să inviți la cafea pe cineva care îți place, ia-ți inima în dinți, căci ipostaza e mai mult decât favorabilă.

Horoscop mâine, 24 august, Balanță

Voiai de mult să spui ceva ce aveai pe inimă? Simțeai că o mărturisire pe care nu aveai curajul să o eliberezi rodea la propriu din tine? Ai șansa să îi dai curs! Conexiunile astrologice îndeamnă la încheieri și cicluri sfârșite în mod sănătos, așa că momentul e mai prielnic pentru a pune punct unei relații decât pentru a face o declarație de dragoste.

femeie cu catuse la maini care le desface in lumina asfintitului

Horoscop mâine, 24 august, Scorpion

Ai vânt în pânze să străbați cele mai albastre (și mai adânci) valuri, țintind spre orizont. Lumea e „scoica” ta, din care vei răsări la fel de nobil/ă și de scânteietor/are precum o perlă. Însă, pe de altă parte, ia aminte că acest context astrologic e mai degrabă unul special, în care vei avea de câștigat dacă alegi un obiectiv deosebit, o dorință la care năzuiseși întotdeauna, dar pe care o rezervaseși pentru a o rezolva „într-o zi”.

Horoscop mâine, 24 august, Săgetător

Ideile pe care le ai mâine, insuflate de contextul astrologic, valorează „greutatea lor în aur”. Nu te crampona de detalii, nu te lăsa distras/ă de micile obstacole care pot apărea în drumul tău, ci fă tot posibilul ca să dai curs măcar la 50% dintre proiectele care îți trec prin cap. Sigur că nu o să le poți aduce la îndeplinire pe toate, e vital să faci însă primul pas.

Horoscop mâine, 24 august, Capricorn

Tot așteptând după acel „mai târziu”, când conjunctura va fi mai bună, o să treacă viața pe lângă tine. Nu există noțiunea de perfect, iar succesul vine din mai multe încercări, dintr-un „dans” grațios printre eșecuri. Nu înseamnă că dacă o dai în bară cu acea primă schiță a proiectului tău nu vei mai avea o altă șansă, ba dimpotrivă. Vei căpăta cunoștințe și experiență.

Horoscop mâine, 24 august, Vărsător

Personalitatea ta cool nu e de gheață, dar cu siguranță pari rece în ochii celor din jur, față de care nu dorești să îți exprimi sentimentele. Însă mâine lucrurile stau cu totul altfel. Te deschizi, permițând emoțiilor să vibreze. O să te afli în situația de a-i surprinde pe ceilalți când vorbești fără rețineri despre ceea ce simți, și atitudinea lor va fi atât de caldă, că vei repeta experimentul.

Horoscop mâine, 24 august, Pești

Horoscopul de mâine îți sugerează să nu accepți prima ofertă care ți se face pe plan profesional. Ai reușit atâtea în ultima perioadă, te-ai distanțat de concurență și ai evoluat constant, așa că nu e de mirare că primești atât de multe propuneri. Vor veni și mai bune, și nu contează numai recompensele. Alege și în funcție de vibrații și de cât de mult bine poți face.

Sfaturi de care orice nativ Pești trebuie să țină cont, dacă vrea să îi meargă bine în viață

Horoscopul zilei de mâine, 24 august, creionează un context pentru o evoluție extraordinară a zodiilor.

Surse foto: Pixabay

Surse articol: Astrostyle

Articolul urmator
Zodiile care au cele mai frumoase suflete
Zodiile care au cele mai frumoase suflete
Îți ghicim zodia în funcție de personalitate
Incepe quiz
Îți ghicim zodia în funcție de personalitate

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.