Horoscop mâine, 28 septembrie: Peștii se bucură de adevărata libertate, a trupului și a spiritului


Articol revizuit de
Astrolog Vlad Daia
- Despre
- Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din ...
Ne așteaptă o zi fără influențe astrologice noi în cursul zilei de mâine, spun specialiștii, așa că ne pregătim să facem față doar mișcărilor planetare deja în curs. Dar nu e nicio problemă, îți garantăm că nu te vei plictisi.
Cu Soarele în Balanță, află ce îți aduce horoscopul zilei de mâine, 28 septembrie, în rândurile de mai jos!
Horoscop mâine, 28 septembrie, Berbec
Complexitatea emoțională a zilei poate fi copleșitoare pentru tine. Ești sfâșiată de emoții intense care se bat pe inima și pe gândurile tale. Soluția este să stai acasă, spun astrele, acolo unde vei găsi liniștea și intimitatea de care ai nevoie. Altfel îți poți înrăutăți starea, dacă insiști să ieși sau să petreci.
Horoscop mâine, 28 septembrie, Taur
Agenda ta e plină, ceea ce poate părea incitant, dar și obositor, la un moment dat. Deși ești genul de zodie muncitoare care adoră să aibă multe lucruri de făcut, dacă nu vei fi atentă, atâta muncă poate deveni plictisitoare. Cere ajutorul cuiva care să facă totul mai fun și mai ușor.
Horoscop mâine, 28 septembrie, Gemeni
Pe de o parte, zodiile te îndeamnă să fii serioasă, dar pe de alta, tare ai mai avea chef de distracție. Dar, cum ești una dintre cele mai flexibile zodii, vei putea să faci față acestor dispoziții fluctuante. Alină-te cu gândul că zilele următoare vor fi mai liniștite și nu va mai trebui să treci dintr-o extremă în alta.
Horoscop mâine, 28 septembrie, Rac
Ai parte mâine de energie și de putere pentru a evolua într-un vis pe care îl prețuiești tare, dar îți va lipsi înțelepciunea de a direcționa aceste vibrații pozitive. Mai bine ar fi să apelezi la sfatul unui maestru sau al unui amic în care ai încredere, care va avea o idee genială despre cum să folosești aceste impulsuri.
Horoscop mâine, 28 septembrie, Leu
Știm cât de tare îți place să te afli la conducere, dar mâine Universul caută să te determine să mai renunți un pic la control. O să te simți mai bine stând deoparte și bucurându-te să nu faci, pur și simplu, nimic. Din când în când, satisfacția de a nu te implica e mai tentantă decât orice.
Horoscop mâine, 28 septembrie, Fecioară
Cine se trezește de dimineață departe ajunge: iată un proverb care ți se potrivește de minune mâine. Apucă-te de treabă cât mai devreme ca să îți lași restul zilei liber pentru distracție. Ocaziile nu vor lipsi și ar fi păcat să nu profiți de ele pentru că ești prea stresată de treburile lăsate neterminate la muncă.
Horoscop mâine, 28 septembrie, Balanță
Tu ești una dintre zodiile care se pricep cel mai bine să se facă plăcute, dar mâine acest talent nu îți va mai fi la îndemână. Îți e dificil să relaționezi chiar și cu oamenii cei mai apropiați, tocmai acum, când să te apropii de ei e mai important ca niciodată. Nu te presa prea tare și caută să fii pur și simplu tu!
Horoscop mâine, 28 septembrie, Scorpion
Să te scufunzi în oceanul de nepătruns al imaginației, lăsându-te purtată în derivă de valurile fanteziei, e mai tentant acum ca niciodată. Cu toate acestea, nu îți va servi câtuși de puțin. E mai important să fii conectată la realitate și să faci tot posibilul pentru a rămâne cu picioarele pe pământ.
Află și cum este persoana de care ești atrasă, dar cu care nu o să fii niciodată în funcție de zodie!
Horoscop mâine, 28 septembrie, Săgetător
Vrei să fii singură mâine; ba nu, ai nevoie să fii singură. Însă oamenii din jur nu par să priceapă dorința ta de intimitate și mai degrabă i se opun. Tocmai de aceea, e de preferat să atârni semnul cu „nu deranja” de ușă și să fii cât mai strictă cu preferințele tale. Cei care nu pricep nici așa chiar nu au ce căuta în viața ta.
Horoscop mâine, 28 septembrie, Capricorn
Munca ți-a acaparat interesul în ultima perioadă și nu ai mai avut timp de nimic altceva? E de înțeles atunci că ți se reproșează, de către o persoană foarte dragă, că nu i-ai mai acordat niciun strop de atenție. Remediază neapărat problema pentru că și ție compania sa ți se va părea încântătoare.
Horoscop mâine, 28 septembrie, Vărsător
Ești cuprinsă de un entuziasm sănătos și interesată mâine de orice oportunitate care se abate în calea ta. Cu toate acestea, nu îți asuma prea multe și lasă-ți și timp de visare sau de relaxare. Nu ești tu dacă nu îți permiți să contempli în tăcere ceea ce se întâmplă în jurul tău măcar pentru câteva minute.
Horoscop mâine, 28 septembrie, Pești
Poți trăi mâine cu fiecare fibră a corpului tău, spun astrele. Ești liberă să te bucuri de viață cu toată ființa ta și să faci numai ce îți place. Profită, fiindcă astfel de zile de libertate totală, a trupului și a spiritului, sunt atât de rare în societatea noastră atât de complicată.
Horoscopul zilei de mâine, 28 septembrie, aduce multe șanse zodiilor, de care e musai ca semnele să profite.
Surse foto: Pixabay, iStock