Horoscop
Înapoi la
Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

Horoscopul complet 12-18 aprilie: dragoste, gelozie și mister în „săptămâna relațiilor”

Andreea Baluteanu
Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din România. A urmat a doua diploma in domeniu,...

Horoscopul săptămânii 12-18 aprilie pune mai mult ca niciodată preț pe relații. Tot suflul de revigorare și de schimbare pe care îl aduce primăvara este acum fructificat în legăturile noastre cele mai importante. Mai mult ca niciodată, zodiile se vor concentra pe relațiile de cuplu.

Vezi în rândurile de mai jos care sunt cele mai importante evenimente astrologice ale săptămânii 12-18 aprilie, dar și ce te așteaptă pentru zodia ta în această perioadă. Află ce îți rezervă astrele în continuare!

Horoscopul săptămânii 12-18 aprilie: relațiile sunt cele mai importante

Vine primăvara cu chef de dragoste și de tandrețe, dar și cu dorința de a spune ceea ce avem pe suflet. Astfel, pe 12 aprilie, Juno e retrograd în Săgetător, ceea ce poate stârni gelozie și un comportament impulsiv în relații. Nu e de mirare, căci Juno (Iuno sau Iunona) este asteroidul mariajelor și al angajamentelor de durată, iar atunci când își modifică mișcarea într-o planetă caracterizată prin spontaneitate, schimbarea e la ordinea zilei și nu e întotdeauna pozitivă.

cuplu care se imbratiseaza in fata unui cer colorat, vizual pentru iubire

Pentru ca lucrurile să fie și mai complicate, pe 14 aprilie Venus intră în Taur. Pe de o parte, ne bucurăm de senzualitate, de tandrețe și de o aplecare spre lumea simțurilor și a plăcerilor. Fericirea va veni din simțul siguranței și al intimității, iar casa și relația se vor transforma în adevărate sanctuare. Romantismul este dublat însă și de o preocupare uneori excesivă pentru lumea materială, căci Taurului îi plac lucrurile frumoase, ceea ce poate degenera în posesivitate.

Vezi în rândurile de mai jos ce te așteaptă în funcție de zodie!

Horoscopul complet al săptămânii 12-18 aprilie: ce face zodia ta în această perioadă?

Berbec. Te-ai întrebat vreodată cum se simțeau marii inventatori ai omenirii după ce descopereau ceva măreț? Sperăm că da, deoarece vei fi invadată de acest sentiment în primele zile ale săptămânii. Nu, nu descoperi noul bec sau noua roată, dar reușita ta poate rivaliza cu aceste succese. La mijlocul perioadei 12-18 aprilie, te poți simți însă confuză și descumpănită, senzații normale după o perioadă de glorie. În weekend fă tot posibilul să discuți sau să întâlnești pe cineva străin sau dintr-o altă cultură, care îți va oferi o perspectivă nouă asupra vieții.

Citește și: Li se prăbușește lumea! 4 zodii pentru care luna aprilie aduce numai probleme și nenorociri

Taur. Alinierile planetelor aduc multă confuzie la început de săptămână. Mulți oameni ți se par bizari și nu rezonezi întotdeauna cu acțiunile celorlalți, dar azi ai impresia că nu mai înțelegi pe nimeni. Încearcă să te relaxezi și caută să te detașezi de tot haosul din jur făcând ceea ce îți place cel mai tare. Dacă senzația continuă, miercuri sau joi discută cu un om cu capul pe umeri care să îți dea o perspectivă obiectivă asupra a ceea ce se întâmplă acum în viața ta. Îți dorești să cumperi ceva scump în weekend? Mai bine mai gândește-te și mai cercetează piața; nu vei regreta acum câtuși de puțin un strop de precauție.

cuplu care se tine in brate cu foc in spate, iubire pura si aprinsa

Gemeni. Nu adesea se întâmplă să avem revelații, dar este exact ceea ce vei experimenta la începutul acestei săptămâni. O idee nouă, cel mai probabil diferită complet de modul tău de a gândi, capătă acum mai mult sens decât întreaga ta filozofie de viață care va fi scuturată din temelii. Marți și miercuri ești îngrijorată pentru evoluția ta profesională, dar fără motiv. Joi și vineri petreci timp alături de oamenii cei mai apropiați, fie că e vorba despre familie, prieteni sau colegi. În weekend nu te teme să devii liderul grupului tău: oamenii chiar așteaptă și vor să te urmeze oriunde.

Rac. Orice relație, fie ea un parteneriat de afaceri sau o legătură de cuplu, are nevoie de compromis, iar aceasta este lecția pe care să o înveți în această săptămână. Deși influențele astrelor sunt mai degrabă haotice, tu păstrează-ți stăpânirea de sine. Cea mai dragă relație a ta devine mai calmă miercuri, atunci când tu și cel drag vă relaxați și vă înțelegeți de minune. Rămâi la fel de liniștită joi și vineri când lumea din jur încearcă să te preseze, dar tu trebuie să ții minte doar că graba strică treaba. La sfârșitul săptămânii menține-ți grația și eleganța chiar și atunci când e mai ușor să reacționezi altfel: emoțiile intense sunt contraindicate acum.

Leu. Este o diferență între a fi loială și a fi dependentă de cineva și e musai să o înțelegi luni. Deși nu îți stă în fire în mod normal, ai tendința de a face orice pentru un om care nu merită acest sacrificiu. Evită să iei decizii financiare importante marți sau miercuri deoarece nu posezi toate informațiile necesare. Joi ai prilejul de a învăța ceva esențial de la un om cu adevărat măreț; fă tot posibilul să îi stai aproape și nu ezita să absorbi ca un burete toate cunoștințele sale. Duminică poți deveni chiar tu un expert: cineva îți cere părerea și realizezi cât de multe știi și cât de departe ai ajuns.

Fecioară. Știm că ești o fire perfecționistă și că mintea ta o depășește în strălucire pe a majorității dintre noi, dar criticile nu fac bine nimănui, inclusiv ție. În loc să contești necontenit o anumită persoană, mai bine încearcă să te pui în locul său și să dai dovadă de empatie. Generozitatea ta morală va fi recompensată la mijlocul săptămânii, atunci când afli ceva ce te încântă de-a dreptul: poți considera că și-a făcut treaba karma. La finalul perioadei 12-18 aprilie ai mare grijă de bani: îi poți pierde, îți pot fi furați sau îi poți cheltui pe lucruri de care nu vei avea nevoie niciodată.

Citește și: Horoscopul lunii aprilie: intensitatea emoțională atinge cote copleșitoare pentru zodii

Balanță. Te așteaptă o săptămână de neuitat din multe puncte de vedere. Luni și marți te scuturi de rutină și de plictiseală și descoperi o modalitate inedită de a te distra, fie prin intermediul unei cărți pe care ți-ai dorit dintotdeauna să o citești sau a unei ieșiri într-un loc exotic. Marți și miercuri nu mai ai timp de nimic și trebuie să recuperezi ce nu ai făcut luni, dar viața socială revine în centrul atenției joi și vineri când ai din nou parte de momente inedite. Vineri și sâmbătă este timpul pentru tandrețe și romantism, iar duminică este o zi pur și simplu magică: o să faci febră musculară la față de cât vei zâmbi, cu gura până la urechi.

fata frumoasa si satena in vizual mistic, imbracata intr-o rochie alba

Scorpion. Săptămâna 12-18 aprilie începe cu o furtună de proporții în viața de familie unde se anunță o schimbare pe care nu o anticipai nicidecum. Nu dispera, ci ține cont că acest tip de lucruri se rezolvă întotdeauna și te ajută să crești. Marți și miercuri ai parte de iubire fierbinte care compensează orice nemulțumiri: folosește-ți imaginația ca să îți faci partenerul să se simtă special. În următoarele zile te vei bucura de pace și te vei ține departe de conflicte, sărbătorind frumusețea vieții. Sâmbătă este o zi minunată pentru a începe ceva nou, fie că e vorba despre un proiect sau despre un business. Duminică e o zi dedicată din nou iubirii.

Săgetător. Excelezi la comunicare în prima zi a săptămânii în principal grație agilității tale mentale. Ești capabilă să anticipezi inclusiv mișcările străinilor de pe stradă, atât ești de alertă, și vei fi un mic guru pe plan profesional. Pierzi aceste abilități de marți încolo când îți bați capul cu nimicuri și cauți înțelesuri ascunse în orice propoziție sau gest. Din fericire, ești numai acțiune de joi până sâmbătă când ai face orice să atragi atenția unui tip care îți place mult. Duminică ești liniștită, cu o dispoziție reflexivă care îndeamnă la visare sau la lectura unei cărți bune.

Capricorn. Este posibil să constați că te-ai săturat de rutina ta de zi cu zi și că tânjești la schimbare în primele zile ale acestei săptămâni. Dar ține cont că ți-e bine datorită alegerilor pozitive pe care le faci zi de zi și că nu e indicat să modifici acest mers al lucrurilor. O culoare de păr nouă sau o tunsoare primăvăratică te vor ajuta să împaci și capra și varza. Marți și miercuri ai o abordare mai creativă și te poți apuca să redecorezi casa, iar joi găsești o soluție inedită la o problemă de familie. Lucrurile nu se liniștesc însă, așa că vei constata că vineri și sâmbătă te gândești tot la ce îi frământă pe cei dragi. Abia duminică te mai detașezi grație unei aventuri care îți amintește că dragostea e tot ce contează în această viață.

Vărsător. Demult nu ai mai avut parte de o săptămână care să te conducă atât de adânc în străfundurile ființei tale. Luni realizezi ce impact ai în viața celorlalți, iar acest lucru te determină să te străduiești să devii o versiune și mai bună a ta. Marți și miercuri ai o viziune aproape mistică a lucrurilor și poți dezvolta chiar puteri parapsihice, atât ești de concentrată la ceea ce se află dincolo de fire. Joi și vineri îți revii după aceste incursiuni în supranatural, iar sâmbătă faci o descoperire epocală despre tine sau despre lumea din jur. Duminică ia legătură cu o rudă cu care nu ai mai vorbit de multă vreme; știi tu despre cine e vorba.

Pești. Se știe că ești una dintre cele mai generoase zodii, dar uneori spiritul tău de sacrificiu e prea ascuțit pentru un singur om. Gândește-te mai mult la tine și mai puțin la ceilalți în debutul acestei săptămâni. În loc să îți bați capul ca să rezolvi problemele celorlalți, reflectează numai la ale tale marți și miercuri, iar dacă nu ai, cu atât mai bine, este timpul să te relaxezi. Fă ceva ce îți place joi, indiferent despre ce e vorba, și bucură-te de misterele universului vineri și sâmbătă: o vizită la observatorul astronomic sau o ședință de tarot vor fi exact ceea ce îți trebuie acum. Duminică e timpul să cultivi latura ta artistică: citește poezie, scrie în jurnal sau pregătește o cină delicioasă și aromată.

Citește și: De ce să iubești zodia Pești, femeia cu sufletul cel mai sensibil din zodiac

Acestea sunt veștile astrelor pentru săptămâna 12-18 aprilie! Ține cont de ce ți-au rezervat acestea prin horoscopul săptămânal ca să duci cea mai bună viață!

Sursa: Cafe Astrology, Astrology.com, SunSigns

Surse foto: iStock, Pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Alege-ti zodia pentru horoscopul de azi Duminică, 11 aprilie 2021

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Horoscopul primăverii 2021: ce te așteaptă, în funcție de zodie, în anotimpul renașterii (32662 vizite)
    2. Tot ce am aflat din interviul lui Meghan și Harry cu Oprah: mărturisirile fără precedent făcute de cei doi sunt tulburătoare (27868 vizite)
    3. Luna Plină în Balanță: cum te influențează, în funcție de zodie (27014 vizite)
    4. De la caz social la vedetă - Cristina Ciobănașu, o Cenușăreasă modernă. Află tot ce trebuie să știi despre tânăra actriță (23834 vizite)
    5. Gina Pistol, primele declarații după ce a devenit mamă (20106 vizite)
    1. 3 trucuri utile pentru un machiaj de primăvară frumos și natural (nota 4.8)
    2. 4 perechi din zodiac care au cele mai urâte relații. Nimeni nu înțelege de ce nu se despart odată! (nota 4.7)
    3. Gina Pistol și Smiley au devenit părinți pentru prima oară! (nota 4.6)
    4. Horoscopul primăverii 2021: ce te așteaptă, în funcție de zodie, în anotimpul renașterii (nota 4.5)
    5. O vizită la salon ca o zi într-o vacanță exotică . Uite locul unde te poți relaxa pe deplin (nota 4.5)
    1. Drama neștiută a uneia dintre cele mai iubite și frumoase actrițe românce din toate timpurile (0 comentarii)
    2. Emily Burghelea a născut! Avem și prima imagine cu bebelușul (0 comentarii)
    3. De Paște, înnoiește-ți garderoba. În siguranță #nudoaracasă (0 comentarii)
    4. COPILUL MEU MERITĂ DOAR CE E MAI BUN. DE FAPT TOTI COPIII MERITĂ ASTA (0 comentarii)
    5. Nu Skin a fost numită marca nr. 1 în lume pentru sisteme de dispozitive de înfrumusețare pentru al patrulea an la rând (0 comentarii)

    LIKE si intra in universul divelor!