Horoscopul dragostei, săptămâna 14 – 20 martie, vine cu o nouă energie, un nou început în relații și o nouă perspectivă asupra iubirii
Articol revizuit de
Astrolog Vlad Daia
- Despre
- Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din ...
Ultima săptămână din sezonul Peștilor va fi agitată și energiile Universului vor zgudui puțin relațiile amoroase ale zodiilor. Te-ai gândit vreodată că poate nu te afli lângă persoana potrivită? Aceste zile vor pune totul în ordine și fiecare semn zodiacal se va afla, până la urmă, acolo unde trebuie.
Luna Plină în Fecioară de pe 18 martie îi ajută pe nativi să deschidă ochii și să vadă realitatea, chiar dacă nu este așa cum și-au imaginat-o. Nu-i așa că și tu preferi să știi adevărul, în loc să trăiești în minciună? Pot avea loc neînțelegeri și chiar despărțiri sub energia acestui eveniment astral. Pe 20 martie, intrarea Soarelui în Berbec nu este un simplu început al noului an astrologic. Ea coincide și cu echinocțiul de primăvară, așa că aduce o nouă energie, un nou inceput în relații și o nouă perspectivă asupra iubirii.
Horoscopul dragostei, săptămâna 14 – 20 martie. Ce spun astrele pentru zodia ta
Berbec
Soarele și Neptun se vor alinia în Pești pe 13 martie și te vei îndrăgosti nebunește de un chip angelic. Dar în săptămâna 14 – 20 martie îți vei da seama că te-ai înșelat amarnic atunci când te-ai lăsat ghidat/ă de aparențe. Realitatea nu coincide cu imaginea pe care ți-ai creat-o în minte despre acea persoană misterioasă și ai toate șansele să trăiești o dezamăgire. Păstrează-ți mintea deschisă și nu te atașa de un om fără să îl cunoști bine înainte.
Taur
A trecut multă vreme de când nu te-ai gândit la ce îți dorești cu advărat, iar acum a venit momentul să vezi dacă ai lângă tine ce îți trebuie. Oare partenerul poate să te facă fericit/ă? Răspunsul se află doar în inima ta și vei descoperi iubirea acolo unde nu te așteptai vreodată să o găsești. O prietenie mai veche se poate transforma în cea mai frumoasă poveste de dragoste, dar ai grijă ca deciziile tale să nu rănească pe cineva care te iubește mult.
Gemeni
Luna Plină în Fecioară te face să vezi cine sunt, de fapt, oamenii de lângă tine. O să îți pară foarte rău că ți-ai deschis inima în fața unei persoane care nu a meritat eforturile pe care le-ai depus pentru ea. Nu-i nimic! Privește această situație ca pe o eliberare și înconjoară-te de oameni noi, dar alege-i cu mai multă grijă de data aceasta. Concentrează-te pe viitorul care te așteaptă cu brațele deschise, pentru că nu știi niciodată cât de repede poți găsi o nouă iubire.
Rac
În aceste zile te vei conecta mult mai profund cu jumătatea ta și vei simți că depinzi de ea, ba chiar îți va fi greu să pleci singur/ă și până la magazin. Prietenii te vor critica pentru decizia de a petrece mai mult timp în compania partenerului, dar este bine să faci doar ce simți și să te gândești la nevoile tale. Dacă ești singur/ă, dar ai început să simți ceva pentru cineva, nu te feri să îți arăți sentimentele.
Citește și: Cum să ai o relație fericită cu un nativ Rac
Leu
Sentimentele de iubire te vor copleși în săptămâna 14 - 20 martie, iar dezamăgirea ta va fi mult prea mare când vei afla că partenerul/a nu avea intenții la fel de serioase ca ale tale. Trăiește clipa și nu te gândi că lucrurile nu se vor așeza așa cum îți dorești, pentru că ai șanse să îți schimbi destinul cu atitudinea potrivită. Ai încredere că totul va fi bine și bucură-te din plin de tot ce ți se întâmplă, chiar dacă nu știi sigur cum va evolua actuala ta relație.
Fecioară
Ai crescut alături de partener/ă și acum simți că a venit momentul să o luați pe drumuri separate pentru că ați evoluat diferit? Este normal să gândești așa dacă observi că nu mai aveți aceleași aspirații și nu mai împărtășiți aceleași opinii. Ia decizia cea mai bună pentru tine, dar ai grijă să nu lași în urmă și cu inima zdrobită persoana care ți-a fost alături mulți ani. Intrarea Soarelui în Berbec din data de 20 îți va călăuzi pașii spre o nouă legătură amoroasă.
Balanță
Te va cuprinde o stare de visare și nu vei coborî curând cu picioarele pe pământ. O să te șocheze realitatea în momentul în care vei realiza că nici măcar persoana iubită nu este cine credeai tu că este. S-ar putea ca doar tu să fii vinovat/ă pentru că nu ai vrut să gândești realist și te-ai încăpățânat să ignori defectele celor din jurul tău. Doar pentru că un lucru arată așa cum îți dorești, nu înseamnă că este și potrivit pentru tine. La fel se întâmplă și în cazul oamenilor, iar de acum vei ști...
Scorpion
Este timpul pentru o schimbare în viața ta și ar fi bine să îți deschizi sufletul mai mult și să comunici mai profund cu partenerul/partenera. Sfârșitul de săptămână este perfect pentru o cină romantică în doi, moment în care să lămuriți tot ce a rămas nespus între voi. Tensiunile din cuplu nu vor dispărea niciodată dacă nu renunțați la orgolii și la supărările fără motiv. Oferă-i încredere și sprijin jumătății tale, altfel vei rămâne singur/ă.
Săgetător
Nu îți mai asuma atâtea riscuri atunci când vine vorba de iubire. Alege o persoană potrivită de la început și nu te mai încăpățâna să construiești ceva durabil lângă cineva care nu are nimic în comun cu tine. Săptămâna aceasta îți va arăta de ce ai nevoie de un suflet geamăn și de ce nu trebuie să mai alergi după oamenii nepotriviți. Soarele în Berbec te va ajuta să începi un nou drum, pavat cu alegeri mai bune și mai înțelepte.
Capricorn
Între 14 și 20 martie vei realiza că în iubire nu este timp de analiză profundă. Ai greșit destul de tare în relațiile tale anterioare pentru că ai vrut cu orice preț să afli totul despre partener/ă înainte să îi pui și tu inima pe tavă. Luna Plină în Fecioară de pe data de 18 te va face să îți dai seama că este mai important ceea ce simți, decât ceea ce gândești. Lasă-te dus/ă de val și îndrăgostește-te din nou, pentru că există șanse mari să îți găsești sufletul pereche în aceste zile.
Vărsător
Nimeni nu va putea ajunge la înălțimea ego-ului tău din această săptămână. Ți-au mers bine toate în ultima vreme și ai căpătat multă încredere în tine, dar aceste aere de superioritate îi vor îndepărta pe toți din calea ta. Astrele ți-au pregătit o întâlnire cu o persoană specială și o poți rata dacă nu îți temperezi comportamentul exagerat. Nici măcar omul care îți este predestinat nu va vrea să se apropie de tine dacă nu cobori de pe norișorul pe care tocmai ai început să plutești.
Pești
Acordă-ți mai mult timp de gândire și analizează bine eforturile pe care le depun ceilalți pentru tine. Ești sigur/ă că partenerul din cuplu face tot ce ar trebui să facă un om care te iubește? Detașează-te puțin de viața pe care o trăiești și dă-ți voie să observi dacă ești în anturajul potrivit. Această săptămână te va face să simți nevoia de îmbrățișări calde și sincere, dar nu vei avea de la cine să le primești dacă stai în locul greșit.
Săptămâna 14 – 20 martie vine cu răsturnări de situație și toți avem nevoie de răbdare ca să le îmbrățișăm pe toate așa cum se cuvine. Ești gata de surprize? Continuă să crezi în iubire și într-o zi te vei trezi la brațul sufletului tău pereche.
Citește și: Cele patru zodii care se vor îndrăgosti nebunește în anul 2022. Cupidon nu le ratează anul acesta!
Surse articol: Astrology, Horoscope, Tarot
Surse foto: iStock