Horoscopul săptămânii 1 - 7 iulie: zodiile visează cu ochii deschiși la un viitor strălucitor

Horoscopul săptămânii 1 - 7 iulie: zodiile visează cu ochii deschiși la un viitor strălucitor
Ramona Jurubita
Joi, 27.06.2024

O nouă retrogradare va da bătăi de cap zodiilor! Începând cu 2 iulie, Neptun va călători în sens invers prin constelația Peștilor, iar energiile sale vor face pe toată lumea să muncească mai mult pentru a rămâne cu picioarele pe pământ. Toți vom avea teste de trecut, dar intuiția poate crește în urma piedicilor depășite.

Află mai multe din rândurile următoare despre horoscopul săptămânii 1 - 7 iulie, unde vei regăsi previziunile astrologice pentru fiecare zodie în parte!

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de
Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din ...

Tot pe data de 2, Mercur intră în Leu, făcând semnele zodiacale să pună accent pe comunicare și să devină mai optimiste. Apoi, pe 5 iulie, Luna Nouă în Rac deschide calea unui nou început, marcat de liniște sufletească și echilibru emoțional.

Ultimele două zile din această săptămână sunt marcate de Luna în Leu, care va forma și un sextil cu Jupiter în Gemeni. Indiferent de zodie, totul ți se va părea strălucitor, inclusiv viitorul la care vei visa cu ochii deschiși.

Ilustrație zână care stă jos, cu genunchii la piept și își sprijină capul în mâini, în timp ce este înconjurată de sclipiri magice

Saturn retrograd în Pești dă peste cap relațiile zodiilor. Multe își vor reconfigura viața amoroasă

Cum va fi pentru tine săptămâna 1 - 7 iulie, în funcție de semnul zodiacal

Berbec ♈️
Cei dragi vor depune anumite presiuni asupra ta, mai ales când vor observa că ești pe punctul de a întreprinde unele cheltuieli nejustificate. Energiile lui Neptun retrograd îți vor încețoșa puțin gândirea, făcându-te să uiți care sunt lucrurile cu adevărat importante.

Taur ♉️
În aceste zile, îți dai seama că vrei să fii independent/ă și să nu mai depinzi de cei din jur. Îți va fi greu să te desprinzi de oamenii care te cocoloșesc de dimineața și până seara, dar vei reuși să te maturizezi dacă lași energiile astrale să te scoată din zona de confort.

Gemeni ♊️
Prioritățile tale se schimbă, după ce Mercur intră în Leu și îți dă curajul să interacționezi cu oameni de la care ai ce învăța. Te vei axa pe evoluție și vei lăsa în urmă toate problemele care nu-ți permiteau să încerci lucruri noi.

Rac ♋️
Este posibil ca un prieten să te dezamăgească în această perioadă, ceea ce înseamnă că există riscul să te trezești brusc din visare. Oricum, va fi o lecție care te va ajuta să îți dezvolți intuiția, astfel încât să îți dai seama în viitor cine este sincer și cine nu.

Leu ♌️
Cu Neptun retrograd în Pești și Mercur în zodia ta, lucrurile vor deveni din ce în ce mai complicate. O să îți fie greu să rămâi cu picioarele pe pământ, dar vei găsi o cale prin care să îți menții gândirea limpede. Important este să nu lași tentațiile să te amețească.

Fecioară ♍️
În această săptămână, vei încerca să faci lucruri noi și să cauți cu totul alte metode de învățare. Ești conștient/ă că ai nevoie de mai multe cunoștințe în domeniul în care activezi, așa că nu vei lăsa energiile negative ale retrogradării lui Neptun să îți stea în cale.

Balanță ♎️
S-ar putea să îți dai seama că ai fost făcut/ă pentru a-i ajuta pe alții. Ești gata să le oferi toată puterea ta celor din jur, însă trebuie să înțelegi că trebuie să mai păstrezi ceva și pentru tine. Dacă îți pui sufletul pe tavă în fața tuturor, riști să trăiești câteva dezamăgiri.

Scorpion ♏️
O să îți îndrepți atenția spre o relație importantă, care nu se mai află de ceva vreme în armonie. De legătura ta cu persoana respectivă depinde viitorul la care visezi, așa că ar fi bine să rezolvi problemele cât mai repede. Toată săptămâna vei căuta soluții.

Săgetător ♐️
În această perioadă, vei observa cum oamenii din jur îți caută compania și sunt interesați să asculte ce ai de spus. Nu te grăbi să crezi că ești deasupra tuturor, mai ales dacă știi că ai anumite lacune și că mai ai multe de învățat.

Capricorn ♑️
Între 1 și 7 iulie îți vei face curaj să ieși din zona de confort, chiar dacă asta înseamnă că te vei lovi de provocări uriașe. Teama de necunoscut nu reprezintă o problemă pentru tine, mai ales acum, când ai început să simți gustul aventurii.

Vărsător ♒️
Totul în jurul tău se schimbă, dar tu vei rămâne același/aceeași. Acum, începi să crezi în tine mai mult ca niciodată și să te bucuri că nu ai renunțat la cele mai mari visuri. Te vei apropia tot mai mult de ele dacă nu îți pierzi ambiția și speranța.

Pești ♓️
Nici nu o să simți cum trece timpul! În aceste zile te vei axa pe un proiect important și nu te vei mai uita la ceas, căci vei intra într-o stare de visare, în care creația și munca se îmbină perfect. Rezultatele vor fi pe măsură dacă profiți de imaginația pe care o ai.

Nimic rău nu se poate întâmpla când planetele se aliniază în favoarea tuturor zodiilor! Visarea va învălui tot cercul zodiacal, în fiecare zi a săptămânii. Interesant este că mulți nativi nici nu vor simți apăsarea micilor încercări, care sunt făcute doar pentru a-i trezi din când în când la realitate. Cu siguranță, iată un horoscop săptămânal prielnic!

Horoscopul lunii iulie 2024. Reîncep retrogradele, dar zodiile sunt bine mersi sub radarul solar și renunță la măști și filtre pentru a străluci

Surse foto: FreepikFreepik

Surse articol: AstrologyanswersAstrologyHindustantimes

Articolul urmator »
Zodiile care nu pot rezista niciodată tentațiilor. Ar pica sigur în ispită la Insula Iubirii
Zodiile care nu pot rezista niciodată tentațiilor. Ar pica sigur în ispită la Insula Iubirii
Mariana Voinea | Miercuri, 28.08.2024
Incepe quiz
Ce zi a saptamanii esti?
Ce zi a saptamanii esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe