Horoscopul săptămânii 5 - 11 septembrie: Luna Plină va umple sufletele zodiilor de lumină, ajutându-le să scape de forțele întunericului

Horoscopul săptămânii 5 - 11 septembrie: Luna Plină va umple sufletele zodiilor de lumină, ajutându-le să scape de forțele întunericului
Ramona Jurubita
Joi, 01.09.2022

Mercur va intra în retrogradare pe 9 septembrie, ceea ce înseamnă că multe energii negative se vor năpusti asupra zodiilor în următoarea perioadă. Se va afla în Balanță, așa că principala problemă va fi imposibilitatea de a atinge echilibrul. Excesele și confuziile vor fi la ordinea zilei, dar există o salvare. Vrei să știi care e aceasta?

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de
Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din ...

Cel mai important eveniment al săptămânii este Luna Recoltei din 10 septembrie. Se pare că acel moment va schimba în bine viețile nativilor, făcându-i să își umple sufletul de lumină și să scape de forțele întunericului. Luna Plină în Pești vine pentru a oferi tuturor șansa să își croiască un nou drum, cu ajutorul intuiției și al creativității. Cei sensibili se vor bucura de povești cu adevărat magice, iar câțiva dintre ei vor avea parte de câteva revelații ce le vor deschide noi căi.

Femeie blondă în rochie neagră și cu flori în păr care admiră peisajul din timpul unei nopți cu Lună Plină.

Horoscopul săptămânii 5 - 11 septembrie. Ce ți-au pregătit astrele, în funcție de semnul zodiacal

Berbec
Ca să treci de această săptămână fără probleme, trebuie să te oprești pentru câteva clipe și să vezi ce te ține pe loc. Ai aspirații mari, dar încă nu ai ajuns să faci nici măcar un pas pentru realizarea lor. Asta înseamnă că ai nevoie de o schimbare și poate fi vorba de ceva din interiorul tău. Verifică!

Taur
O mică transformare la nivelul gândirii ar putea face diferența. Vei avea mai multă încredere în tine și vei comunica mai ușor cu restul lumii dacă știi unde ai de făcut îmbunătățiri. În cazul în care nu descoperi micile defecte pe care le ai, cere sfatul unui prieten apropiat. Când nu vei mai fi atât de orgolios/oasă, vei putea să îți asculți inima.

Gemeni
Vrei ca în această săptămână să te îndrepți spre spiritualitate, să îți cureți sufletul și să te bucuri mai mult de tot ce te înconjoară. Ca să te conectezi profund cu natura, va trebui să meditezi, să stai afară sub clar de lună și vei putea face asta fix pe data de 10. Vei vedea tot mai multe semnale de la îngeri și vei simți că dorința a fost împlinită.

Rac
Într-o lume în care toți oamenii se grăbesc, tu ar trebui să fii schimbarea. Fă tot ce poți pentru a te conecta profund cu apropiații și arată-le că nu au de ce să se agite. Oferă-le din liniștea și din sensibilitatea ta, astfel încât să aduceți mai multă bunătate în jur. Dacă înveți să îi prețuiești pe ceilalți, te vor prețui și ei pe tine.

Leu
Vei traversa o perioadă mai complicată în plan profesional, dar nu trebuie să îți pierzi speranța. Ca să ajungi sus, ai nevoie de forță și perseverență. Luna Plină îți va oferi energia de care ai nevoie și în final vei ajunge tot în lumina reflectoarelor, acolo unde îți este locul. Provocările te vor face să cobori cu picioarele pe pământ și să nu mai visezi atât de mult la lucruri nerealizabile.

Află: Totul despre viața ta profesională, acum, în funcție de zodie

Fecioară
Viața nu este o linie dreaptă și ai de trecut multe obstacole pentru a ajunge unde îți dorești. Ca să fii sigur/ă că nu o iei pe drumul greșit, trebuie să stai departe de vicii. Forțele răului vor încerca să te atragă într-o capcană, dar vibrațiile Lunii Recoltei vor reuși să te salveze din ghearele dependenței.

Ilustrație plină de mister cu Luna Plină văzută printre crengile copacilor pe care își fac veacul diverse vietăți precum ciorile și liliecii.

Balanță
În călătoria ta de basm, un om va fi înțeleptul care îți zice pe unde trebuie să pășești ca să devii erou/eroină. Uneori este bine să ții cont de sfaturile primite, mai ales dacă intuiția îți spune că îți pot fi de ajutor. Vei primi destule semne care îți vor arăta că meriți o viață mai bună.

Scorpion
Urmează-ți calea și nu pune la suflet părerile oamenilor care nu înseamnă absolut nimic pentru tine. Criticile și vorbele urâte ar trebui ignorate, mai ales când nu vin de la persoane care sunt mai presus decât tine. Înțelepții nu îi judecă niciodată pe ceilalți, așa că nu ai de ce să îți faci griji.

Săgetător
Ești pe drumul cel bun, dar trebuie să te asiguri că nu cazi într-o capcană. Ai grijă la persoanele în fața cărora te confesezi și nu mai crede că toată lumea are suflet bun. Pe final de săptămână, o să îți dai seama cine voia să îți pună piedici și cine te-ar fi putut ajuta cu adevărat.

Capricorn
Întotdeauna vor exista oportunități pentru o viață mai bună, dar contează mult să le găsești pe cele destinate ție. Ai nevoie să te vindeci în urma unei pierderi suferite și cel mai important este să conștientizezi de ce a fost nevoie ca tu să treci prin asta. Când vei realiza că ai trecut peste, vei începe o cu totul altă viață.

Vărsător
Vei simți că nu te afli pe aceeași lungime de undă cu familia ta, dar vei realiza că rudele tale sunt singurele care îți sunt alături când dai de greu. Ele îți oferă încredere în tine și îți dau întotdeauna cele mai bune sfaturi. Când te simți pierdut/ă, axează-te pe sprijinul lor. În această săptămână îți vor dovedi cât de mult te iubesc.

Pești
Săptămâna aceasta vei primi un mesaj important de la Univers și trebuie să fii foarte atent/ă ca să nu îl ratezi. Odată ce îl identifici, vei descoperi ce ai de făcut pentru a atinge nivelul de spiritualitate care îți va da curaj să nu te dai niciodată bătut/ă. Inima ți se va umple de lumină în curând și vei putea realiza conexiuni speciale cu persoanele din jur.

Perioada 5 – 11 septembrie este despre schimbare, evoluție și sentimente curate. Oamenii sinceri vor ajunge unde își doresc și energiile pozitive ale Lunii Pline îi vor ajuta să își croiască un nou drum prin viață.

Citește și: Horoscopul lunii septembrie 2022: sub influența lui Mercur retrograd, zodiile învață să trăiască în pace și își scaldă sufletul în înțelepciune

Surse foto: Pixabay, Pixabay

Surse articol: Myimperfectlife, AstrologyAstro

Articolul urmator »
Cine este sufletul tău pereche de care te leagă o lecție karmică, în funcție de semnul zodiacal
Cine este sufletul tău pereche de care te leagă o lecție karmică, în funcție de semnul zodiacal
Anca Marcus | Miercuri, 10.01.2024
Incepe quiz
Ce zi a saptamanii esti?
Ce zi a saptamanii esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe