Jupiter în Rac: tot ce trebuie să știi despre cea mai norocoasă mișcare a anului. O zodie o să aibă „anul de smarald”

De pe 9 iunie și până pe 30 iunie 2026, Jupiter intră în semnul în care este „exaltat”(mai multe despre asta mai jos), și anume sensibilul și empaticul Rac. Prima veste bună? Dacă Jupiter se simțea nelalocul său în excentricul Gemeni, un semn mult prea rațional pentru expansivul Jupiter, iată că această mișcare e în sfârșit pe placul Marelui Benefic.
Și atunci când Marele Benefic jubilează, tot zodiacul are pricini de bucurie. Vezi mai jos care sunt principalele caracteristici ale lui Jupiter în Rac și cum va influența fiecare semn astrologic.

Articol revizuit de
Astrolog Vlad Daia
- Despre
- Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din ...
Ce guvernează Planeta Jupiter?
Jupiter, cea mai mare planetă a sistemului solar, este sinonimă cu expansiunea, abundența și căutarea de sens. Guvernator tradițional al Săgetătorului și, în astrologia veche, și al Peștilor, Jupiter ne îndeamnă să vedem dincolo de limitele noastre și să ne conectăm la o viziune mai înaltă asupra vieții. Este planeta care amplifică tot ce atinge — fie binele, fie răul. De aceea trebuie să ai mare grijă cu ea.
Jupiter mai este numit și „Marele Benefic” și este asociat cu justiția, filosofia, credința, călătoriile de lungă durată și educația superioară. Energia sa este legată de autenticitate, de nevoia de a trăi în adevăr și de a transforma experiențele în înțelepciune.
Jupiter ne inspiră să ne însușim lecțiile sale prin contactul cu lumea, cu ceilalți și, mai ales, cu noi înșine. De altfel, Jupiter în Rac aduce oportunitatea de a descoperi sensul prin emoție, conexiune și siguranță.
Când intră Jupiter în Rac?
Jupiter intră în Rac pe 9 iunie 2025, unde va rămâne până pe 30 iunie 2026. Această perioadă aduce o schimbare profundă a focusului colectiv: dinspre intelectul Gemeni spre inima Racului. Este o perioadă fertilă, în care planeta expansiunii, fericită fiind, promite abundență și prosperitate, și în care familia, casa și rădăcinile devin terenul principal de creștere și transformare.
Cei mai influențați de tranzitul lui Jupiter în Rac vor fi nativii semnelor cardinale (Berbec, Rac, Balanță, Capricorn), dar și cei cu planete personale (în principal Luna, Soarele sau ascendentul) în aceste zodii. Totodată, Peștii și Săgetătorii vor resimți subtil, dar intens sprijinul lui Jupiter, guvernatorul lor tradițional, care le activează sfere sensibile precum spiritualitatea sau relațiile familiale.
Etapa de tranziție: ce presupune trecerea lui Jupiter din Gemeni în Rac
În Gemeni, Jupiter a stimulat curiozitatea, conversațiile și dorința de a învăța. Dar nu întotdeauna cu rezultate concrete. Multe idei, puține ancore. Acum, odată cu intrarea în Rac, se schimbă totul: într-un climat afectiv, învățăm să simțim și să onorăm ceea ce e viu în noi.
Este o tranziție care cere un ritm mai domol, de tipul „slow life”. Nu mai este despre „a ști”, ci despre „a simți adevărul”. Este momentul în care descoperim că emoțiile sunt forme de cunoaștere și că vulnerabilitatea poate fi o superputere.
Ca să înțelegi mai bine la ce ne referim, uite cum putem sintetiza: Jupiter în Rac ne cheamă să fim mai grijulii, să ne găsim ancorele în apartenența la familie, la cei dragi și în conectarea cu rădăcinile, în vreme ce Jupiter în Gemeni avea bază în idei - multe, mai degrabă abstracte decât concrete - și în lumea „înaltă” a acestora.
Jupiter e exaltat în Rac
Exaltarea este un fenomen din astrologie care presupune o compatibilitate foarte bună între planetă și semnul gazdă. Jupiter e în mod tradițional exaltat în Rac, ceea ce înseamnă că aici își poate exprima pe deplin potențialul. Alte plasări bune ale Marelui Benefic sunt următoarele: Jupiter e în domiciliu în Pești și Săgetător și în trigonocrație (planeta are de asemenea o demnitate ridicată) în Berbec, Leu și Scorpion. Când are tranzituri prin aceste zodii, Jupiter e super benefic. La polul opus, Jupiter e în cădere în Capricorn și în exil (nu se simte deloc bine) în Gemeni și Fecioară.
Jupiter exaltat în Rac este unul dintre cele mai armonioase aspecte din astrologie. Aici, planeta abundenței lucrează cu compasiune, empatie și profunzime. În acest semn matern, Jupiter nu caută validare exterioară, ci pace interioară. Marele Benefic ne oferă astfel daruri care nu țin de dorința de a atinge gloria și popularitatea, ci de nevoia intrinsecă de liniște sufletească, trai în acord cu sinele și relații hrănitoare.
Exaltarea lui Jupiter în Rac este o poziție în care înțelepciunea nu e preluată din cărți sau de la mentori/învățători, ci descoperită de intuiție înăuntrul nostru. Jupiter în Rac ne amintește că binele profund e posibil atunci când ne onorăm emoțiile, nu le ascundem. Avem sprijin divin nu pentru a găsi succesul în exterior, ci pentru a construi un spațiu interior din care succesul să se multiplice natural.
Acum, fiecare gest de iubire, fiecare moment de grijă este un act de abundență spirituală.
Jupiter în Rac: caracteristici
Jupiter petrece aproximativ 13 luni într-o zodie, iar în Rac își manifestă una dintre cele mai blânde și fertile fețe. Racul este un semn cardinal de apă, guvernat de Lună, asociat cu familia, casa, trecutul, maternitatea și siguranța. Când Jupiter traversează acest teritoriu, devine un „vindecător afectiv”.
În această perioadă, creșterea vine prin introspecție, relații apropiate și conectare cu rădăcinile noastre emoționale. Este un timp propice pentru extinderea locuinței și pentru investiții imobiliare, dar și pentru întemeierea sau consolidarea unei familii. Jupiter în Rac susține fertilitatea, tradițiile, terapiile de suflet și spiritualitatea blândă. Ne place mult să gătim, să pregătim cine delicioase, nutritive, cu ingrediente naturale, și adorăm să preparăm mâncăruri de tip comfort food, totdeauna în mijlocul sau pentru cei apropiați.
Totodată, se intensifică dorința de apartenență și de siguranță. Relațiile apropiate devin nucleul în jurul căruia se structurează expansiunea. În loc să căutăm succesul în afară, îl găsim în interiorul unui cămin emoțional cald și autentic.
Dar poate cea mai importantă caracteristică a lui Jupiter în Rac este dezvoltarea celui de-al șaselea simț. Acum intuiția este busola noastră: cu cât o ascultăm mai mult, cu atât luăm decizii mai aliniate.
Jupiter în Rac 2025: date importante
Vezi mai jos câteva dintre momentele definitorii ale parcursului lui Jupiter în Rac. Iată datele pe care să ți le notezi în calendar!
- 9 iunie 2025: Jupiter intră în Rac
- 15 iunie 2025: Jupiter în cuadratură cu Saturn — acest aspect creează conflicte fiindcă Jupiter vrea expansiune, în vreme ce Saturn e planeta limitelor. Crește frustrarea și zodiile vor avea nevoie de răbdare.
- 18 iunie 2025: Jupiter în cuadratură cu Neptun — tendința spre iluzii și idealism poate duce la confuzii. Alege claritatea și onestitatea și practică un discernământ ireproșabil.
- 3 septembrie 2025 - Jupiter în Rac în trigon cu Nodul Nord în Pești - un aspect benefic, care ne apropiem de destinul nostru spiritual.
- 11 noiembrie 2025 - 10 martie 2026: Jupiter retrograd în Rac — reflecție profundă asupra familiei, trecutului și valorilor interioare.
- 30 iunie 2026: Jupiter părăsește Racul și nu revine aici până în 2037.
Alte aspecte notabile ale interacțiunilor lui Jupiter în Rac includ aspecte formate cu Pluto, Chiron și Nodul Nord, care amplifică vindecarea traumelor emoționale și clarificarea misiunii personale. Este o perioadă intensă de transformare subtilă și realiniere spirituală.
Jupiter retrograd în Rac
Jupiter retrograd în Rac este ca o întoarcere la rădăcini. Ne reamintim cine suntem, de unde venim, ce ne hrănește sufletul cu adevărat. Retrogradarea aduce o pauză necesară în agitația cotidiană și ne forțează să reevaluăm direcțiile în care să evoluăm. Nu orice vis merită eforturi notabile pentru a fi atins, mai ales când ne lasă epuizați și copleșiți. Nu orice plan ne servește.
Acum suntem chemați să ne întrebăm: ce înseamnă cu adevărat pentru noi siguranța? Cum arată un cămin în care mă simt iubit/ă? Unde fug de mine și unde mă regăsesc? E timpul să cultivăm răbdarea, să renunțăm la idealuri false și să ne întoarcem la ceea ce contează cu adevărat: liniștea, dragostea, apartenența.
Jupiter în Rac la naștere
Ce înseamnă să ai Jupiter în Rac la naștere? Indiferent de zodia ta (poți fi Leu, Scorpion, etc), în harta astrologică realizată la momentul la care ai apărut pe lume, Jupiter se afla în Rac.
Persoanele cu Jupiter în Rac la naștere sunt protectoare, sensibile și profund conectate la familie. Au un dar special de a-i face pe ceilalți să se simtă în siguranță și iubiți. De multe ori, acești nativi vin din familii stabile sau spiritual conectate, iar dacă nu, își creează cu timpul un astfel de cămin.
Această poziție aduce intuiție crescută, capacitatea de a-i îngriji pe ceilalți și de a le intui exact nevoie. Ești „magic/ă” pentru cei dragi, care se simt extraordinar în preajma ta.
Pe de altă parte, sunt și aspecte negative ale lui Jupiter în Rac. Pentru că ai multe sentimente, unul dintre lucrurile mai puțin plăcute este riscul de suprasolicitare emoțională. Este important ca persoanele cu Jupiter în Rac să învețe să-și delimiteze strict granițele. De asemenea, acești oameni pot deveni prea dependenți de familie sau le pot „lua de bună” iubirea, considerând că nu mai trebuie să lupte pentru ea. Un alt pericol e riscul de a gândi prea mult.
Dar până la urmă emoțiile și instinctul sunt super puterile tale. Dacă înveți să le folosești și să le gestionezi cu înțelepciune, lumea e a ta!
În 2025, cei născuți cu Jupiter în Rac vor experimenta întoarcerea planetei natale, un ciclu de 12 ani care aduce abundență, claritate și resetare profundă. E timpul lor.
Întoarcerea lui Jupiter: ce presupune și care e „magia sa”
Am văzut mai sus ce înseamnă „întoarcerea lui Jupiter”: dacă ai Jupiter în Rac în harta astrală de la momentul nașterii, beneficiezi de acest fenomen.
Întoarcerea lui Jupiter este ca o poartă deschisă către o nouă etapă de viață. Cei care o trăiesc în 2025 vor simți că totul se aliniază: norocul cade parcă din cer, ideile prind contur, relațiile se stabilizează. Este un moment propice pentru inițiative noi și pentru asumarea unei viziuni mai largi asupra propriei vieți.
Este o magie blândă și delicată. Nu vine cu focuri de artificii, ci cu o liniște care alină și care ne dă certitudinea că suntem exact unde trebuie. Intuiția, sincronicitățile, oamenii potriviți care apar exact la timp — toate sunt semnele acestei întoarceri sacre.
Ce lecții putem prelua de la ultima dată când Jupiter a fost în Rac?
Jupiter a fost ultima dată în Rac între 25 iunie 2013 și 16 iulie 2014. A fost un interval marcat de revenirea la valorile autentice, de dezvoltarea comunităților și de accentul pus pe siguranță emoțională. A fost și o perioadă de profunde descoperiri interioare, în care mulți au început terapii, au făcut pași spre vindecare sau și-au refăcut viața de familie.
Ca să fim mai exacți, în ultima perioadă marcată de Jupiter în Rac, „vedetă” a fost câștigătoarea premiului Nobel Malala Yousafzai, o activistă pakistaneză pentru dreptul fetelor la educație, ce a devenit un simbol global al curajului și al luptei împotriva opresiunii după ce a supraviețuit spectaculos unei tentative de omor la care a fost supusă din partea talibanilor pakistanezi. Fata în vârstă astăzi de 27 de ani a fost în anul lui Jupiter în Rac numită „una dintre cele mai influente persoane din lume” de către revista TIME, și poate edificator e că întruchipa și valorile Racului: compasiune, dorința de a-i ajuta pe cei vulnerabili, curaj.
Tot în acea perioadă influența Racului s-a resimțit și în artă, cultura pop și literatură. Au fost influențe retro și nostalgice, umanitatea a țintit prin opere de artă confortul emoțional, muzica a fost plină de sentimente, iar designul interior cozy și în nuanțe pastel.
Dacă în acea perioadă ai trecut prin evenimente importante, 2025 va relua acele teme. Nu e o repetiție, ci o oportunitate de a merge mai departe, cu mai multă înțelepciune și blândețe. Ce nu ai putut ierta atunci poți asimila acum. Ce ai visat atunci, poate prinde contur acum.
Jupiter în Rac: predicții pentru fiecare semn
Berbec
În perioada pe care Jupiter o petrece în Rac, familia e centrul existenței tale. Cea mai mare împlinire o vei cunoaște petrecând timp cu rudele, având discuții lungi și profunde la un pahar de vin sau la o ceașcă de ceai sau rememorând amintiri vechi în vreme ce răsfoiți albume de familie. Pentru că Jupiter e o planetă expansivă, îți poți mări familia acum (prin naștere sau prin adopție), poți redecora sau te poți muta. Evident, într-o casă mai mare 😊
Taur
Anul acesta e despre cuvinte care vindecă. Jupiter îți deschide apetitul pentru conversații care nu mai ocolesc subiectele grele și îți aduce inspirație în scris, vorbit, comunicare. Dacă ai frați, relația cu ei poate deveni mai apropiată, iar călătoriile scurte se pot transforma în mici inițieri spirituale. E o perioadă minunată pentru a începe un blog, o carte, un proiect educațional sau pentru a-ți exprima emoțiile în moduri noi și curajoase.
Gemeni
Jupiter în Rac îți luminează casa resurselor, așa că finanțele, încrederea în sine și stabilitatea devin temele majore ale anului. Poți primi sprijin financiar nesperat, te poți redescoperi prin muncă sau poți chiar să transformi un hobby într-o sursă de venit. Este momentul în care îți redefinești valoarea personală și începi să îți dai voie să primești cu inima deschisă. Banii pot veni mai ușor dacă te aliniază cu ceea ce iubești.
Rac
Tu ești vedeta acestui an – Jupiter îți traversează semnul și îți reactivează încrederea, farmecul, darul de a atrage exact ce ai nevoie. Este o perioadă în care viața ți se extinde în toate sensurile: devii mai vizibil/ă, mai magnetic/ă, mai încrezător/are. Ai undă verde pentru a-ți schimba look-ul, a începe proiecte personale sau a spune „da” acelui vis pe care l-ai tot amânat. Universul te-a apucat strâns de mână – tot ce trebuie să faci este să pășești cu încredere înainte.
Leu
Pentru tine, acest tranzit este ca un retreat spiritual. Simți nevoia să te întorci către tine, să te odihnești mai mult, să ierți și să lași trecutul în urmă. Visul devine busola ta în viață, iar semnele subtile oferite de Univers cu generozitate îți vorbesc mai clar ca niciodată. Poate vrei să începi o terapie ori o practică spirituală sau pur și simplu să petreci mai mult timp singur/ă. Viața se liniștește și deși nu ești prea agitat/ă sau productiv/ă la exterior, traversezi o etapă de introspecție care te va pregăti pentru perioada de vârf de la anul, când Jupiter poposește în semnul tău.
Fecioară
Jupiter în Rac îți aduce oameni noi în viață: prieteni, colaboratori, susținători, comunități care rezonează cu valorile tale. Marele Benefic te invită să-ți împarți visele cu alții, să co-creezi și să-ți aduci contribuția. E posibil să îți redefinești cercul de prieteni, să simți că unii oameni ies din viața ta pentru a face loc celor cu care vibrezi acum. Proiectele de viitor se clarifică, iar diverse căi spre glorie încep să se deschidă sub ochii tăi larg deschiși de uimire.
Balanță
Este timpul să îți iei în serios visul profesional. Jupiter îți activează cariera și te pune în lumina reflectoarelor. Dacă ți-ai dorit o promovare, o schimbare de statut sau mai multă recunoaștere, acum ai parte de toate acestea – cu condiția să acționezi din integritate și din pasiune pentru ceea ce faci. Este și un an în care relația cu o figură parentală, mai ales cu tatăl, se poate vindeca sau se poate transforma profund.
Scorpion
Totul se extinde pentru tine: perspectivele, credințele, orizonturile. Jupiter îți deschide poarta către studii, călătorii, explorare spirituală și interculturală. Este un moment ideal să începi o facultate, să te înscrii la un curs de dezvoltare personală, să înveți o limbă străină sau să călătorești într-un loc care îți atinge sufletul. Ceva profund se schimbă în felul în care vezi lumea și pe tine în ea.
Săgetător
Marele Benefic e guvernatorul tău și acum se stabilește în casa VIII, a vulnerabilității, puterii, intensității emoționale și implicării la comun a resurselor, dar și a psihicului și sexualității. Ai ocazia să transformi o relație prin deschidere, să primești sprijin din surse neașteptate sau să închei un capitol karmic important. Totodată, poți descoperi o latură ascunsă a puterii tale personale și să o folosești pentru a (te) vindeca. Este un an în care te reconstruiești din interior spre exterior.
Capricorn
Jupiter în Rac îți luminează sectorul relațiilor. Dacă ești singur/ă, ai șansa să întâlnești pe cineva care îți aduce liniște și echilibru. Dacă ești într-o relație, aceasta se poate aprofunda, oficializa sau vindeca. Este un interval în care înveți că apropierea reală se bazează pe vulnerabilitate și grijă. Parteneriatele – fie ele romantice sau profesionale – vor fi cheia expansiunii tale.
Vărsător
Pentru tine, Jupiter în Rac este despre echilibru între muncă și viața personală. Planeta expansiunii îți cere să-ți redefinești rutina zilnică, obiceiurile de sănătate și modul în care ai grijă de corpul tău. Poți aplica (și poți obține) un nou job, poți cunoaște o reorganizare la locul de muncă sau pur și simplu poți accesa mai multă inspirație pentru a trăi într-un mod sustenabil și gentil cu tine. E timpul să înveți că a fi productiv nu înseamnă a te epuiza până la burnout.
Pești
Jupiter îți promite un interval magic – creativ, plin de inspirație și de iubire. E posibil să apară o dragoste nouă sau să reînvii pasiunea în relația actuală. Dacă ai copii, relația cu ei devine mai apropiată. Dacă îți dorești un copil, anul acesta poate aduce vești bune. Este un timp excelent pentru exprimare artistică, joacă, creație. Bucuria e darul tău suprem – și cheia tuturor ușilor care urmează să se deschidă.
Cum să te bucuri de toate avantajele perioadei pe care Jupiter o petrece în Rac?
Vezi mai jos cele mai bune lecții pe care ți le oferă Jupiter în Rac!
Construiește-ți sanctuarul! Transformă-ți casa într-un loc sacru. Redecorează, adaugă elemente care aduc calm și frumusețe. Fiecare colț poate deveni un spațiu de conectare cu sine.
Fii generos/asă cu sprijinul și cu emoții tale. Oferă un mesaj, o îmbrățișare, o mână de ajutor. Cu cât dai mai mult din inimă, cu atât se multiplică energia bună.
Rezervă-ți ritualuri de îngrijire! Băi lungi, ceaiuri calde, scris în jurnal, masaj. Grija pentru tine e cheia activării energiei lui Jupiter în Rac.
Ascultă-ți intuiția! Notează-ți visele, meditează, folosește oracolul sau jurnalul. Răspunsurile se află deja în tine. Trebuie doar să taci și să le auzi.
Reconectează-te cu rădăcinile tale! Vizitează locurile copilăriei, vorbește cu rudele. Uneori, trecutul conține comori neexplorate.
Joacă-te ca un copil! Creativitatea e un „canal” divin. Pictează, dansează, cântă, fă ceva doar pentru bucuria pe care ți-o oferă!
Fă loc pentru revelații! Spațiile goale invită mici miracole zilnice și revelații. Eliberează-ți programul, casa și mintea. Lasă loc ca Universul să-ți trimită daruri neprevăzute.
Ce zodie va avea „anul de smarald” în perioada lui Jupiter în Rac?
În astrologie, expresia „an de smarald” descrie perioada în care Jupiter, planeta norocului, oportunităților, abundenței și creșterii tranzitează zodia ta natală. Este considerat un moment cu potențial uriaș de expansiune și împlinire personală. În 2025, această onoare revine zodiei Rac, care, așa cum ai văzut mai sus, intră sub influența directă a lui Jupiter începând cu data de 9 iunie.
Termenul de „an de smarald” a fost inventat de astrologul Susan Miller.
Pentru Raci, 2025 va fi un an al trezirii și regăsirii. Este momentul în care tot ceea ce au visat, dar nu au avut curajul să ceară începe să prindă contur. Fie că e vorba de proiecte personale, schimbări de imagine, riscuri sau salturi profesionale, Racii vor simți susținerea Universului din plin. Este un an în care vor străluci prin autenticitate, vor atrage oameni potriviți și vor simți că sunt, în sfârșit, văzuți și validați.
Fiind un semn profund emoțional, Racul va reverbera mai intens decât alte zodii de magia acestui tranzit. Jupiter îi va hrăni încrederea, curajul și nevoia de apartenență. Anul de smarald nu este doar despre noroc, ci despre o transformare blândă care aduce liniște în inimă și deschide drumuri către o versiune mai matură și mai împlinită a sinelui. Pentru Rac, 2025 este începutul unui nou ciclu de viață.
Cu Jupiter în Rac, abundența nu se revendică în luptă. Ea se primește. Dintr-o inimă care a învățat să rămână deschisă, chiar și când doare. Dintr-o casă care e templu, nu vitrină. Dintr-o credință care nu cere dovezi, ci blândețe.
Acesta este darul anului 2025!
Surse foto: iStock, Microsoft Bing
Surse articol: almanac, tarot, chani, moonomens, people, cafeastrology
Tags: Zodia Rac