Horoscop
Înapoi la

Mantra care îți va ghida sufletul în sezonul Racului, în funcție de zodie

Mantra care îți va ghida sufletul în sezonul Racului, în funcție de zodie

Ramona Jurubita

În sezonul Racului, toți ceilalți nativi sunt conectați la energia lui, astfel că preiau de la el toate emoțiile și stările caracteristice. Și cei mai puternici pot deveni extrem de sensibili între 21 iunie și 22 iulie, fiindcă inimile lor vor fi umplute de vibrațiile Lunii, planeta guvernantă a acestei zodii de apă.

Chiar și tu vei ajunge să îți folosești intuiția, să te bazezi mai mult pe instinct și mai puțin pe rațiune. Indiferent de semnul tău zodiacal, vei simți o schimbare de atitudine și de perspectivă, iar totul în jurul tău va prinde alt contur. E ca și cum vei deschide ochii și vei reuși să privești lucrurile mai în profunzime, poate așa cum nu ai făcut-o niciodată.

Ca să îți meargă din plin în această perioadă, trebuie să îți orientezi mintea și sufletul în direcția dorită. Dacă te încarci în fiecare zi cu energie pozitivă și dacă repeți de fiecare dată obiectivele pe care le ai, vei reuși să ajungi unde vrei.

Ilustrație cu silueta unei femei care a eliberat un porumbel pe timp de noapte, la lumina Lunii Pline.

Te folosești deja de puterea mantrelor pentru a-ți îndeplini mai ușor scopurile în viață? Dacă răspunsul este nu, poate ar trebui să începi chiar acum! Iar dacă ești deja obișnuit/ă cu modul de funcționare al acestui obicei, ar trebui să continui până observi evoluția. Ai văzut cât de bine te simți când repeți afirmațiile pozitive până ce ajungi să ți le însușești? Când ele devin parte din tine și din credința ta, se transformă imediat în realitate. Nu degeaba se spune să întotdeauna primim de la viață ceea ce atragem.

Găsești mai jos mantrele sezonului pentru fiecare zodie în parte:

Berbec
„Acasă este locul în care se odihnește inima și sunt gata să îmi fac un cuib al meu, pentru că îl merit.”

Taur
„Prietenii mei sunt cei mai intuitivi oameni pe care îi cunosc, așa că o să mă sprijin pe ei până îmi voi găsi pacea interioară.”

Gemeni
„Merită să investesc timp și bani în locuința mea, fiindcă acesta este locul care mă face să mă simt în siguranță.”

Rac
„Protejarea lumii mele interioare este prioritatea pe care o am în acest moment. Când mă simt epuizat/ă, îmi hrănesc sufletul cât de mult pot.”

Leu
„Sunt capabil/ă să simt lucrurile extrem de profund și am nevoie de timp doar pentru mine ca să mă încarc și să mă reconectez cu înțelepciunea mea.”

Fecioară
„Îmi voi arăta recunoștința față de cercurile sociale din care fac parte. Cei pe care i-am ales pentru a-mi sta alături sunt cei mai buni oameni din viața mea și merită grija și atenția mea.”

Balanță
„Nu voi lăsa grija pe care le-o port altora să înlocuiască atenția pe care trebuie să mi-o ofer mie.”

Scorpion
„Voi călători mai mult pentru că fiecare vacanță îmi hrănește sufletul și credințele, așa cum nimic altceva nu o poate face.”

Săgetător
„Pot evolua doar dacă îmi accept fiecare moment din trecut și mă gândesc la el ca la o lecție pentru viitor.”

Capricorn
„Sunt recunoscător/oare că parteneriatele mele mă ajută întotdeauna să îmi dau seama când trebuie să mă perfecționez.”

Vărsător
„Știu că ritmul vieții mele este influențat de stările pe care le am, așa că o să am încredere în intuiția mea, fiindcă ea îmi spune ce trebuie să fac.”

Pești
„Arta, în numeroasele ei forme, poate să mă emoționeze până la cel mai înalt nivel. Voi crea din ce în ce mai mult că să experimentez noi senzații.”

Cum ți se pare ideea cu mantrele enumerate mai sus? Cea destinată ție atrage fix ce ai nevoie sau ce îți dorești în viața ta? Continuă să o rostești zilnic și totul va fi așa cum trebuie să fie!

Descoperă și mantra după care trebuie să îți ghidezi inima vara asta, în funcție de zodie

Surse foto: Pixabay

Surse articol: RitualshoppeWellandgoodFlipboard

Articolul urmator
Zodiile care preferă singurătatea decât relațiile lipsite de pasiune
Zodiile care preferă singurătatea decât relațiile lipsite de pasiune
Afla ce tendinta din sezonul rece te reprezinta!
Incepe quiz
Afla ce tendinta din sezonul rece te reprezinta!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.