Horoscop
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Mercur este în Scorpion: zodiile își deschid sufletele

Vineri, 08.11.2019
de Otilia Geavlete

Până pe 20 noiembrie, planeta Mercur, astrul comunicării, al negocierilor și al relațiilor, se va afla în Scorpion, zodia cu o mare încărcătură emoțională. Aceasta poate fi o combinație câștigătoare pentru zodii, care devin mai deschise, mai prezente în relațiile cu ceilalți și cu ființa lor profundă. Planurile de viitor, investițiile pe termen lung și evoluția în carieră sunt avantajate în această perioadă. Relațiile de iubire se consolidează, iar comunicarea cu persoanele din cercul social sau din familie este mult mai bună. Iată ce beneficii are fiecare zodie în parte din prezența planetei Mercur în semnul Scorpionului:

mercur in scorpion

Berbecul face planuri de viitor

Simți dorința de a fi mai independentă și mai puternică, mai ales că ai senzația că sunt anumite obstacole în calea ta. Găsești un echilibru între nevoile materiale și cele spirituale, iar acest lucru îți creează pârghii pentru a identifica cele mai bune soluții tine. Pentru că la locul de muncă ai rezultate foarte bune, poți dedica mai mult timp relaxării și vieții sentimentale. Ești inspirată legat de viitorul tău și îi faci partenerului propuneri pe care le acceptă cu bucurie.

Taurul învață de la ceilalți

Te concentrezi destul de mult pe dobândirea unor abilități noi, care să-ți permită să crești în ceea ce privește profesia și cariera. Ești mult mai deschisă în interacțiunile ca colegii și accepți că poți învăța ceva de la fiecare. Te afli într-o etapă interesantă de viață, în care lași garda jos și nu mai încerci să domini pe toată lumea. Acum, ceea ce contează mai mult pentru tine este să înveți și să te conectezi cu oameni și cauze care te fac să te simți împlinită. Spiritul tău este blând și prietenos, de aceea te simți mai acceptată ca oricând și în armonie cu ceilalți.

Gemenii se deschid către lume

Presiunea determinată de așteptările înalte și standardele exagerate pe care le-ai avut până acum începe să se disipeze. Acest lucru se întâmplă pentru că tu însăți ai ales să te schimbi. Ți-ai dat seama că faci lucrurile cât de bine poți și trebuie să te raportezi la realitate, nu la criterii din cărți. Așa că ai devenit mai relaxată și ai început să te concentrezi asupra lucrurilor care contează cu adevărat. Ca urmare, lucrurile încep să se lege mult mai bine, pentru că Universul te susține. Intri într-un proiect care te satisface, primești finanțarea de care ai nevoie, iar iubitul tău îți declară că îl faci fericit. Atunci când te deschizi către lume, vei primi mult mai ușor darurile vieții.

Racul se ocupă de dezvoltarea personală

Găsești modalități de a te reconecta cu acele activități care îți hrănesc sufletul și mintea. Poți practica orice te face să te simți bine: dansul, meditația sau pictura sunt la fel de potrivite pentru tine, ca și orice alt hobby sau pasiune. Faptul că dedici mai mult timp dezvoltării tale personale te face să te simți mai liberă, mai energică și mai puțin încătușată în rutinele zilei. Partenerul sau prietenii te susțin și te ajută să atingi noi scopuri, să faci lucruri noi și să trăiești viața din plin. În același timp, ești dispusă să lucrezi din greu pentru a atinge un obiectiv important, chiar dacă recompensa nu este imediată. Cineva semnificativ muncește cot la cot cu tine pentru a atinge acest țel și astfel legătura dintre voi devine și mai puternică.

vise

Leul își schimbă stilul de viață

Renunți la ranchiună și la frustrările pe care ți le-au determinat anumite relații, pe măsură ce încerci să practici empatia și să înțelegi mai bine oamenii. Dorești să îți schimbi total stilul de viață, iar astrele îți sunt favorabile. Practica te ajută să dobândești echilibru în relațiile personale, să găsești inspirație la locul de muncă și să te simți mai împlinită din punct de vedere spiritual.  Limitele clare între viața personală și cea profesională sunt esențiale pentru creșterea și schimbarea ta pozitivă. Îți definești mai bine obiectivele profesionale, ceea ce te face mai eficientă la locul de muncă. De aceea, ești mai liberă și te poți dedica mai mult celor pe care-i iubești.

Fecioara are o nouă atitudine

Simți nevoia să dăruiești căldură celor din jur și să fii în armonie cu toată lumea, lucru destul de rar pentru tine, ținând cont că adesea ești tentată să contrazici și să critici. Dar îți propui, în mod programatic, să-ți schimbi modul în care îi abordezi pe ceilalți, mai ales persoanele apropiate. În același timp, încerci să-ți impui o disciplină personală mai riguroasă, pentru a rezolva la timp diferitele sarcini de serviciu și a oferi mai multă atenție celor dragi. Noul tău stil de a aborda lucrurile este întâmpinat pozitiv de cei din jur, ceea ce creează mai multă stabilitate și bucurie în viața ta de familie. Ești dovada clară a faptului că, schimbându-te pe tine, poți schimba lumea.

Balanța practică moderația

Practici moderația în tot ceea ce faci, pentru că ți se pare că excesele nu se potrivesc cu personalitatea ta. Problemele casnice, familiale și de muncă beneficiază de o abordare cât se poate de echilibrată din partea ta și ești dispusă să lași lucrurile să vină și să treacă în ritmul lor, fără să intervii prea mult. Ți se pare că nimic nu te poate tulbura acum și te bucuri din plin de această senzație de seninătate și bunăstare interioară. Ești foarte inovativă și creativă și inițiezi proiecte personale, iar oportunitățile de a le dezvolta nu întârzie să apară. Intuiția ta este foarte bună, iar semințele pe care le plantezi astăzi ar putea da roade excelente în viitor.

Scorpionul comunică mai deschis cu cei din jur

Urmează o perioadă de comunicare și deschidere fără egal în viața ta, sub influența pozitivă a lui Mercur care îți amplifică abilitățile de a relaționa cu ceilalți. Staționarea planetei care guvernează comunicarea în semnul tău aduce mai multă pătrundere a intențiilor celorlalți, un spirit de negociere mai amplu și o capacitate sporită de ascultare activă. După multă vreme, ai o senzație mai mare de relaxare și împăcare cu tine însăți, pe fondul eliberării de niște sarcini obositoare. S-ar putea să descoperi și modalități de a-ți canaliza și structura ideile creative sau de a face ceva tangibil cu talentele tale. De asemenea, oamenii cu gândire similară tind să-și croiască drum spre tine în perioada imediat următoare.

Săgetătorul este plin de energie

femeie fluturi

Ești într-o formă excelentă în perioada care urmează, ai o vervă nestăvilită și o putere de convingere cu care ești capabilă să muți munții din loc. De aceea, poți pune în practică proiecte dificile, pentru că lucrurile vor merge ca unse și vei atinge cele mai bune rezultate. O schimbare importantă va interveni în viața ta în curând și îți va deschide porți nebănuite, spre împlinirea personală. S-ar putea să faci o călătorie, în care vei întâlni multe persoane interesante și ocazii de a te simți bine. Poți învăța lucruri importante, care completează piesele de puzzle ce lipsesc dintr-o situație, iar modul tău de a judeca lucrurile se îmbunătățește.  De asemenea, ești într-o poziție excelentă pentru a rezolva o problemă spinoasă din trecutul tău, ceea ce poate face minuni pentru încrederea în tine și sentimentul general de bunăstare.

Capricornul își urmărește țelurile

Interesele și pasiunile tale personale sunt în prim plan și iau locul preocupărilor obișnuite, legate de serviciu sau de familie. Chiar și relațiile romantice ți se par mai puțin relevante decât drumul de autodescoperire pe care ai pornit. Obiectivele tale sociale, umanitare sau de realizare personală sunt cele la care te gândești tot timpul și simți că ai mai multe abilități și oportunități ca oricând pentru a le atinge. Păstrează-ți, totuși, atenția trează, pentru că ai nevoie de răbdare și constanță pentru a realiza ceva important și știi că ai tendința de a abandona lucrurile, dacă se lungesc prea tare. Nu uita să dai atenție interconexiunilor dintre aspectele vieții tale și relațiilor umane, pentru că numai un mediu cu adevărat stabil îți poate asigura reușita.

Vărsătorul învață din experiențele trecute

Încrederea în talentele și valoarea ta duce la evoluții pozitive, chiar dacă pare să privești spre trecut mai des decât de obicei în aceste zile. Mercur în Scorpion te ajută să te concentrezi pe rezolvarea problemelor restante sau nesoluționate din viața ta, să sporești sentimentele de securitate, respectul față de tine însăți și stabilitatea financiară. Eforturile profesionale încep să dea roade, iar munca pe care ai făcut-o în trecut sau în spatele scenei poate veni în ajutorul tău acum. Este un moment potrivit pentru a-ți aplica înțelepciunea și experiența anterioară la locul de muncă, ceea ce va conduce spre rezultate care te vor face să te simți deosebit de mândră de tine și de realizările tale. Și în viața personală ai capacitatea de a lega mai ușor experiențele trecute de momentul prezent și de a proceda cu înțelepciune în relația cu partenerul, îndepărtând conflictele și rezolvând problemele de cuplu în mod constructiv.

eliberare

Peștii își găsesc o misiune

Echilibrul la care reușești să ajungi între diferitele aspecte ale vieții tale este destul de neobișnuit pentru tine, de aceea te simți mereu surprinsă și încântată de cât de armonios se așază lucrurile. Vor apărea lucruri cu adevărat uimitoare în viața ta, precum împăcarea cu persoane cu care te aflai în conflict sau chiar reluarea unei relații mai vechi de iubire. De asemenea, în viața profesională vei căpăta un sentiment puternic de misiune sau de scop. Lucrurile se îmbină în așa fel încât totul pare să-ți sară în ajutor, pentru a-ți contura și atinge țelurile. Acest sentiment de sens personal îți crește încrederea în tine și te face să te simți mai plină de energie ca oricând. Ești gata să depui un efort suplimentar pentru a câștiga noi experiențe și a-ți hrăni spiritul. Te gândești la ce este cel mai bine pentru tine pe termen lung, iar acest lucru îți poate aduce avantaje mari în viața ta.  

Surse foto: Pixabay, Istock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (18)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!