Pluto retrograd „face cărțile” în mare stil pentru 4 zodii. Destinul li se schimbă radical până-n octombrie

Pluto retrograd „face cărțile” în mare stil pentru 4 zodii. Destinul li se schimbă radical până-n octombrie
Alina Nedelcu
Miercuri, 20.05.2026

Deși conștientizăm faptul că numai adoptând anumite schimbări putem să ne eliberăm de ceea ce ne ține pe loc și să ne împlinim aspirațiile, de multe ori ne lipsește curajul de a realiza un asemenea demers. Cu toate acestea, pe fondul influenței lui Pluto retrograd în Vărsător, încă din luna mai și până în octombrie 2026, în special 4 dintre nativi își vor asculta cu mai multă atenție vocea interioară și nu vor mai fugi din calea schimbărilor ce le vor transforma radical destinul.

Gemeni- își schimbă complet perspectiva asupra viitorului

În cazul Gemenilor, Pluto retrograd activează zona convingerilor, a planurilor de viitor și a drumului personal. De aceea, mulți nativi vor realiza că au mers prea mult timp pe un traseu care nu îi mai reprezintă. Astfel, până în octombrie, pentru ei pot apărea schimbări radicale legate de carieră, relocare sau studii.

În același timp, reprezentanții acestei zodii de aer vor începe să înțeleagă mai clar cine sunt și ce își doresc cu adevărat. Unele relații pe care le au de multă vreme se pot răci, mai ales dacă au fost construite pe compromisuri sau pe lipsă de sinceritate. Totodată, Pluto retrograd le aduce curajul de a renunța la temeri vechi. Chiar dacă perioada care urmează poate părea dificil de gestionat la început, mulți Gemeni vor putea spune, spre finalul anului, că abia acum au început să își schimbe radical destinul și să facă pași importanți spre viața pe care și-o doresc.

ilustratie generata AI, portret de zeita cu ochi albastri, visatoare, avand pe cap flori galbene, in timp ce se afla intr-un cadru cosmic, stelar 

Zodiile care intră într-o perioadă de bani neașteptați începând cu luna iunie

Rac- închide un capitol dureros și renaște emoțional

Pentru Raci, Pluto retrograd vine cu transformări emoționale profunde. Mai exact, în contextul influenței acestei planete vor ieși la suprafață răni vechi, secrete de familie, atașamente toxice și frici pe care nativii le-au ascuns ani întregi. Din acest motiv, până în octombrie, vor fi nevoiți să ia decizii majore în relații. Spre exemplu, unele povești de iubire se pot încheia definitiv, în timp ce alte legături devin mai autentice și mai mature.

În plan financiar, pot interveni schimbări neașteptate. Este posibil ca unii dintre nativi să își reorganizeze complet prioritățile sau să renunțe la surse de venit care nu le mai oferă stabilitatea de care au nevoie. În plus, Pluto retrograd îi învață pe Raci să nu mai trăiască în trecut. Deși procesul nu este ușor, finalul acestui tranzit planetar îi poate ajuta să devină mai puternici și mai împăcați cu ei înșiși.

Capricorn- își reconstruiește viața din temelii

Reprezentanții acestei zodii de pământ sunt printre cei mai influențați de acest tranzit, cu atât mai mult cu cât Pluto le-a traversat semnul ani la rând și continuă să lase efecte importante în viața lor. Acum, retrogradarea în Vărsător îi obligă pe Capricorni să își reevalueze valorile, stabilitatea financiară și modul în care își folosesc puterea personală. Prin urmare,nu este exclus să realizeze că au muncit enorm pentru obiective care nu le mai aduc împlinire.

În aceste condiții, până în octombrie pot apărea schimbări majore legate de bani, loc de muncă sau stil de viață. Unii nativi aleg să înceapă un nou drum profesional, în timp ce alții renunță la controlul excesiv care i-a ținut blocați ani întregi. „Tot ce nu mai este autentic se destramă” pare să fie lecția acestei perioade pentru ei. Chiar dacă transformările prin care vor trece pot părea dure, Pluto retrograd îi împinge spre o versiune mai autentică a propriei persoane.

ilustratie generata AI, portret de femeie mistica, tanara,imbracata in mov si auriu, cu cercei aurii, care are in par stele aurii si este inconjurata de stele si de planete intr-un cadru cosmic

Vărsător- trece printr-o transformare personală semnificativă

Vărsătorii sunt, fără îndoială, vedetele acestui tranzit astrologic. Pluto se află chiar în semnul lor, ceea ce înseamnă că procesul de transformare este unul extrem de puternic. Mai exact, până în octombrie, vor simți că nu mai pot continua după aceleași reguli ca înainte. Imaginea personală, relațiile, cariera și chiar cercul de prieteni pot suferi schimbări radicale.

Mai mult, nativii devin mai conștienți de propriile nevoi și mai puțin dispuși să accepte situații care îi limitează. Pluto retrograd le oferă șansa unei resetări totale. De asemenea, este o perioadă în care adevărul iese la suprafață. Relațiile false, colaborările toxice sau promisiunile fără fundament se pot destrăma rapid. Totuși, tocmai aceste rupturi îi ajută pe Vărsători să își reconstruiască viața pe baze mult mai solide.

Pluto retrograd 6 mai 2026. Cum ți se va schimba destinul, în funcție de zodie

Ce beneficii aduce Pluto retrograd în Vărsător

Energia adusă de acest tranzit astral poate avea efecte extrem de benefice, mai ales pentru cei dispuși să accepte schimbarea. De altfel, Pluto retrograd în Vărsător ne ajută din următoarele puncte de vedere:

  • Să renunțăm la tipare toxice și la relații care ne consumă energia;
  • Să ne redobândim puterea personală;
  • Să înțelegem ce ne dorim cu adevărat;
  • Să ne redefinim viitorul;
  • Să lasăm în urmă frici vechi și blocaje emoționale.

În același timp, Vărsătorul aduce în prim-plan inovația, libertatea și autenticitatea. Astfel, perioada în care Pluto este retrograd în acest semn, adică din 6 mai până pe 15 octombrie 2026, ne poate stimula să ne schimbăm radical viața, dar într-un mod care ne apropie mai mult de adevărata noastră identitate.

Cu alte cuvinte, până în octombrie 2026, Universul pare să îi împingă pe Gemeni, Raci, Capricorni și Vărsători spre transformări pe care nu le mai pot evita. Deși unele schimbări vor părea dificile la început, ele pot deschide drumul către un nou capitol din viața lor, mult mai autentic.

Surse foto: imagine creată cu AI, pixabay.com, pixabay.com

Surse articol: astrostyle.com, people.com, today.com, yogajournal.com, yourtango.com

Tags: Zodia Capricorn, Zodia Gemeni, Zodia Rac, Zodia Varsator

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce ar schimba iubitul tau la tine?
Ce ar schimba iubitul tau la tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe