Horoscop
Înapoi la
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Semne că te-ai îndrăgostit, în funcție de zodie

Vineri, 24.04.2020

Uneori credem că ne-am îndrăgostit, dar realitatea este că linia dintre o simplă atracție fizică și iubire este destul de fină și s-ar putea ca nici măcar noi să nu știm exact ce simțim. 

Desigur, cea mai importantă este proba timpului, iar faptul că vrem să stăm mai mult cu o persoană, să o protejăm, să-i arătăm tandrețe chiar și dincolo de simplul contact sexual, toate acestea pot fi indicii că suntem cu adevărat îndrăgostiți

indragostita

Dar, dacă vrei să știi cu certitudine că iubești, astrele îți pot confirma acest lucru încă de la primele întâlniri, prin câteva semne caracteristice fiecărei zodii în parte. 

Berbecul

Ești sub guvernarea lui Marte, care nu este prea subtil, însă pasiunea și inițiativa sa sunt de neoprit. Semnul cel mai clar că te-ai îndrăgostit este că te simți în stare să lupți până la moarte pentru persoana pe care ai ales-o. În plus, nu mai privești în jurul tău și nu mai cauți nici un alt pretendent. Acesta este un indiciu important al iubirii, ținând cont că, în general, ești o adevărată cuceritoare și nu te sfiești să începi mai multe relații deodată. 

Taurul

Nu te îndrăgostești ușor, pentru că atunci când o faci știi că trebuie să renunți la orice altă alternativă. De aceea vrei să fii sigură că persoana pe care ai ales-o este, cu adevărat, jumătatea ta și că veți avea o relație pe termen lung. Când nu ai nici o ezitare să intri într-o relație serioasă și stabilă cu un bărbat, înseamnă că ești îndrăgostită. Dacă te trezești fantazând la casa în care veți sta împreună și felul tihnit în care vă veți duce viața în doi, este un indiciu sigur că ai căzut pradă iubirii. 

Gemenii

Ești una dintre cuceritoarele zodiacului și nu o dată ai frânt inima unui bărbat. Îți place să te joci, să flirtezi, să ai tot felul de aventuri, dar nu înseamnă că ești, cu adevărat, îndrăgostită. Când te trezești gândindu-te non-stop la cineva și fiind gata să renunți la obiceriurile tale de seducătoare pentru acea persoană, este semn că dragostea a pătruns în inima ta. Dacă poți petrece întreaga zi lângă un bărbat fără să simți nevoia grupului de prieteni sau admiratorilor tăi și dacă te emoționează până la lacrimi chiar și gândul la el, nu mai trebuie să ai nici o îndoială că ești îndrăgostită. 

Racul

Ești o persoană foarte privată și ascunsă, mai ales că ești guvernată de astrul nocturn. Deși ai mulți prieteni, nu lași să pătrundă în intimitatea ta decât oamenii care contează cu adevărat pentru tine. În nici un caz nu îți vei deschide inima în fața unui iubit pasager. De aceea, ai un indiciu sigur că te-ai îndrăgostit, dacă simți nevoia să lași un bărbat să pătrundă în cele mai ascunse unghere ale sufletului tău. Dacă îl inviți în casa ta, îl lași să-ți atingă obiectele preferate, îi mărturisești cele mai profunde emoții, este clar că dragostea te-a luat cu asalt. 

Leul

Îți place să te mândrești cu toate ”posesiunile” tale, pentru ca toți să vadă cât de fericită și împlinită ești. Dar nu vrei să existe comentarii despre nestatornicia ta, așa că dacă alegi să te afișezi cu o anumită persoană, o faci când știi că ai început o legătură pe termen lung. Atunci nu te dai în lături să arăți lumii pe cel care ți-a cucerit inima, să-i demonstrezi pasiunea ta în mod public și fățiș. În momentul în care simți că ești gata să te lupți cu ghearele ca să-ți aperi iubirea, este destul de clar că dragostea ta este cât se poate de adevărată. 

Fecioara

Atunci când faci loc unui bărbat în programul tău super-încărcat, ba chiar începi să-l pui pe primul loc în planurile tale, este un semn mai mult decât sigur că te-ai îndrăgostit. Mai mult decât atât, în prezența persoanei iubite, îți pierzi proverbialul tău simț critic și ești gata să-i iei apărarea până în pânzele albe. Deși ai standarde foarte înalte când vine vorba de dragoste, inima are propriile ei rațiuni, iar dacă te îndrăgostești pe neașteptate, pur și simplu nu mai vezi defectele unui bărbat.

imbratisare

Balanța

Ești condusă de Venus și, în plus, ești una dintre cele mai sociabile și dornice de distracții semne din zodiac. Te îndrăgostești ușor, dar iubirile tale pot fi rapid trecătoare, simple aventuri pe care le uiți destul de repede. Un semn important că relația a devenit serioasă este că renunți la distracțiile cu anturajul tău, pentru a petrece timpul cu marea iubire. Mai mult decât atât, nu mai ești înclinată către flirt și jocuri de seducție, pentru că cineva deține deja inima ta. 

Scorpionul

Pentru Scorpion, linia dintre dragoste și simplă atracție fizică este foarte fină, așa că te poți înșela uneori considerând o aventură ca pe iubirea adevărată. Dar îți dai repede seama că nu a fost mai mult decât dorință sexuală, pentru că nu simți nevoia să petreci prea mult timp cu bărbatul respectiv, în afara dormitorului. O altă capcană este cea legată de obsesie, pentru că poți fi obsedată realmente de un bărbat, fără să îl iubești cu adevărat. Dacă poți petrece timp cu o persoană fără să te gândești neapărat la sex, te interesează totul despre respectivul, dar nu transform interesul într-o obsesie, îți deschizi complet inima în fața sa, toate sunt semne că te-ai îndrăgostit. 

Săgetătorul

Pentru tine, multe dintre relații sunt doar simple aventuri, căutări de senzații așa cum este escaladarea unui munte sau un zbor cu parapanta. Este drum lung până să fii cu adevărat îndrăgostită și să accepți să faci unele compromisuri legate de libertatea ta. Semnul cel mai sigur că te-ai îndrăgostit este că accepți ca altcineva să interfereze în planurile tale pe termen scurt sau lung, ba chiar să propună inițiative cu care să fii complet de acord. Alte semne subtile sunt faptul că îl aduci pe respectivul tip în cercul tău de prieteni apropiați și că accepți să petreci timpul doar cu el, în loc să cauți o nouă aventură palpitantă. 

Capricornul

Guvernatorul tău este Saturn, planeta care aduce structură și ordine în viețile noastre. Nu îți plac relațiile superficiale și nu te arunci prea ușor în aventuri trecătoare. De regulă, știi precis că te-ai îndrăgostit, pentru că simți că ești gata să stai pe termen nedeterminat cu persoana respectivă. Atunci când ai un sentiment de stabilitate și protecție gândindu-te la cineva, sunt indicii ale unei iubiri durabile, care te leagă de acea persoană. 

Vărsătorul

Pentru o persoană originală și independentă ca tine, a-ți dezvălui adevăratul sine, emoțiile și vulnerabilitățile în fața unui bărbat poate fi un semn că te-ai îndrăgostit. Dar acest lucru nu se întâmplă până ce nu ești convinsă că te afli lângă persoana potrivită, care îți împărtășește viziunea față de lume și că relația voastră o să dureze. Un prim indiciu că începi să pici în plasa dragostei este că accepți mici compromisuri și anumite tradiții, de exemplu să renunți la seara ta preferată cu prietenii, pentru a merge la masa de familie cu noul tău iubit. 

Peștii

peisaj

Romantismul tău nu trebuie confundat cu dragostea și uneori te poți înșela în ceea ce privește sentimentele tale pentru că, pur și simplu, îți dorești să fii îndrăgostită. Dar adevărata iubire apare atunci când nu mai ai ochi decât pentru o singură persoană, nu îți mai pasă de ceilalți admiratori, nici că lucrurile nu merg ca în filme sau în poveștile de dragoste. Când începi să îți dai seama că iubirea înseamnă mai mult decât cine la lumina lumânărilor și declarații înflăcărate, când accepți că viața reală lângă cineva poate fi și prozaică sau lipsită de artificii, abia atunci ești pe calea înțelegerii dragostei adevărate.  

Surse foto: Unsplash

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!