Trădătoarele toamnei: 3 zodii care dezamăgesc în următoarele luni
Cuprins
Dezamăgirea reprezintă unul dintre cele mai neplăcute sentimente, cu care ne confruntăm cel puțin o dată în viață. Apare o persoană cu care ajungem să împărtășim orice gând și orice sentiment și care ne lasă cu un gust amar, după ce trădează încrederea ce i-a fost acordată. Dincolo de lovitura primită, trebuie să înțelegem că trădarea poate surveni din orice parte și de la oricine, indiferent cât de frumoase erau lucrurile la început.
Este evident faptul că îți dorești să eviți confruntarea cu o astfel de situație pe viitor, dar cum știi în cine ar trebui să ai încredere? Te putem ajuta în acest sens, prezentându-ți zodiile care își câștigă reputația de trădătoarele toamnei. Descoperă cele trei zodii pe care ar trebui să le eviți dacă nu vrei să ai parte de o dezamăgire.
Iată zodiile care dezamăgesc în următoarele luni!
Taur
Nativa zodiei Taur va fi predispusă la a-i trăda pe ceilalți și a aduce dezamăgire în această toamnă. Face tot posibilul să îi fie bine propriei persoane și nu îi pasă la ce trebuie să recurgă pentru acest confort. Din cauză că trăiește într-o lume total paralelă și se ghidează după idei fantasmagorice, nu poate fi loială prietenilor săi. Realitatea nu o inspiră deloc și nu îi place să asculte de nimeni, chiar dacă cei din jur îi vor doar binele.
Planurile pe care și le face femeia Taur trebuie să fie urmate exact așa cum spune ea, iar cine nu este dispus să o asculte și să execute poate să se retragă din schemă. Este în stare să se alieze cu oricine, chiar dacă înseamnă să renunțe la prieteni pe care i-a avut alături ani de zile. Într-o relație este dominată de un sentiment exagerat de gelozie, care o poate împinge spre a-și înșela partenerul.
Fecioară
Dacă cei din jur nu sunt capabili să țină pasul cu ea, Fecioara va evita să se uite în urmă și nu va ține cont de nimic. Planurile ei de viață nu trebuie să coincidă cu ale celorlalți, așa că își vede în continuare de drum. Din cauza personalității cameleonice pe care o are, este predispusă la a trăda pe cei din jur. Dacă se află într-o situație care nu îi face deloc plăcere, va renunța la ideea de a se confrunta cu ea.
Nativa zodiei Fecioară nu este deloc o fire optimistă, lucru care o oprește să vadă ceea ce e mai frumos în oamenii din jur. Îi place să pună răul înainte și să își construiască scenarii care nu au nicio legătură cu realitatea. Vede în fiecare om de lângă ea un pericol de care trebuie să se ferească, ceea ce o determină să fie permanent în gardă.
Vărsător
Femeia Vărsător este atât de misterioasă, încât nimeni nu poate susține că o cunoaște cu adevărat. Gândurile ei ascunse nu sunt ușor de citit, astfel că te poți aștepta la orice din partea ei. Îi place să fie independentă și nu suportă să apeleze la cei din jur în caz de nevoie. Este capabilă să anuleze orice plan când se simte sufocată, chiar dacă ceilalți vor considera acest lucru o trădare.
Nu își dă seama când dezamăgește pe cineva din cauza excentricității și nu ține cont de afecțiunea prietenilor. Poate să fure iubitul altcuiva, dar nu din răutate, ci din cauza faptului că atracția e prea mare între ei.
Aceste zodii își vor dezamăgi apropiații în această toamnă, ceea ce le poate aduce singurătatea. Ele, însă, nu se simt deloc deranjate și își văd mai departe de drum.
Surse foto: iStock