Ziua marii renașteri, 5 august. Trei zodii lasă în urmă vechile suferințe
Ziua de 5 august 2026 aduce un moment de cotitură pentru trei zodii care decid să lase în urmă perioade extrem de dificile. Acești nativi realizează că greutățile din trecut nu trebuie să le influențeze deciziile din prezent și nici viitorul. Fără să uite prin ce au trecut, ei aleg să nu mai despice firul în patru în privința situațiilor care le-au adus doar suferință și să renască din propria cenușă!
Tranziturile astrale ale zilei de 5 august
Ziua este favorabilă schimbărilor prin prisma pătrarului format de Luna în Taur cu Jupiter în Leu, aspect care poate accentua încrederea, nevoia de confort emoțional, dar și tendința unora dintre nativi de a lăsa în urmă suferințele.
Luna formează un aspect de Ultim Pătrar în Taur, tranzit ce susține încheierea unor situații începute în trecut. Procesul poate fi destul de lent, deoarece Taurul preferă deciziile bine analizate și nu renunță ușor la ceea ce îi oferă siguranță.
Cu toate acestea, fiind ultima zi a lui Venus în Fecioară înainte ca Micul Benefic să intre în Balanță, se cere clarificarea problemelor rămase nerezolvate. Cele trei zodii au ocazia să încheie relații dezechilibrate, să renunțe la obiceiuri care le afectează în prezent și să își stabilească priorități importante perioada următoare.
Rac
Cu Luna, guvernatoarea zodiei în Taur, ziua de 5 august îi aduce Racului o stabilitate emoțională mai mare față de trecut. Parcă nu mai simte aceeași suferință atunci când își amintește de o despărțire sau o dezamăgire. Nativul a avut nevoie de timp pentru a procesa totul și pentru a accepta că anumite legături nu mai funcționau. Începând de pe 5 august, Racul începe să privească viitorul cu mult mai mult optimism.
Este o zi a renașterii pentru Rac fiindcă acum are ocazia să ia o decizie pe care a tot amânat-o. Nativul poate întrerupe definitiv legătura cu o persoană care îi provoca nesiguranță sau poate refuza să mai redeschidă un conflict deja încheiat. Racul nu mai simte nevoia să ceară explicații pentru ceea ce a fost în trecut, deoarece înțelege că liniștea sa depinde doar de alegerile proprii, nu de comportamentul celor din jur.
Capricorn
Capricornul a obținut rezultate foarte bune în ultima vreme, iar acest progres îi arată că este pe drumul cel bun. Pe 5 august, nativul analizează cu atenție toate lucrurile care îi îngreunează activitatea și este pregătit să le elimine definitiv din viața lui.

Fie că este vorba despre o obligație acceptată doar din vinovăție, despre o colaborare care nu mai funcționează sau despre o teamă care l-a oprit până acum să facă un pas înainte, Capricornul știe exact ce are de făcut și nu mai stă pe gânduri.
Pești
Pe 5 august, Peștii dau dovadă de mai mult curaj și refuză să se mai lase influențați de o greșeală din trecut. Nativii pot profita de o oportunitate nouă la locul de muncă, au ocazia să relanseze un proiect pe care îl abandonaseră sau să clarifice o situație tensionată în viața privată. Indiferent de context, aceștia aleg să nu mai lase frica să le dicteze acțiunile.
Pentru a profita la maximum de acest moment, Peștii trebuie să renunțe la activitățile care le distrag atenția, punând punct relațiilor toxice și obiceiurilor nocive. Începe o perioadă în care nativii își pot impune limite clare, concentrându-se pe un țel important, eliberați de influența trecutului.
Ziua de 5 august devine un moment zero pentru acești nativi, o ocazie ideală de a trasa o linie clară între trecut și viitor. Lăsând în urmă suferințele vechi, greșelile sau relațiile care le consumau energia, cele trei zodii își recapătă controlul total asupra propriei vieți. Schimbarea nu vine de la sine, ci este rezultatul unor decizii ferme care le deschid calea spre o perioadă mult mai liniștită și plină de succes.
Surse articol: yourtango.com, astrologyanswers.com, thekit.ca
Tags: Zodia Capricorn, Zodia Pesti, Zodia Rac