Zodiile care descoperă în noiembrie cine sunt cu adevărat. Traversează un carusel emoțional
 
Până când reușești să afli cine ești cu adevărat, ai de parcurs o „călătorie” plină de provocări. În cadrul acesteia vei avea de înfruntat temeri, incertitudini dar, totodată, poți avea parte de revelații ce te vor ajuta să îți alegi direcția dorită. Patru dintre nativi vor trece printr-o asemenea experiență în noiembrie și, chiar dacă vor traversa un „carusel” emoțional, vor descoperi ce îi face într-adevăr să se simtă împliniți.
Taur
În luna noiembrie, Taurii vor avea senzația că Universul îi obligă să încetinească ritmul și chiar să facă o pauză. Astfel, pot interveni amânări și întârzieri dar, de fapt, acestea nu sunt altceva decât semnale care le arată că a venit timpul să-și ia un răgaz pentru a reflecta mai profund la cine sunt și la ce își doresc cu adevărat. În aceste condiții, vor începe să-și reevalueze planurile și se vor gândi serios să ia decizii.
Cea mai importantă „lecție” pe care o vor avea de învățat reprezentanții acestei zodii de pământ este că trebuie să spună „adio” unor persoane care, pe viitor, i-ar putea ține pe loc. Indiferent dacă este vorba despre un prieten, despre un mentor sau despre un partener de cuplu, se vor distanța treptat de persoanele respective. Deși îi va durea sufletul și vor trece printr-un „carusel” de emoții, își vor da seama că numai așa vor putea evolua și se vor autodescoperi.
După ce vor trăi o astfel de experiență, nativii vor realiza că fiecare dintre persoanele de care s-au desprins au avut un rol în viața lor și că au avut multe lucruri de învățat din relațiile cu ele. Tocmai datorită a ceea ce au învățat își vor pune în joc ambiția și perseverența pentru a sesiza oportunități și pentru a-și construi relații noi, care să le aducă stabilitatea emoțională la care aspiră.

Zodiile care renasc în noiembrie. Universul le forțează mâna să înceapă o nouă viață
Gemeni
În viitorul apropiat, mai exact în noiembrie, Gemenii vor avea șansa să se cunoască cu adevărat deoarece vor avea o revelație majoră: în loc să se plângă de ceea ce nu merge în viața lor, este cazul să exploreze posibilitățile menite să-i ajute să-și asigure o existență care să le reflecte pe deplin valorile.
Grație unei asemenea revelații, persoanele născute în această zodie de aer vor începe să renunțe la temeri, la îndoieli și la moduri de gândire care le blocau în luarea unor decizii. Nu le va fi ușor să se confrunte cu așa ceva și vor trece adesea printr-un „carusel” de emoții. Cu toate acestea, sunt hotărâte să le facă față și să dea laoparte tot ceea ce nu mai funcționează în viața lor. De pildă, vor abandona un obicei nociv sau vor avea o discuție deschisă cu un coleg de la locul de muncă.
În același timp, nativii își vor valorifica curiozitatea și abilitățile de comunicare în cadrul unor călătorii pe care le vor face fiindcă știu că îi vor ajuta să se descopere și să evolueze. De aceea, nu este exclus să călătorească la mare distanță de casă și să le fie dor de persoanele dragi. Își vor duce însă planurile la capăt, știind că „lecțiile” pe care le vor învăța le vor fi de folos atât în planul vieții personale, cât și în planul celei profesionale.
Rac
Și reprezentanții acestei zodii de apă vor descoperi cine sunt cu adevărat luna viitoare în primul rând pentru că își vor reevalua obiectivele. Mai exact, se vor întreba dacă obiectivele respective sunt sustenabile și dacă îi vor ajuta să-și construiască un viitor care să îi determine să se simtă în siguranță și împliniți.
Raportându-se la obiectivele fixate, Racii vor avea curajul de a lua măsuri în viața de zi cu zi. De pildă, pentru că simt nevoia unui echilibru mai bun între viața personală și cea profesională, vor adopta anumite schimbări legate de aceasta din urmă. Nu numai că vor veni cu îmbunătățiri în privința programului de lucru, ci vor face schimbări și în relațiile cu cei care lucrează. Pe parcursul acestui demers vor avea momente în care vor intra într-un „carusel” emoțional, dar vor fi suficient de motivați să nu renunțe și să-și atingă scopul.
În plus, nativii vor începe să-și dea seama cine sunt de fapt în urma unei vizite pe care o vor face la o persoană dragă. Inițial vor fi copleșiți de tristele la gândul că iar se vor despărți de acea persoană și că nu știu sigur când o vor revedea, dar ulterior își vor schimba percepția. Practic, vor ajunge la concluzia că, pentru ca starea lor de bine să nu aibă de suferit pe viitor, le prinde bine să trăiască din plin prezentul și să fie mai optimiști.

Leu
Cât de curând, în luna noiembrie, Leii vor intra într-o perioadă importantă din viața lor pentru că vor ajunge să se descopere cu adevărat. Pe de o parte, vor constata că se simt împliniți când cei aflați în nevoie au parte de generozitatea și de înțelepciunea lor. Așa se explică de ce vor încerca să petreacă mai mult timp cu persoanele respective. Din fericire, își vor da seama dacă printre acele persoane se află și unele care sunt toxice pentru ei.
Pe de altă parte, nativii se vor convinge de faptul că sunt fericiți și în siguranță când sunt alături de anumiți membri ai familiei lor. În acest context, vor face tot ce pot ca să-și repare și să-și consolideze relațiile. Ca să reușească, fie se vor desprinde de traume din copilărie, fie vor dezvălui secrete și vor asculta povești. Procedând așa, vor traversa un „carusel” emoțional, însă se vor elibera de o povară și se vor simți mai împăcați cu ei înșiși.
Nu în ultimul rând, în urma experiențelor pe care le vor trăi cât de curând, reprezentanții acestei zodii de foc vor învăța altă „lecție” ce le va fi oricând utilă: să fie mai recunoscători pentru ceea ce au. Deși sunt orgolioși prin natura lor și vor să obțină cât mai mult, vor simți că practicarea recunoștinței îi ajută să obțină echilibrul la care aspiră.
Zodiile care o iau de la capăt în noiembrie. Renasc din propia cenușă
Chiar dacă nu te regăsești printre zodiile menționate, nu uita că niciodată nu este prea târziu să descoperi cine ești cu adevărat. Odată ce vei face o asemenea descoperire valoroasă, îți va fi mai la îndemână să te împaci atât cu tine însăți, cât și cu cei din jur și să îți împlinești cele mai înalte aspirații.
Surse foto: pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com
Surse articol: astrologyanswers.com, collective.world, horoscope.net
Tags: Zodia Gemeni, Zodia Leu, Zodia Rac, Zodia Taur
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
