Zodiile care fac pact sacru cu Zeița Fortuna în noiembrie
Cinci planete merg într-un ritm retrograd amețitor în luna noiembrie. Ai putea crede că nimic nu merge bine și planurile sunt date peste cap. Ei bine, Zeița Fortuna are grijă de favoriții ei. Patru sunt zodiile alese în luna noiembrie care au șanse mari să primească vești bune, să obțină rezultate profesionale importante și chiar să se îmbogățească!
Contextul astral al lunii noiembrie. 5 retrogradări importante!
Cu atâtea planete retrograde, luna noiembrie nu pare deloc favorabilă câștigurilor. Dar Zeița Fortuna intervine! Prima jumătate a lunii cere puțină răbdare, deoarece Venus este retrogradă din 3 octombrie, când și-a început mersul invers în Scorpion, iar pe 25 octombrie revine în Balanță. Planeta iubirii își reia mersul direct pe 13 noiembrie, chiar în Balanță.
Mercur este retrograd din 24 octombrie în Scorpion și revine la mers direct tot pe 13 noiembrie, în același semn. După această dată, negocierile, relațiile și proiectele amânate pot fi reluate în condiții mai bune.
Saturn rămâne retrograd în Berbec până pe 10 decembrie, Neptun este retrograd în același semn până pe 12 decembrie, iar Uranus continuă retrogradarea în Gemeni până în februarie.
Noiembrie are și câteva configurații favorabile: Venus din Balanță formează sextil cu Jupiter din Leu pe 4 și 28 noiembrie, iar pe 16 noiembrie Marte formează conjuncție cu Jupiter în Leu. Spre finalul lunii, pe 30 noiembrie, Soarele din Săgetător formează trigon cu Saturn din Berbec, aspect potrivit pentru decizii asumate și obiective pe termen lung.
Leu
Leii au unul dintre cele mai puternice contexte astrologice ale lunii. Jupiter, Marele Benefic se află în semnul lor, iar pe 16 noiembrie face o conjuncție cu Marte. Această configurație astrală este asociată cu inițiativa, curajul și obiectivele ambițioase. Rezultatele financiare excelente apar dintr-un proiect profesional, în urma unei negocieri sau a unei idei de afacere inedită.

Zeița Fortuna intervine și în relațiile profesionale Ale Leilor. Venus din Balanță formează sextil cu Jupiter în Leu pe 4 și din nou pe 28 noiembrie. Un fost colaborator poate reveni cu o propunere, iar o persoană influentă îi poate solicita să pună bazele unui proiect avantajos. Pentru Lei, norocul nu înseamnă doar bani, ci și acces la oamenii potriviți, apreciere profesională sau confirmarea că un plan merită continuat.
Favoriții Universului în sezonul Scorpionului. Zodiile care primesc tot ce au sperat
Balanță
În prima parte a lunii, pare că lucrurile merg mai lent deoarece Venus este retrogradă chiar în semnul lor. Pe 13 noiembrie, planeta care guvernează Balanța își reia mersul direct și favorizează discuțiile sentimentale, colaborările și negocierile care au fost amânate pot continua în condiții mai bune.
Un alt moment important este 28 noiembrie, când Venus formează sextil cu Jupiter din Leu. Zeița Fortuna binecuvântează relațiile cu ceilalți care le pot aduce împlinire atât pe plan personal, cât și profesional. Balanțele primesc sprijin și chiar o propunere pe care o consideră avantajoasă. Noiembrie le oferă motive să creadă că răbdarea din prima parte a lunii nu a fost inutilă.
Berbec
Berbecii au toate motivele să urmărească atent ceea ce se întâmplă în carieră și în zona banilor. Previziunile pentru luna noiembrie indică o oportunitate importantă legată de muncă, stabilitate sau viitorul profesional. Experiențele trecute îi pot face mai precauți, însă nu propunerile noi nu trebuie privite cu neîncredere.
Pe 20 noiembrie, Luna intră în Berbec și formează conjuncție cu Saturn, iar pe 21 noiembrie formează trigon cu Jupiter din Leu. În aceste două zile, disciplina și optimismul pot funcționa bine împreună. Zeița Fortuna favorizează negocierile, proiectele și deciziile profesionale importante, cu condiția să nu fie inițiate din impuls!
Zodiile care renasc în noiembrie. Universul le forțează mâna să înceapă o nouă viață
Săgetător
Săgetătorii sunt vedetele horoscopului începând cu 22 noiembrie, când Soarele trece în semnul lor. Luna noiembrie va fi o perioadă bună pentru satisfacții personale, creativitate, relații și obiective care contează cu adevărat pentru ei. Nativii pot observa că unele proiecte încep să ofere rezultatele pentru care au muncit.

Finalul lunii este foarte interesant. Pe 23 noiembrie, Soarele formează trigon cu Neptun, pe 25 noiembrie sextil cu Pluto, iar pe 30 noiembrie trigon cu Saturn. Aceste configurații astrale și binecuvântarea Zeiței Fortuna favorizează planurile serioase, discuțiile profesionale sau deciziile privind următoarea etapă din viața lor. Săgetătorii au mare noroc, dar rezultatele cele mai bune apar atunci când entuziasmul este însoțit de consecvență.
Ei sunt norocoșii! Zeița Fortuna îi ia sub aripa ei și îi binecuvântează cu noroc pe toate planurile, mai ales pe plan financiar. Nici retrogradările planetelor importante nu îi sperie pe Lei, Berbeci, Săgetători și pe Balanțe pentru că au succesul de partea lor!
Surse foto: AI
Surse articol: astrologyanswers.com, almanac.com, farmersalmanac.com
Tags: Zodia Balanta, Zodia Berbec, Zodia Leu, Zodia Săgetator