Zodiile care își resetează viața în luna octombrie. Uită trecutul negru

În special în momentele în care constatăm că nimic nu ne iese așa cum ne-am dori și că ne aflăm în impas simțim nevoia să ne resetăm cumva viața, fie că este vorba despre cea personală, fie că este vorba despre cea profesională. Patru nativi vor realiza un asemenea demers pe parcursul lunii octombrie pentru că vor reuși treptat să se desprindă de trecut și să facă pași importanți spre un viitor mai luminos.
Rac
Viața reprezentanților acestei zodii de apă se va îmbunătăți semnificativ în viitorul apropiat pentru că vor avea o revelație valoroasă: ca să facă alegeri mai bune și să nu repete anumite greșeli, trebuie neapărat să se desprindă de concepții, de credințe limitative și de traume din trecut. În aceste condiții, vor avea curajul de a purta discuții cu câțiva membri ai familiei lor și vor reflecta mai profund la diferite amintiri din copilărie. Procedând așa, vor conștientiza mai bine ce îi ține pe loc și vor începe să adopte schimbări.
De asemenea, Racii își vor reseta viața luna aceasta și pentru că vor îndrăzni să pornească pe un nou drum în carieră. Astfel, spre deosebire de trecut, când erau dominați adesea de îndoieli, vor avea mai multă încredere în calitățile lor și vor găsi soluții inspirate pentru a se pune mai bine în valoare. Așa se explică de ce vor avea toate șansele să-și găsească un nou loc de muncă sau să obțină o promovare pe care o așteptau de multă vreme.
În același timp, nativii vor renunța la obiceiuri nocive din trecut și în privința banilor. Nu numai că își vor planifica bugetul cu mai multă grijă, în conformitate cu nevoile actuale, ci vor economisi mai mult și vor face investiții. Totodată, pentru a-și asigura stabilitatea financiară vor lua o decizie majoră: să încheie un parteneriat pe termen lung.
Leu
Luna aceasta, Leii își vor reseta viața pentru că vor simți nevoia unor schimbări importante. Întrucât vor constata că anumite aspecte nu le mai aduc satisfacții, vor încerca să vadă ce nu funcționează și să vină cu soluții menite să le aducă beneficii. Fie că este vorba despre schimbarea locului de muncă, fie că este vorba despre renunțarea la un stagiu de pregătire, vor lua toate măsurile care se impun pentru a se simți din nou împliniți și pentru a-și putea realiza obiectivele.
Unul dintre demersurile pe care nativii vor ține neapărat să-l realizeze în octombrie ca să-și reseteze viața este să facă schimbări și în planul relațiilor. Pe de o parte, se vor desprinde de cele pe care le consideră toxice. Pe de altă parte, se vor gândi dacă împărtășesc suficiente valori cu persoanele din preajma lor. În cazul în care nu se întâmplă așa, se vor îndepărta de acestea și își vor construi relații noi, cu persoane cu care rezonează din multe puncte de vedere.
Totodată, Leii vor porni spre un nou început deoarece se vor confrunta cu anumite persoane și experiențe din trecut. Spre exemplu, nu este exclus să le iasă în cale un fost partener de cuplu sau un rival de la fostul loc de muncă. Folosindu-și intuiția, se vor gândi de ce persoanele respective au revenit în viața lor și își vor da seama ce au de făcut ca să evite să repete greșeli care, la un moment dat, i-au costat mult.
Balanță
În timpul sezonului lor, Balanțele vor avea parte de o șansă extraordinară: să-și reseteze viața pornind de la concentrarea asupra propriei imagini. În primul rând, spre deosebire de trecut, nu își vor mai risipi timpul și energia pentru a veni mai ales în întâmpinarea nevoilor celor din preajma lor, ci se vor raporta în special la propriile priorități. Acționând în acest mod, vor reuși să facă schimbările care le vor aduce satisfacțiile mult așteptate.
În al doilea rând, reprezentanții acestei zodii de aer vor avea o revelație majoră: ca să-și schimbe semnificativ viața, trebuie să se desprindă de aspecte dureroase din trecut. Prin urmare, vor renunța la obiceiuri nocive, la persoane toxice și la amintiri care le provoacă suferință. Pe parcursul unui asemenea proces vor reflecta la ceea ce le aduce într-adevăr bucurie și vor privi cu mai mult optimism spre viitor.
Nu în ultimul rând, nativii își vor reseta viața cât de curând întrucât își vor analiza mai profund relațiile pe care le au. Dacă vor constata că acestea nu le permit să se pună pe ei înșiși pe primul plan, vor stabili limite mai sănătoase, astfel încât să se realizeze un echilibru mai bun între a dărui și a primi.
Zodiile care își redescoperă magia interioară în sezonul Balanței
Scorpion
În planul vieții personale, Scorpionii vor pune bazele unui nou început pentru că își vor analiza cu mai multă atenție relațiile ca să se convingă că acestea nu sunt toxice pentru ei. Ca să-și atingă un asemenea scop, se vor raporta atât la trecut, cât și la prezent și vor vedea dacă anumite limite sunt respectate, dacă sunt respectați și apreciați așa cum își doresc. În situația în care vor identifica lipsuri, nu vor sta pe gânduri și vor găsi forța de a se distanța de persoanele respective.
Nativii își vor reseta viața personală în octombrie și pentru că se vor desprinde de resentimente, de temeri și de dependențe emoționale din trecut. Deși nu le va fi la îndemână, vor conștientiza faptul că numai așa vor fi mai împăcați cu ei înșiși, își vor regăsi liniștea interioară și își vor redobândi echilibrul care îi va ajuta să se bucure de o stare de bine.
În privința vieții profesionale, reprezentanții acestei zodii de apă nu se vor mai lăsa copleșiți de temerile și de nesiguranțele pe care le aveau în perioadele anterioare. Devenind mai conștienți de calitățile lor, își vor valorifica abilitățile de comunicare și intuiția pentru a-și construi o nouă imagine și pentru a-și construi parteneriate noi, ce se vor dovedi avantajoase. Mai mult, când vor simți nevoia, vor impune limite care îi vor scuti de situații nedorite.
În cazul în care nu te regăsești printre zodiile amintite, nu este cazul să îți faci griji. În schimb, gândește-te că niciodată nu este prea târziu să lași în urmă trecutul și să-ți resetezi viața. Esențial este să fii cât mai sinceră cu tine însăți, să rămâi perseverentă și să îți găsești curajul de a renunța la ceea ce te ține pe loc.
Zodiile care vor începe o viață complet nouă în octombrie. Rup lanțurile trecutului
Surse foto: pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com
Surse articol: astrologyanswers.com, astrostyle.com, collective.world
Tags: Zodia Balanta, Zodia Leu, Zodia Rac, Zodia Scorpion