Zodiile care își vindecă rănile și își schimbă viața înainte de decembrie
Una dintre cele mai importante provocări cu care ne întâlnim pe parcursul vieții este să reușim să ne vindecăm rănile interioare. În perioada care urmează, până în decembrie, 5 dintre nativi vor găsi forța și motivația de a realiza cu succes un asemenea demers, astfel încât vor resimți din plin efectele pozitive ale schimbărilor pe care le vor face.
Berbec
În ultima vreme, reprezentanții acestei zodii de foc s-au simțit copleșiți de „bagajul” emoțional pe care îl poartă. De aceea, nu este de mirare că în curând vor lua o decizie ce îi va ajuta să-și vindece rănile: își vor înfrunta temerile și resentimentele. În aceste condiții, vor avea curajul de a purta discuții care îi vor determina să renunțe la alegeri din trecut, care nu mai corespund aspirațiilor din prezent.
Odată ce vor realiza un astfel de demers, Berbecii își vor schimba viața înainte de decembrie. Nu numai că le va fi mai la îndemână să-și dezvăluie latura vulnerabilă ci, totodată, se vor concentra mai mult asupra propriei fericiri. În aceste condiții, nu este exclus să-și întâlnească marea dragoste sau să revină la un proiect de suflet.

Zodiile care lasă trecutul în urmă până la 1 decembrie! Trec prin foc, dar ies curate sufletește
Taur
Principalul motiv pentru care Taurii vor reuși să-și vindece rănile și să înceapă o nouă viață înainte de decembrie este acesta: își vor înfrunta frustrările și vor acorda atenție conflictelor nerezolvate. Așa se explică de ce vor iniția discuții constructive, datorită cărora își vor repara relația fie cu partenerii de cuplu, fie cu prietenii sau cu anumiți colegi de la locul de muncă.
De asemenea, cât de curând, persoanele născute în această zodie de pământ își vor îmbunătăți viața întrucât vor abandona obiceiuri nocive, își vor restabili prioritățile și vor învăța să aprecieze mai mult micile bucurii de zi cu zi.
Zodiile care renasc în noiembrie. Universul le forțează mâna să înceapă o nouă viață
Leu
Dacă în trecut au luat decizii menite să le păstreze imaginea, dar care nu au fost în deplin acord cu valorile lor, Leii își vor schimba perspectiva. Mai exact, vor constata că nu mai este cazul să-și sacrifice idealurile pentru a le crea celor din jur o anumită impresie, ci își vor asculta vocea interioară și vor lua decizii care să fie mai ales în avantajul lor.
De fapt, nativii vor impune noi limite și se vor îndepărta de persoane toxice, vindecându-și astfel rănile interioare și schimbându-și viața înainte de decembrie. Totodată, vor avea parte de schimbări pozitive și în viața profesională întrucât nu se vor mai orienta spre câștiguri rapide, ci spre cele care le vor asigura stabilitatea.

Săgetător
Reprezentanții acestei zodii de foc au toate șansele să-și vindece rănile interioare și să-și schimbe viața înainte de decembrie deoarece vor lua următoarea hotărâre: vor înfrunta problemele pe care le-au ignorat. Ca să reușească, se vor folosi de „lecțiile” învățate din trecut, în special de faptul că le prinde bine să fie mai răbdători și mai puțin impulsivi.
Acționând în acest mod, Săgetătorii vor reuși să-și îmbunătățească relația cu anumiți membri ai familiei sau cu colegi de serviciu. Ulterior, vor apela cu încredere la sfaturile acestora și vor ajunge la concluzia că au parte de mai mult sprijin decât au sperat.
Vărsător
Pentru persoanele născute în această zodie de aer, vindecarea rănilor interioare și șansa de a-și schimba viața înainte de decembrie vor veni datorită unei revelații valoroase: a venit timpul să lase în urmă traumele din trecut, care le țineau pe loc. Realizând acest demers, vor adopta schimbări pe care le-au amânat prea mult.
Cea mai importantă schimbare pe care o vor face Vărsătorii va fi disponibilitatea de a-și dezvălui mai mult latura vulnerabilă și de a cere sfatul persoanelor apropiate. Procedând așa, vor constata că au parte de mult sprijin necondiționat și vor privi cu mai multă încredere spre viitor.

Chiar dacă nu te regăsești printre zodiile menționate, ține minte că niciodată nu este prea târziu să începi să lucrezi mai mult cu tine însăți ca să-ți vindeci rănile interioare. Datorită unui asemenea demers, vei găsi soluții ca să realizezi schimbări ce te vor aduce mai aproape de viața la care aspiri.
Surse foto: pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com
Surse articol: astrologyanswers.com, collective.world, horoscope.net
Tags: Zodia Berbec, Zodia Leu, Zodia Săgetator, Zodia Taur, Zodia Varsator