Zodiile care se despart în martie. Ajung iar cu inima scrum
Dacă anumite persoane au șansa de a-și întâlni de la început sufletul-pereche și de a rămâne pentru întotdeauna împreună, altele ajung să se despartă de mai multe ori de parteneri până își găsesc jumătatea. Anumiți nativi se vor regăsi în această ultimă situație în martie, astfel că vor trece iar prin despărțiri dureroase și se vor alege cu inima frântă.
Pești și Balanță
La prima vedere, partenerii dintr-un astfel de cuplu creează impresia că sunt compatibili, în condițiile în care amândoi sunt romantici și blânzi. Cu toate acestea, în realitate ajung adesea să se despartă. Se va întâmpla așa și în viitorul apropiat, în martie, în condițiile în care vechi conflicte vor ieși la suprafață. De fapt, nici Peștii, nici Balanțele, nu reușesc să-și rezolve problemele în cuplu deoarece au tendința de a evita să discute despre ele. Pentru că niciunul dintre nativi nu vrea să pară o persoană rea, refuză să spună lucrurilor pe nume, ceea ce conduce la tensiuni care răbufnesc la un moment dat.
În același timp, cuplurile formate din Pești și Balanțe vor ajunge inevitabil la despărțire în martie și din cauza dificultății de a lua decizii ferme. Astfel, până când partenerul Balanță va spune dacă vrea sau nu să realizeze un anumit demers despre s-a discutat, partenerul Pești se va răzgândi de mai multe ori. O asemenea atitudine îi va împiedica să ajungă la un numitor comun și, pentru a nu ajunge să-și spună lucruri pe care le vor regreta ulterior, vor alege să se despartă.

Cum să ai o relație fericită cu un nativ Balanță
Berbec și Capricorn
Dacă Berbecii tind să fie impulsivi, nerăbdători și să-și asume riscuri, Capricornii preferă să-și calculeze fiecare pas și să pună în balanță riscurile și beneficiile. Tocmai o asemenea diferență de viziune îi va determina pe partenerii ce aparțin acestor zodii să se despartă în martie. Practic, partenerul Capricorn nu va mai suporta să fie martor la impulsivitatea Berbecului și îi va reproșa că este imatur și iresponsabil, în timp ce acesta din urmă se va sătura să-i lase iar răgaz partenerului Capricorn pentru a lua o hotărâre importantă.
Totodată, acest cuplu are mari șanse să se destrame în martie și din următorul motiv: partenerul Berbec nu va mai suporta să nu i se confirme adesea că este iubit, să nu i se dea permanent dovezi de afecțiune. În schimb, în ciuda insistenței Berbecului, partenerul Capricorn va continua să acționeze ca de obicei: va încerca să-și dovedească dragostea prin asigurarea confortului material, a stabilității și prin preluarea multor responsabilități.
4 zodii care nu învață iubirea decât prin durere! Inima frântă e prețul vindecării
Taur și Vărsător
Partenerii din acest cuplu nu vor mai accepta să fie împreună și se vor despărți în martie deoarece își vor da seama că nu se mai suportă unul pe altul. Mai exact, partenerul Taur va realiza că se simte în largul său în special când se bucură de confortul de acasă, refuzând să mai accepte dorința Vărsătorului de a ieși în lume, de a călători sau de a petrece timpul cu prietenii. La rândul său, Vărsătorul nu va mai accepta să se simtă prizonier în propriul cămin și să își petreacă majoritatea timpului în casă.
De asemenea, cuplul nu va mai rezista și din pricina diferenței mari de viziune în privința exprimării afecțiunii. Partenerul Taur își dorește să fie alături de cineva care să fie tandru, care să îi dea mereu atenție și care să îi spună cât de mult îl admiră și îl apreciază. De cealaltă parte, Vărsătorul preferă să fie mai degrabă distant și nu îi este greu să se detașeze emoțional. În acest context, conflictele vor izbucni în cuplu și nu vor fi soluționate fiindcă niciunul dintre parteneri nu va fi dispus să facă vreun compromis.

Gemeni și Scorpion
În primul rând, partenerii dintr-un astfel de cuplu vor dori să se despartă în curând pe fondul suspiciunilor, a lipsei de încredere. Partenerii Scorpioni, pentru care încrederea dintr-un parteneriat este esențială, îi vor bănui pe Gemeni că nu sunt de încredere și le vor aduce diverse reproșuri în acest sens. Nu este exclus ca Scorpionii să devină paranoici și să vină cu „scenarii” care îi vor irita peste măsură pe partenerii Germeni și îi vor determina să iasă din relație.
În plus, alt motiv care va duce la destrămarea cuplului format din aceste zodii în martie este: partenerii Gemeni vor ajunge la concluzia că s-au plictisit în compania partenerilor Scorpion și nu vor mai suporta perioadele prelungite de tăcere. Fiindcă sunt foarte comunicativi și dornici să socializeze, Gemenii nu își vor mai dori să rămână lângă cineva care poate petrece ore în șir fără să spună nimic, căruia nu îi place să fie înconjurat de oameni și care se angajează într-o conversație doar când consideră că subiectul respectiv merită atenție.
Leu și Scorpion
Când un Leu și un Scorpion se întâlnesc, atracția dintre ei poate fi foarte intensă. Leii adoră să fie iubiți, iar Scorpionii știu cum să iubească cu pasiune și să îi facă pe partenerii lor să se simtă unici. Nevoia Leilor de a fi în centrul atenției, de a fi validați și de a socializa pentru a fi admirați este însă atât de puternică, încât nu va mai putea fi satisfăcută de partenerii Scorpion, care tânjesc după intimitate și profunzime. Prin urmare, Leii se vor simți sufocați de Scorpioni iar aceștia din urmă, la rândul lor, se vor simți neglijați. De aceea, nu este de mirare că vor ajunge la un conflict iremediabil, care îi va despărți în martie.
Mai mult, nu va fi deloc surprinzător că se vor despărți în viitorul apropiat ținând cont și de faptul că ambii nativi sunt foarte orgolioși. Partenerii Scorpioni vor fi geloși pe partenerii Lei ori de câte ori aceștia vor încerca să se afirme și îi vor bănui și de trădare. Se vor aduce acuzații grele și, în plus, va interveni dorința de răzbunare a Scorpionilor. Leii nu se vor lăsa mai prejos, așa că, după ce fiecare dintre parteneri va încerca să se răzbune în felul său, relația se va rupe.

În cazul în care tu și persoana iubită vă regăsiți printre zodiile amintite, nu uitați că, pentru a vă crește șansele de a rămâne împreună, este esențial să comunicați, să faceți și compromisuri și să încercați mereu să vă amintiți de ce v-ați îndrăgostit unul de celălalt.
Surse foto: pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com
Surse articol: astroalertsdaily.com, horoscope.com, zodiacsign.com
Tags: Zodia Balanta, Zodia Berbec, Zodia Capricorn, Zodia Gemeni, Zodia Leu, Zodia Scorpion, Zodia Taur, Zodia Varsator