„4 ani am fost sclavă în căsnicia cu un musulman. Din Uzbekistan am ajuns la un centru maternal". Absolut cutremurător ce a putut trăi o româncă
Jana a crezut că și-a găsit liniștea și omul alături de care își va construi o familie adevărată. După o copilărie grea, trăită între abandon, orfelinat și lipsuri, femeia spera că viața îi oferă, în sfârșit, șansa la iubire și stabilitate. În schimb, a ajuns să trăiască ani întregi într-o căsnicie în care spune că s-a simțit „ca o sclavă”.
Povestea ei este una care zguduie prin sinceritate și durere. Jana a crescut fără tată, iar mama ei a pierdut lupta cu alcoolul și a abandonat-o într-un centru de copii când era încă foarte mică. Ani întregi a încercat să își construiască singură viața, să învețe, să muncească și să găsească un loc în lume. A plecat în Turcia pentru a lucra sezonier într-un hotel, iar acolo l-a cunoscut pe bărbatul care avea să îi devină soț.
La început părea atent, calm și diferit de oamenii care o dezamăgiseră până atunci. Nu consuma alcool, părea responsabil și îi oferea sentimentul că este în siguranță. Jana spune însă că totul s-a schimbat după ce a ajuns în Uzbekistan, în casa familiei lui. Acolo, femeia a descoperit reguli stricte, umilințe, control permanent și o viață în care nu mai avea dreptul să decidă nimic pentru ea însăși.
O copilărie marcată de abandon și suferință
Înainte să ajungă într-o căsnicie toxică, Jana a avut parte de o copilărie extrem de grea. Femeia spune că nu și-a cunoscut niciodată tatăl și că mama ei a abandonat-o când avea doar câțiva ani. A crescut cu sentimentul că nu aparține nimănui și că trebuie să se descurce singură.
„Tata meu biologic a părăsit-o pe mama când ea era însărcinată cu mine. Nu l-am văzut niciodată și nici măcar nu am o fotografie cu el. Știu doar cum îl cheamă, în rest nu cunosc nimic despre omul acesta.”
„Am fost luată la casa de copii când aveam opt sau nouă ani. Mama începuse să bea și să stea mai mult plecată. Îmi amintesc că eram afară, într-un parc, și au venit asistenții sociali. M-au urcat într-o mașină și m-au dus la orfelinat. Eu credeam că merg într-o plimbare.”
„Am crescut fără să știu ce înseamnă o familie adevărată”
Anii petrecuți în orfelinat au lăsat urme adânci în sufletul Janei. Deși spune că acolo avea mâncare și condiții bune, nimic nu putea înlocui lipsa unei familii și a iubirii părintești. Femeia mărturisește că s-a simțit abandonată și trădată.
„Mi-a trebuit foarte mult timp să înțeleg de ce am ajuns acolo. La început plângeam și voiam să mă ducă înapoi. Nu înțelegeam de ce mama nu vine după mine și de ce trebuie să trăiesc printre străini.”
„Mama a venit o singură dată să mă vadă. Mi-a adus două rochițe roz și apoi a dispărut din nou. Am păstrat foarte mult timp un ceas pe care mi l-a dat atunci. Era singura legătură pe care o mai aveam cu ea.”
Cum și-a cunoscut soțul musulman în Turcia
După ce a terminat studiile și a încercat să își construiască o viață independentă, Jana a plecat în Turcia pentru a lucra într-un hotel. Acolo l-a întâlnit pe bărbatul care părea exact opusul oamenilor care o răniseră în trecut. Era atent, calm și părea că o respectă.
„El era din Uzbekistan și lucra bucătar într-un hotel unde eu eram chelneriță. Mi-a plăcut că era foarte liniștit, nu fuma și nu consuma alcool deloc. Vorbeam foarte mult și aveam impresia că mă înțelege.”
„Știam că este musulman și recunosc că m-a speriat la început. Aveam tot felul de idei din filme și povești. Dar el părea foarte deschis și modern. Mi-am spus că trebuie să îi dau o șansă și că poate oamenii nu sunt toți la fel.”
„Mama lui mă ura pentru că eram româncă și creștină”
Problemele au început înainte ca Jana să ajungă în Uzbekistan. Familia bărbatului nu accepta ideea ca el să se căsătorească cu o femeie din altă țară și de altă religie. Tânăra spune că a primit amenințări și mesaje jignitoare încă din perioada în care se afla în Moldova.
„Mama lui era categoric împotriva relației noastre. Spunea că sunt de altă religie și că nu mă vrea în casa lor. Îmi scria mesaje foarte urâte și îmi spunea că i-am făcut farmece fiului ei.”
„Neamurile lui mă amenințau și îmi spuneau că o să mă găsească în Chișinău și că îmi vor rupe picioarele. Primeam apeluri și mesaje pe WhatsApp și Telegram. Nu înțelegeam de unde atâta ură pentru mine.”
„În casa lor nu aveam voie să spun nimic”
După ce s-a mutat în Uzbekistan, Jana spune că viața ei s-a schimbat radical. Locuia împreună cu soțul, părinții lui și alte rude, iar toate regulile casei erau dictate de soacră. Tânăra povestește că trebuia să ceară voie pentru orice și că nu avea dreptul să își spună opinia.
„Mi se spunea că trebuie să mă trezesc la șase dimineața, să mătur curtea, să spăl și să gătesc pentru toată familia. Dacă făceam ceva greșit, eram certată imediat. Simțeam că orice aș face nu este suficient.”
„Nu era primit la ei ca nevasta să spună ceva. Dacă mama lui zicea să fac ceva, trebuia să tac și să execut. La un moment dat mă întrebam dacă m-am căsătorit cu soțul meu sau cu toată familia lui.”
„Eram ca o sclavă în propria căsnicie”
După apariția copilului, situația a devenit și mai grea. Jana spune că nu avea voie să se odihnească, deși era epuizată, și că se simțea tratată ca o servitoare. Totul culmina cu scandaluri și agresiuni.
„După ce am născut, la o lună deja mi se spunea să spăl podelele și să fac curat. Eu le spuneam că sunt obosită și că vreau puțin timp pentru mine și copil. Dar nu conta. Trebuia să fac tot.”
„Mă simțeam ca o sclavă. Parcă nu venisem acolo să fiu soție, ci doar să gătesc, să spăl și să muncesc pentru toți. Într-o zi, soacra m-a apucat de păr și a început să mă lovească. Copilul plângea, iar eu nu știam ce să fac.”
„Am fugit cu copilul fără să știe nimeni”
După ani întregi în care a trăit cu frică, Jana spune că momentul în care a decis să fugă a fost unul dintre cele mai grele din viața ei. Știa că dacă familia soțului ar fi aflat ce intenționează, ar fi încercat să o oprească și, poate, să îi ia copilul. Tocmai de aceea a fost nevoită să își pregătească plecarea în cel mai mare secret.
„Eu nu le-am spus nimic. Mi-era frică să nu îmi ia copilul și să nu mă lase să plec. Mi-am pregătit încet câteva haine, documentele și lucrurile importante. În fiecare zi trăiam cu spaima că cineva își va da seama ce vreau să fac.”
„În dimineața în care am plecat, aveam impresia că îmi bate inima atât de tare încât o aud toți. Îmi tremurau mâinile și mă gândeam că dacă mă opresc la poartă și mă întreabă unde merg nu voi mai avea curaj să fug. Mi-am luat copilul și am ieșit fără să mă uit înapoi.”
„Am ajuns la centrul maternal fără nimic”
După ce a reușit să plece din casa soțului, Jana spune că a simțit pentru prima dată după mulți ani că poate respira. Nu avea însă bani, nu avea o locuință și nici sprijin din partea familiei. Singurul loc în care a găsit ajutor a fost un centru maternal pentru mame și copii.
„Când am ajuns la centrul maternal, aveam doar câteva haine și copilul în brațe. Eram epuizată și nu știam ce urmează să fac mai departe. Dar în noaptea aceea, pentru prima dată după foarte mult timp, am dormit fără frică.”
„Nu îmi venea să cred că există oameni care mă ajută fără să îmi ceară nimic în schimb. Acolo nimeni nu țipa la mine, nimeni nu mă obliga să fac lucruri și nimeni nu mă umilea. Mi-am dat seama atunci cât de mult rău trăisem și cât de mult mă schimbasem în anii aceia.”
Astăzi, Jana încearcă să își reconstruiască viața și să își crească băiețelul departe de abuzurile pe care le-a trăit în Uzbekistan. Femeia spune că încă luptă cu traumele trecutului, însă încearcă să devină mai puternică și să aibă încredere că există oameni buni care o pot ajuta.
Povestea ei este una despre suferință, curaj și supraviețuire, dar și despre cât de important este ca femeile aflate în relații abuzive să ceară ajutor înainte să fie prea târziu.
Surse foto: youtube.com, unsplash.com
Surse articol: youtube.com
Tags: Stiri Romania
Urmareste-ne pe Google News
