„18 ani am fost sclava unui turc. Era cu 26 de ani mai mare. Venea cu amantele în casa noastră”, drama greu de închipuit a Elenei, o româncă stabilită în Turcia de mai bine de 30 de ani
Viața Elenei pare desprinsă dintr-un roman dramatic pe care puțini oameni ar avea puterea să îl ducă până la capăt. Plecată din România într-un moment în care simțea că nu mai are nimic și pe nimeni, femeia a ajuns în Turcia cu speranța că își va găsi liniștea și protecția pe care nu le avusese niciodată. În schimb, a descoperit o altă formă de suferință, una care avea să îi marcheze aproape două decenii din viață.
Românca stabilită de peste 30 de ani în Istanbul și-a deschis sufletul și a povestit despre copilăria teribilă pe care a avut-o, despre moartea mamei sale, despre violența tatălui, despre sărăcie, abandon și despre căsnicia care a transformat-o, după propriile cuvinte, într-o „sclavă”.
Elena spune că a îndurat umilințe greu de imaginat, că și-a văzut soțul aducând amantele în propria casă și că, de multe ori, a simțit că nu mai poate continua. Cu toate acestea, nu a renunțat niciodată la copii și spune că ei au fost singurul motiv pentru care a mers înainte.
De ce înșală bărbații? Află răspunsul unei amante!
„Aveam patru ani și jumătate când mama mea s-a sinucis”
Elena spune că drama vieții sale a început încă din copilărie, într-un sat din Teleorman, acolo unde și-a pierdut mama la o vârstă la care nici măcar nu înțelegea complet ce înseamnă moartea. Femeia povestește că și-a trăit copilăria într-un mediu violent și rece, fără iubire și fără protecție. După moartea mamei, totul s-a transformat într-o luptă continuă pentru supraviețuire.
„Aveam vârsta de patru ani și jumătate, aproape cinci, când mama mea s-a sinucis și copilăria mea dură a început. Dacă cineva mă întreabă până atunci ce fel de copilărie am avut, pur și simplu nu-mi amintesc absolut nimic pentru că în legătură cu mama mea eu nu îmi amintesc nimic. La vârsta de patru ani și jumătate, cinci aproximativ, a început viața mea pe care trebuia singură să mi-o asum.”
„Am avut un tată foarte dur, foarte violent. Poate că bunul Dumnezeu a vrut să nu îmi amintesc bătăile pe care mama mea le suporta cu lanțul, cum era trasă de păr și târâtă pe jos. Familia tatălui mă făcea să simt că eu sunt de vină că nu m-am născut băiat. Cea mai mică greșeală era pedepsită cu amenințări și bătăi.”
„Am crescut cu frica de a fi abandonată”
Anii adolescenței au fost la fel de grei pentru Elena. După moartea tatălui, femeia a rămas singură, fără sprijin și fără posibilitatea de a-și continua studiile. Spune că oamenii care ar fi trebuit să îi fie aproape au ales să o folosească și apoi să o alunge.
„După moartea tatălui am rămas cu bunica de 92 de ani. Sora mea a decis să vindem casa și să mergem la București. Eu credeam că o să continui școala, că o să am și eu o șansă. În schimb, sora mea mi-a spus că trebuie să mă angajez la fabrică și să aduc bani în casă.”
„După un an și jumătate, cumnatul meu mi-a spus că trebuie să plec din casă. A doua zi mi-a zis că nu el vrea asta, ci sora mea. A fost cea mai mare durere pentru mine, pentru că eu îi spuneam «mami» și credeam că ea este singura ființă care mă iubește. În momentul în care am aflat că voia să mă dea afară, am simțit că lumea mea se termină.”
Cum sa treci peste infidelitate: sfaturi pentru victima si vinovat
„Mâncam pâine cu ceai și plângeam prin parc”
Elena a povestit că după ce a fost alungată din casa surorii sale a ajuns să trăiască în condiții cumplite. Nu avea bani, nu avea unde să stea și, de multe ori, simțea că nu mai poate rezista psihic.
„Am avut zile în care mâncam pâine cu ceai de tei și plângeam în parc până noaptea târziu ca să nu mă întâlnesc cu proprietara care îmi cerea chiria. Mă rugam la Dumnezeu să nu mă mai trezesc dimineața. Simțeam că viața mea s-a terminat și că nu mai am nicio ieșire.”
„Nu spuneam niciodată «de ce eu?», dar mă întrebam de ce nu se termină odată tot ce trăiam. Dimineața, când mă trezeam și vedeam că sunt încă în viață, spuneam: «Doamne, înseamnă că nu mă iubești». Acum îmi dau seama că Dumnezeu m-a iubit și că nu mi-a ascultat rugăciunea greșită.”
„La 20 de ani am ales un bărbat cu 26 de ani mai mare”
Ajunsă într-un moment de disperare, Elena a acceptat să plece în Turcia alături de un bărbat mult mai în vârstă decât ea. Spune că nu banii au atras-o, ci nevoia de protecție și de siguranță.
„Eu aveam două drumuri de ales. Primul drum, dacă îl alegeam, poate nici nu mai existam astăzi. Al doilea era acest bărbat mai mare decât mine cu 26 de ani. Nu era bogat. Aveam un pat de fier și două haine. Dar eu credeam că, fiind mai mare, mă va ocroti și că voi găsi în el iubirea de tată pe care nu am avut-o niciodată.”
„Dimineața, când m-am trezit prima dată în Turcia și am realizat că nu mă mai întreabă nimeni unde este chiria, am simțit că l-am apucat pe Dumnezeu de picioare. Am zis că indiferent ce va fi, viața mea va fi mai bună decât în România. Numai că adevărata lui față a apărut după căsătoria religioasă.”
„Își aducea amantele în casa noastră”
Una dintre cele mai șocante mărturisiri ale Elenei este legată de umilințele pe care le-a trăit în timpul căsniciei. Spune că soțul ei își aducea amantele în casă și că ea era obligată să accepte totul în tăcere.
„Întâi a început să invite amantele la mine în casă. Eu nu aveam dreptul să spun că femeia respectivă nu are ce căuta la mine acasă. Dormeam sub același acoperiș cu fostele lui amante și trebuia să tac. În Turcia, dacă plecam fără bani și fără familie, pierdeam automat copiii.”
„El venea și îmi povestea tot, ca și cum am fi fost doi prieteni. Îmi spunea unde a fost și cu cine. Cel mai dureros a fost când a dus o femeie în casă și i-a spus că fotografiile copiilor noștri sunt ale nepoților lui. Atunci am înțeles că omul acesta are probleme psihice.”
„25 de ani am fost obligată să trăiesc după regulile lor”
Elena spune că viața în familia soțului ei a însemnat renunțarea la propria identitate. Deși venise în Turcia cu speranța că va avea liniște și o familie care să o accepte, realitatea a fost cu totul alta. A fost nevoită să își schimbe religia, stilul de viață și să respecte reguli pe care nici măcar nu le înțelegea la început.
„Familia lui nu mă accepta pentru că eram străină și nu eram musulmană. Ei spuneau despre mine că sunt «fată de ghiaur». Într-o zi, soțul meu m-a dus la magazin, mi-a cumpărat un pardesiu lung și un batic și mi-a spus că trebuie să mă îmbrac așa. Fără să mă întrebe dacă vreau, fără să îmi explice prea multe, am devenit parte din religia islamică.”
„Eu 25 de ani am fost acoperită pentru că familia lui nu mă accepta altfel. Nu aveam voie să mă îmbrac cum voiam, trebuia să respect tradițiile lor și să tac. Nu știam cultura lor, nu știam ce înseamnă să trăiești într-o familie atât de diferită. Noi nu aveam atunci internet sau informații și nu realizam cât de greu poate fi pentru o femeie singură într-o țară străină.”
„De multe ori mă simțeam captivă în propria viață. Nu aveam unde să plec, nu aveam familie aproape și nici siguranța că îmi pot lua copiii cu mine. Chiar și atunci când sufeream enorm, trebuia să zâmbesc și să merg mai departe, pentru că știam că orice pas greșit putea să mă lase fără copii și fără niciun sprijin.”
De unde incepe infidelitatea in cuplu? Iata 5 fapte care nu implica sexul, dar care dor!
„Am rămas doar pentru copiii mei”
Cu toate umilințele și suferințele prin care a trecut, Elena spune că nu a plecat niciodată din cauza copiilor. Ei au fost motivul pentru care a continuat să lupte.
„Mulți mă întreabă de ce nu am plecat. Dacă plecam, trebuia să-mi las și copilul. Eu asta nu puteam să fac niciodată. În Turcia, fără semnătura lui, nu puteam pleca nicăieri cu copilul. El îmi spunea clar că din casa aceea ies doar moartă.”
„Dacă Dumnezeu mi-ar arăta viața mea ca pe un film și m-ar întreba dacă aș alege-o din nou, aș spune da. Nu pentru suferință, ci pentru cei doi copii ai mei. Ei sunt cel mai mare dar pe care l-am primit vreodată și singurul motiv pentru care am rezistat.”
Astăzi, după zeci de ani trăiți departe de România, Elena spune că a ales să vorbească despre trecutul ei pentru a le ajuta pe alte femei să nu facă aceleași greșeli. Românca stabilită în Turcia mărturisește că și-a iertat tatăl, sora și soțul, nu pentru că ar fi uitat ce i-au făcut, ci pentru a putea merge mai departe. Povestea ei rămâne una dintre cele mai tulburătoare mărturii despre violență, abandon și supraviețuire.
Surse foto: youtube.com
Surse articol: youtube.com
Urmareste-ne pe Google News
