La ce este important să te gândești când oamenii dragi sunt încă în viață

Redactor Divahair.ro

Despre dragoste și durere trebuie să vorbim de fiecare dată când le simțim. Sunt sentimente profunde ce nu pot fi ascunse. Mândria nu le poate acoperi pentru totdeauna, ci doar le suprimă până când vor ieși din nou la suprafață mult mai agresive. Crede-mă când îți spun că mândria este întunericul însuși! Te rog să nu o confunzi cu demnitatea, fiindcă nu au nimic în comun.

Bunicul meu era un om rece, dur, aș putea spune. Cred că nu l-am cunoscut cu adevărat niciodată, fiindcă nu vorbea deloc despre ceea ce simțea. Îmi amintesc de imaginea lui ca și cum l-am văzut ieri ultima dată:

Tăcut, printre nămeți, făcea potecă în curte. Apoi intra în casă cu o găleată de cărbuni și aprindea focul în sobă, în fiecare zi spărgea câte un braț de lemne, făcea curat la animale și vorbea cu ele de parcă erau cele mai bune prietene ale lui.

Bătrân care plânge și își ține mâna la nas.

Seara pornea radioul și asculta informațiile despre vreme, să știe ce planuri își făcea pentru a doua zi. Acestea sunt singurele mele amintiri, nu știu să fi avut vreo conversație profundă, vreo îmbrățișare... La fel se comporta cu toți, nu doar cu mine. Chiar și cu soția lui, pe care sigur o iubea, dar căreia îi vorbea mereu scurt și sec.

Când bunica s-a îmbolnăvit, el s-a purtat de parcă nimic nu s-a întâmplat. Și-a văzut de treburile sale și nici nu mergea la ea în cameră să o întrebe cum se mai simte. Acum mă gândesc la cât de tare l-a durut și la cât de mult s-a străduit să ascundă. Probabil știa că nu se mai poate stăpâni dacă o vede, că vulnerabilitățile îi vor ieși la suprafață.

Exact asta s-a întâmplat, dar mult mai târziu, când ea a murit...
Când sicriul a fost adus în curte și așezat pe două scaune, bunicul a ieșit din casă și a pus în el o pernă de un alb imaculat. Apoi, s-a întors și a plecat imediat. A fost momentul în care l-am văzut plângând pentru prima dată, iar lacrimile sale erau pline de amărăciune. De-odată a început să vorbească în continuu cu soția lui care nu era încă în sicriu. Îi spunea atât de multe lucruri, printre sughițuri și suspine. Parcă voia să cuprindă în acel mesaj tot ce nu i-a spus într-o viață.

Apoi a devenit din nou la fel de rece și tăcut. Nu a scos niciun cuvânt în ziua înmormântării. Am făcut poze ca să păstrăm amintirea acelui eveniment dureros din familia noastră. I le-am dat lui pe toate și după l-am auzit multe nopți la rând cum vorbea cu acele bucăți de carton. Credea că nimeni altcineva nu îl vede sau aude.

Noi nu știam cum să reacționăm. Încercam de fiecare dată să îi distragem atenția, să îl facem să râdă și să uite de necaz. Dar în prezența noastră rămânea tot ca o stană de piatră și aștepta să plecăm, ca să poată vorbi din nou doar cu ea.

Atunci vedeam în el un om care iubea din toată inima o femeie și care își dăduse prea târziu seama de profunzimea sentimentelor sale. Acum, după mulți ani, realizez că nu era vorba doar de o mare iubire, ci și de o mare tragedie. Erau cuvinte nespuse, dureri ascunse, tăcere, ceva ce el nu își putea ierta niciodată...

Știi ce era, de fapt? Mândrie – o nenorocire absolută! Apare când vrei să spui ceva, dar tot ce poți să faci e să întorci spatele problemelor, prietenilor, familiei, marii iubiri. Doi oameni care ar fi trebuit doar să înceapă o conversație își întorc spatele unul altuia... Și inimile lor se transformă în gheață, iar singura metodă de eliberare e plânsul pe ascuns. Amândoi suspină cu lacrimi pe obraz, dar noaptea când nu îi vede nimeni. Așa a fost povestea bunicilor mei și a durat zeci de ani. E strigător la cer!

Bărbat care îmbrățișează o cruce în cimitir.

Bunicul a încercat să recupereze timpul pierdut și a vorbit cu bunica noapte de noapte, vreme de șase luni, până a murit și el. Când mergea la cimitir să îi ducă flori, se întindea pe pământ și îi șoptea ceva, doar el știa ce și spera ca ea să audă.

Acum, cu imaginile acestea în minte îmi dau seama că timpul se scurge, eu am 35 de ani deja și am făcut aceleași greșeli față de soția mea. De multe ori am evitat să îi spun ce simțeam și fix acum realizez cât am greșit! Am presupus că ea știe cât o iubesc, am crezut că va intui ceea ce simt.
Despre dragoste și durere trebuie să vorbim! Oricând, oricum, în orice fel posibil. Sper doar că nu mi-am dat seama prea târziu acest lucru.

Mândria acoperă totul cu întuneric, pare a fi întunericul însuși.
Nu trebuie să o confundăm cu demnitatea. Toți oamenii spun că dacă ești jignit, umilit, trebuie să-ți prețuiești mândria și să nu te lași călcat în picioare. Dar nu asta este ideea. Demnitatea este demnitate. Ar trebui să fie în fiecare dintre noi. Dar mândria... Asta e cu totul altceva. Nu înalță pe nimeni, nu ajută pe nimeni. Distruge! Îți arde și îți înnegrește sufletul. Te ține departe de cei dragi, fără să îți dai seama.

Poți să ții un secret cât vrei, să-ți petreci tot restul vieții fără să-ți arăți slăbiciunile. Dar într-o zi... destinul te va zdrobi! Atunci vei simți cum tot ceea ce nu ai spus devine durere și dor... Îți vor lipsi cei pe care nu i-ai îmbrățișat, cei pe care nu i-ai iertat sau care nu te-au iertat... Vei vedea că inima ta e plină de durere! Asta face mândria, te îngenunchează, te face să simți că ai cunoscut deja flăcările iadului.

Apoi începi să plângi, să ai regrete, să spui tot ce ai pe suflet. Dar poate fi prea târziu, riști să nu mai ai cu cine să vorbești.

Vezi? De asta e bine să spui ce simți când oamenii dragi sunt încă în viață.
Vorbește cu ei! Nu ține totul în tine!
Arată-ți bunătatea și iubirea!

Cred că trăim în zadar dacă la finalul vieții realizăm că nu am făcut ceea ce trebuia să facem la timpul potrivit. Putem considera că am pierdut lupta cu întunericul dacă ne-am reprimat sentimentele.

Ilustrație cu un bărbat aflat în întuneric, în timp ce privește spre lumină.

Eu nu vreau să las răul să câștige, așa că o să merg acum să îi spun soției că o iubesc, să le arăt celor dragi cât de mult îi prețuiesc. Fă și tu la fel ca mine. Doar deschide-ți sufletul care poate este acum întunecat precum o temniță. Lăsă lumina să pătrundă acolo ca să te simți eliberat/ă și fericit/ă. Fă-o pentru tine și pentru toți cei din jurul tău...

Eu pot să rezum totul în patru cuvinte: Mulțumesc pentru lecție, bunicule!

Acest articol este o adaptare a articolului de pe Cluber.

Citește și: Chiar dacă este în Ceruri, tot am nevoie de mama mea

Surse foto: Unsplash, iStock

Surse articol: Cluber

Articolul urmator Puterea celor șapte generații. De ce este important să construiești relații strânse cu cei dragi

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.