"Sunt lucruri pe care nu le pot face, dar am vise și speranțe ca toți ceilalți". Hai să-ți zic cum arată viața unei femei cu sindrom Down

"Sunt lucruri pe care nu le pot face, dar am vise și speranțe ca toți ceilalți". Hai să-ți zic cum arată viața unei femei cu sindrom Down

Redactor Divahair.ro

Julia Kelly (19 ani) este o tânără cu sindrom Down din Huntington Beach, California și a decis să împărtășească povestea ei de viață cu toți cei care îi urmăresc evoluția în mediul online. Sora ei, Kathryn Kelly, și părinții, Chris și Denine Kelly, au ajutat-o să pună în scris toate întâmplările importante prin care a trecut.

„Călătoria mea a început acum 19 ani, când mama a aflat că este însărcinată, după ce a făcut un set de analize care au arătat din prima că voi fi născută cu sindromul Down. Mama a vrut să se asigure că nu voi avea și alte probleme, așa că a tot repetat investigațiile și a aflat că inima mea funcționa corect și că totul era bine. După naștere, a trebuit să mai rămân o vreme în spital pentru că aveam probleme cu respirația, dar familia mea mă vizita zilnic și toți mă țineau în brațe: mama, tata, surorile mele.

Julia Kelly fericită, zâmbitoare, stând pe un fotoliu

Sursa foto: Instagram

După șase zile am mers acasă fără probleme și la noi au început să vină specialiști care i-au ajutat pe părinții mei să lucreze cu mine, astfel încât să pot să mă ridic, să mă târăsc, să merg, să mănânc și, în cele din urmă, să vorbesc.

Sunt foarte norocoasă că am două surori mai mari, Kathryn (cu opt ani mai mare) și Cara (cu șase ani mai mare), iar împreună ne-am format o gașcă numită „Gheparzii” (după filmul „The Cheetah Girls”). Mereu mi-am dorit să fiu ca surorile mele pentru că toată copilăria le-am însoțit peste tot și speram să pot face și eu tot ce făceau ele: fotbal, dans, școală.

Am crescut și am reușit să fac tot ce mi-am propus și chiar mai mult de atât, pentru că părinții mei au găsit un loc special unde am putut învăța să călăresc. Au trecut 11 ani de când am început să îmi dezvolt această pasiune și merg la cursuri o dată pe săptămână.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Julia (@downfortheeats)

Sunt foarte sociabilă și ador petrecerile, fie că ies cu prietenii mei, fie că merg la dansuri la școală sau că interacționez cu alți oameni. Am fost la dansuri organizate de fundațiile care se ocupă de cei cu sindrom Down, dar și la dansuri organizate de școala mea, îmi place să mă aranjez și să dansez cu toată lumea, mai ales cu băieții drăguți. Sper că într-o zi voi avea și eu un iubit ca surorile mele.

De asemenea, mă simt norocoasă atunci când Kathryn și Cara mă duc la concerte, mai ales că i-am văzut pe cei de la Jonas Brothers și One Direction. Sora mea Cara locuiește acum în New York fiindcă a ales o școală de acolo și îmi e foarte dor de ea. Dar când vine acasă, mă lasă să ies cu ea și cu prietenii ei, ceea ce mi se pare foarte tare! Ambele surori au prieteni foarte drăguți, care sunt foarte drăguți și cu mine!

Am și o familie destul de mare, cu multe mătuși, mulți unchi și veri. Îmi place să petrec timpul cu ei și toți sunt foarte drăguți și cu mine. Am mers chiar și la nunțile lor, unde am dansat, bineînțeles! Ador să merg în vacanță cu familia mea, iar locul meu preferat este Hawaii pentru că este distractiv și găsesc acolo o mulțime de fructe de mare. Cel mai mult îmi place să merg cu barca în Hawaii, dar uneori vreau să vizitez și Mammoth Lakes din California.

Nu este atât de rău să ai sindromul Down, mulți ani nici nu mi-am dat seama că am această problemă, pot spune că este chiar distractiv uneori. Pentru mine este ceva normal, chiar dacă mi-a fost greu să învăț anumite lucruri. Am avut ocazia să fac ore speciale cu asistenți sociali, dar am mers și la orele normale de la școală. Am avut o mulțime de profesori și asistenți foarte drăguți care m-au ajutat să învăț să citesc, să scriu și să mă descurc la matematică. Această materie este încă foarte grea pentru mine, dar sunt foarte bună la citit! Am făcut chiar și teatru în școală și mi-a plăcut la fel de mult ca muzica și dansul.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Julia (@downfortheeats)

Uneori, oamenii nu înțeleg din prima ce le zic, dar m-am obișnuit să repet, chiar dacă mai am și momente în care mi se pare frustrant. De mică am făcut cursuri de dicție ca să pot pronunța corect, dar unele cuvinte îmi dau și acum bătăi de cap.

Citește și: Ce este "Boala urâțeniei închipuite" și cum sunt afectați tinerii

Pot face aproape tot ce face un om normal, doar că nu pot conduce o mașină și este puțin dificil pentru cei din jurul meu care ar trebui să stea mereu după mine și să mă ducă unde am nevoie.
Am vrut să merg și eu la facultate ca surorile mele și am găsit un program special pentru mine, care mă ajută să învăt lucruri noi și după terminarea liceului. Semestrul trecut am făcut Muzică, iar acum fac Mișcare ritmică. Din păcate, cursurile se țin online din cauza pandemiei și nu îmi place deloc să nu îmi văd față în față colegii și profesorii.

Când stau acasă prefer să mă uit la filme, să cânt, să pierd vremea pe Youtube și uneori să fac și eu filmulețe pentru mediul online. Mi-aș fi dorit să fiu influencer pentru că îmi place tot ce ține de sfera creativă.

Iubesc mâncarea și îmi place să ies la restaurante cu familia mea. Îmi plac toate tipurile de fructe de mare, inclusiv sushi, calamar, somon și cea mai nouă descoperire a mea - homarul. Părinții mei nu mă lasă întotdeauna să îmi iau homar pentru că este prea scump. Desertul meu preferat este înghețata și nu îmi plac fructele sau mâncărurile picante.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Julia (@downfortheeats)

Uneori gătesc acasă cu sora mea și iubitul ei, de la care am învățat să fac lucruri grozave, dar și să țin cont de regulile unei alimentații sănătoase. Mi-am găsit calea în viață tot cu ajutorul surorii Kathryn și al iubitului ei. Le-am zis că aș vrea să am un cont de Instagram despre alimentație și ei m-au ajutat să îi găsesc și un nume: @DownfortheEats.

Îmi place să văd comentariile pe care le lasă oamenii la pozele mele cu mâncare, acest lucru mă face să mă simt celebră, de parcă aș fi un influencer, așa cum mi-am dorit. De asemenea, sper că ajut în acest mod și restaurantele mele preferate, atunci când vorbesc în online despre serviciile lor de calitate, este ca un fel de reclamă.

Julia Kelly, mâncând la unul dintre restaurantele ei preferate

Sursa foto: Instagram

Cel mai important lucru pe care ceilalți ar trebui să îl știe despre mine și despre alții cu sindrom Down este că noi vrem să fim tratați ca niște oameni normali, pentru că încercăm să facem lucruri obișnuite. Unele persoane cred că toți cei cu sindrom Down sunt la fel, dar nu este adevărat pentru că fiecare copil are personalitatea lui.

Eu chiar mă străduiesc să fiu ca toți ceilalți, chiar dacă uneori e nevoie de răbdare în preajma mea. Chiar sunt o persoană de gașcă și am simțul umorului, ba chiar înțeleg multe lucruri, chiar dacă nu mă pricep de fiecare dată să le explic. Sunt empatică și îmi dau seama cum se simt ceilalți, știu dacă sunt fericiți sau supărați pentru că simt oamenii. Îmi place să ofer îmbrățișări ca să îi fac să se simtă mai bine pe cei bolnavi sau triști.

Am și eu speranțe, vise ca toată lumea și mi-ar plăcea să nu fiu exclusă din anumite cercuri sociale. Vreau să fiu independentă, să îmi iau propriile decizii și poate chiar să ajung celebră într-o zi.”

Te-a impresionat povestea Juliei Kelly? O poți urmări pe Instagram pentru mai multe lecții de curaj și de omenie. Acestă tânără este un exemplu pentru toți cei care încearcă să își depășească limitele și nu știu cum să o facă.

Citește și: Un tată cu sindrom Down a crescut un medic de succes, demonstrând că dragostea face totul posibil

Sursa articol: Lovewhatmatters

Sursa foto principala: Instagram

Articolul urmator
Scrisoarea unei mame pe care orice copil, mic sau mare, trebuie să o citească. „Mă iartă, copilul meu, că nu-ți mai pot fi ceea ce am fost cândva"
Scrisoarea unei mame pe care orice copil, mic sau mare, trebuie să o citească. „Mă iartă, copilul meu, că nu-ți mai pot fi ceea ce am fost cândva"
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!
Incepe quiz
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.