„Credeam că Dumnezeu mi-a scos în cale bărbatul pe care îl așteptasem toată viața. Am lăsat totul, l-am urmat în Israel și de acolo a început calvarul"
La 21 de ani, Olga a crezut că a găsit partenerul perfect. Tânărul era romantic și îi promitea o viață de familie stabilă. Convinsă de bunele lui intenții, ea a ales să lase în urmă studiile, jobul și rudele din Republica Moldova pentru a începe o viață nouă în Israel. Nimic nu prevestea însă ce avea să urmeze. După câțiva ani, realitatea s-a schimbat dramatic, iar singurul obiectiv al femeii a rămas supraviețuirea!
Olga, în vârstă de 38 de ani la momentul mărturiei, și-a povestit experiența într-un interviu publicat pe canalul de YouTube GALBEN, moderat de Dorin Galben. Din spusele ei, a fost căsătorită timp de 11 ani și că a locuit aproximativ 12 ani în Israel.
„Așa a fost o iubire ca în filme. Eram în stare să merg cu el până la capătul lumii”
Povestea a început în vara anului 2008, într-un restaurant din Chișinău unde Olga obișnuia să cânte seara. Acolo l-a întâlnit pe el, un student la Medicină în vârstă de 23 de ani, ea având atunci 21 de ani. Un simplu mesaj text primit la scurt timp după prima lor discuție a dat startul unei perioade intense de curtare, în care tânărul a cucerit-o complet prin gesturi pline de atenție.
„A început să vină serile, practic în fiecare seară era la restaurant, cu flori, normal, cu cele mai frumoase cuvinte. Am fost curtată. Era atunci în mintea mea că: «Doamne, nu mai există așa bărbați pe fața pământului». Romantic, permanent invitație la cină, arăta foarte bine.”
„Era permanent lângă mine, mă susținea în tot ce fac. Era un om foarte, foarte romantic. A știut cum să mă cucerească. Așa a fost o iubire ca în filme, dacă pot să zic exact. Eu ajungeam acasă seara cu flori și îi spuneam prietenei mele: «Eu nu-mi imaginez de unde, Doamne, l-ai adus în viața mea. Eu cred că sunt cea mai fericită femeie de pe pământ».”
„Am lăsat tot, absolut. Mi-am luat valiza și am plecat în Israel”
După ce tânărul a absolvit facultatea de Medicină, cei doi au făcut pasul către căsătorie. Familia bărbatului a călătorit în Republica Moldova, iar cererea oficială în căsătorie a fost organizată chiar în fața părinților lui. Olga își amintește că nu a avut nicio clipă de ezitare, deoarece sentimentele ei erau atât de puternice încât nu își putea imagina viitorul în afara acestei relații.
„Nu mă punea în gardă că el este musulman. Eu cred că poate și pentru că eram foarte îndrăgostită de el. Îl iubeam la nebunie și eram în stare să fac orice, să merg cu el până la capătul lumii, numai să fim împreună și să fim fericiți. Când m-a întrebat: «Tu vrei să fii soția mea?», normal că am zis da. Bărbatul visurilor mele, păi cum să zic că nu?”
„Am lăsat și munca, fiind angajată, cântam, aveam evenimente, eram bine stabilită. Am lăsat și colegiul, am plecat. Am lăsat tot, absolut, familie. Mi-am luat valiza și am plecat în Israel.”
„Unde-i bărbatul ăla? Unde-s ochișorii cei verzi? A fost un șoc pentru mine”
Începutul vieții în Israel a fost exact așa cum visase, iar primii doi ani au fost marcați de momente frumoase și armonie. Cei doi au profitat de timp pentru a călători și pentru a explora locurile pe care ea dorea de mult timp să le descopere, totul părând neschimbat.
Însă această stabilitate s-a destrămat brusc după apariția primului lor copil, o fetiță născută pe 2 decembrie 2012, moment care a declanșat o schimbare radicală în comportamentul partenerului ei.
„Doi ani au fost ani de vis. Am trăit foarte, foarte frumos, la maximum, cu dragoste, cu cuibușorul nostru. Atitudinea lui frumoasă față de mine s-a păstrat toți anii ăștia. Diminețile la fel: «ochișorii mei verzi», «scumpa mea», «iubita mea», «îngerașul meu», «moldoveanca mea». Asta a durat până am rămas însărcinată cu fetița.”
„Am rămas uimită. Păi ce fel de bărbați? Despre ce vorbești? De unde toate vorbele astea? Până acasă eu nu puteam să-mi revin, chiar plângeam pe drum. Unde-i bărbatul ăla? Unde-s «ochișorii cei verzi»? Unde-i «dragostea mea»? A fost un șoc pentru mine.”
„Au urmat bătăi, au urmat jigniri, au urmat umilințe”
După primul episod de agresiune fizică, comportamentul violent a devenit o obișnuință. Olga își amintește că trăia într-o tensiune permanentă, fiind extrem de atentă la fiecare gest din teamă de a nu-și provoca soțul. Conflictele porneau din detalii mărunte și banale, cum ar fi modul în care era pregătită mâncarea, alegerile vestimentare sau simpla așezare a unui obiect prin casă.
„A venit, așa, s-a năpustit ca un vultur asupra mea și a început să mă lovească. Eu eram cu copilul pe pat și el lovea în spate. M-a lovit atât de tare, mi se oprea respirația. Am rămas pur și simplu și mă gândeam, nu înțelegeam ce se întâmplă și dacă ar trebui să reacționez cumva sau să fac ceva.”
„Au urmat bătăi, au urmat jigniri, au urmat umilințe. Mă numea cu cele mai urâte cuvinte: «scroafă», «moldoveancă proastă», «blestemato». Mă numea foarte des «fiică de porc» și «blestemato». Spunea: «Am să regret toată viața că m-am căsătorit cu tine, pentru că tu ai venit ca un blestem în viața mea».”
„Eu primeam bătaia pentru că am meritat-o. Trăiam cu frica momentului în care urma să intre pe ușă”
Cu timpul, frica a devenit cea care îi dicta fiecare mișcare în viața de zi cu zi. Nu mai era vorba doar despre neînțelegeri trecătoare, ci despre o stare continuă de alertă, din cauză că orice mică scăpare risca să provoace o nouă reacție agresivă din partea partenerului. Olga își amintește că tensiunea era atât de mare încât începea să se simtă rău fizic cu mult înainte ca bărbatul să ajungă acasă.
„Cel mai strașnic era că el niciodată nu-și recunoștea vina și niciodată nu cerea iertare pentru comportamentul lui. Întotdeauna era că eu primeam bătaia pentru că am meritat-o, cu motiv. Am făcut ceva nu la locul lui, am pus cum nu trebuie, mâncarea nu a fost bună, haina nu a fost călcată suficient. Permanent bătaie și bătaie, acesta a fost stilul lui de viață deja în ultimii ani.”
„Eu aveam așa o frică să fac ceva greșit, că știam că iarăși o să urmeze bătaie. Ajunsesem într-o asemenea stare că tremuram, nu aveam liniște. Știam că la ora șapte trebuie să apară acasă și începea inima să-mi bată. Simțeam că el iată-iată o să apară și începeam să am stări de rău de frică.”
„Unicul lucru pe care mi-l doream era să ajung pe pământul nostru moldovenesc”
După ani în care a îndurat aceste abuzuri în secret, fără a le spune nimic celor dragi, Olga a început să caute o soluție de salvare. Ocazia a apărut în momentul în care o problemă de familie a oferit pretextul perfect pentru a programa o călătorie în Republica Moldova.
Un apartament urma să fie trecut pe numele celor două fetițe, iar partenerul a fost de acord cu această deplasare, având în plan să vândă proprietatea și să folosească banii după întoarcerea în Israel. Însă, pentru Olga, acest zbor către Chișinău reprezenta cu totul altceva: biletul ei de evadare.
„Unicul lucru pe care mi-l doream atunci era să ajung pe pământul nostru moldovenesc și să-mi văd familia. Am cumpărat biletele, am stabilit data zborului. Eu număram zilele, număram orele. Îmi imaginam că, atunci când o să ajung, o să sărut pământul.”
„Am ajuns într-un final noaptea în Chișinău. Sora mea ne aștepta la aeroport, am plecat acasă, ne-am odihnit și de aici a început marea noastră bătălie. Noi luasem bilete pe două săptămâni și prima săptămână trebuia să jucăm un teatru atât de bine pus la punct, ca el să nu înțeleagă că noi plănuim ceva, că vrem să facem ceva. El mă ținea permanent în preajma lui și nu puteam nici să vorbesc.”
Olga a pus în aplicare planul de evadare alături de cele două fetițe într-un moment în care bărbatul a ieșit singur din locuință. Cele trei au strâns rapid un rucsac cu haine, au luat actele de identitate ale copiilor și au plecat de urgență cu un taxi către un centru de plasament pentru victimele violenței domestice.
Odată ajunsă în spațiul securizat, unde avea să rămână ascunsă timp de jumătate de an, ea le-a trimis surorilor sale un mesaj scurt, plin de ușurare: „Am reușit. Eu am ajuns la centru”.
Plecarea nu a adus însă o liniște imediată. Au urmat luni întregi de presiuni, mesaje constante și procese lungi în instanță pentru a obține dreptul legal de a rămâne în Republica Moldova alături de cele două fetițe. În cele din urmă, magistrații i-au dat câștig de cauză și i-au permis să păstreze copiii în țară.
Astăzi, după o căsnicie care a schimbat-o complet și a învățat-o ce înseamnă teama continuă, Olga își reclădește viața de la zero la Chișinău. Alături de fiicele ei, aceasta a învățat să lase în urmă umbrele trecutului și să privească cu încredere spre un viitor liniștit, în care siguranța nu mai este doar un vis, ci o realitate zilnică.
Surse foto: youtube.com
Surse articol: youtube.com
Tags: Stiri externe
Urmareste-ne pe Google News
