Trauma respingerii: o rană apăsătoare în suflet

„O gaură în inimă” este una dintre cele mai comune metafore care exprimă lipsa iubirii.

Această prăpastie a suferinței se poate adânci odată cu trecerea timpului, chiar dacă oamenii respectivi încearcă să umple cumva spațiul rămas. Unii se cufundă în muncă, alții își găsesc refugiul în mâncare și ajung obezi din cauza exceselor alimentare, alții stau în relații de complezență și alții capătă patima alcoolului.

Există multe modalități, dar, din păcate, toate sunt doar anestezice temporare...

Această dorință mistuitoare de a simți iubirea necondiționată ne conduce adesea la o stare care se aseamănă cu atitudinea unui copil în raport cu jucăria sa. Găsim un obiect potrivit și ne dezlănțuim asupra lui toată dorința noastră nestăpânită de iubire, căldură și afecțiune.

De ce tocmai un obiect? Pentru că, în astfel de momente este aproape imposibil să vedem în spatele proiecțiilor noastre o ființă vie. Avem nevoie de ceva ce doar un om ne poate oferi, dar nu realizăm ce se întâmplă, de fapt, în sufletul și în inima noastră.

Orice persoană care are o traumă din copilărie, încearcă să umple gaura fără fund din sufletul copilului de altădată. Apoi, cerințele de iubire devin din ce în ce mai mari, iar spațiul și timpul se comprimă, în timp ce programul de viață se schimbă, pentru că adultul ia locul micuțului rămas cu sufletul zdrobit.

Știi și tu cum sunt discuțiile din relațiile în care unul dintre parteneri nu este complet vindecat de rănile trecutului? Poate îți sunt cunoscute aceste replici: „Prietenii tăi sunt mai importanți decât mine!”, „Nu-mi acorzi deloc atenție!”, „Simt că nu mă iubești!”.

Când vezi că o persoană cerșește iubire și pare dependentă de atenție, trebuie să îți pui un semn de întrebare. Astfel de „răni” apar, de obicei, atunci când a experimentat ceea ce numim „trauma respingerii”. Există șanse foarte mari ca o ființă dragă să nu-i fi acordat atenția cuvenită sau să o fi ținut permanent la distanță.

Respingerea poate fi directă și indirectă:

Cea directă constă în mesaje verbale și non-verbale regulate adresate direct copilului: „Ești gras, trebuie să slăbești!”, „Uite, ceilalți copii se comportă bine și tu ești rău!”, neglijarea sistematică a nevoilor copilului, refuzul de a vorbi cu el când îi este greu.

Respingerea indirectă are loc atunci când părinții își stimulează excesiv copilul pentru a obține performanță într-un anumit domeniu al vieții, neglijându-le pe celelalte. Astfel, minorul are adesea sentimentul că, dacă face o greșeală și cade de pe piedestal, nu va mai fi iubit.

De exemplu, una dintre clientele mele era îngrijorată de faptul că nu putea accepta complimente cu privire la aspectul fizic. Când am investigat istoria creșterii ei, am descoperit că părinții ei i-au lăudat atât de mult frumusețea încă din copilărie, ignorând alte aspecte ale personalității sale, încât a început să creadă că nu mai era nimic altceva de iubit la ea. Ulterior, vedea orice interes pentru aspectul ei ca pe o respingere a celorlalte calități pe care le avea.

Trist, nu-i așa? Și când te gândești că această situație putea fi evitată dacă familia sa ar fi găsit un echilibru...

Astfel de traume se pot forma și la alte vârste, nu doar în copilărie. Deosebit de sensibilă este perioada adolescenței, când activitatea principală a tinerilor este comunicarea (între colegi, de exemplu) și evaluarea lor devine cât se poate de importantă. Dar, de regulă, dacă un copil este tratat așa cum trebuie în familie, va înțelege că, deși nu poate fi iubit de toată lumea, există totuși oameni care sunt capabili să-i ofere căldură și afecțiune.

Aceste cuvinte rostite de părinți pot face minuni: „Da, ai puncte forte și puncte slabe, dar noi te iubim și te apreciem. Acei oameni care îți spun lucruri rele, pur și simplu, nu înțeleg nimic. Nu-i asculta!”

Degeaba încerci să vindeci totul mai târziu cu plăceri sau distracții efemere. Chiar și viciile sunt consolări de moment.

Această rană poate fi vindecată doar din interior: prin creativitate, experiențe noi, cunoașterea de sine, rezolvarea traumelor din copilărie. Terapia și meditația ar putea fi de ajutor, dar în niciun caz alcoolul, mâncarea, munca și alte elemente de acest gen. Este adevărat că, pentru scurtă vreme, poți uita ce te macină. Dar durerea revine, iar și iar.

În opinia mea, un pas important în acest proces este renunțarea la ideea conform căreia toate nevoile tale pot fi satisfăcute de o singură persoană. Este important să accepți faptul că poți primi iubire, puțin câte puțin, de la diferite persoane: acest sentiment vine într-o îmbrățișare, în cuvinte de susținere, în empatie etc. Și apoi vei deveni o altă persoană, nu vei mai fi doar un cerșetor de iubire care vrea să umple golul acela cu orice. Vei fi un om puternic și vei ști care este diferența dintre iubire și nevoia de a o avea cu orice preț.

Acest articol este o adaptare a articolului redactat de Sharypova Ekaterina și publicat pe Cluber.

Citește și: Cum să nu mai iubești pe cineva care nu te iubește