Un bărbat homosexual a adoptat, singur, 6 copii pe care nu-i dorea nimeni, din cauza problemelor de sănătate

Un bărbat homosexual a adoptat, singur, 6 copii pe care nu-i dorea nimeni, din cauza problemelor de sănătate

Redactor Divahair.ro

Ben Carpenter, în vârstă de 37 de ani, este un bărbat homosexual, singur, dar și un om cu suflet mare. El locuiește în Huddersfield, Anglia și printre marile realizări ale vieții lui se numără și faptul că a devenit părinte, după ce a adoptat șase micuți. La momentul actual, el este tată a cinci copii și își dedică complet viața creșterii lor. Din păcate, unul dintre băiețeii pe care i-a adus în casa sa, și-a pierdut viața în anul 2019.

Ben a fost dintotdeauna sensibil în fața celor vulnerabili, în fața celor loviți de soartă, mai ales pentru că a lucrat și în sistemul de îngrijire. Dintotdeauna și-a dorit o familie mare, însă nu era interesat să devină neapărat tată biologic.

 Imagine cu Ben Carpenter și cei cinci copii ai săi pe canapeaSursa foto: Captură Youtube

„Nu mi-am dorit niciodată să devin tată biologic, pentru că a fi părinte înseamnă mult mai mult decât atât.”, a spus el.

Frumoasa - dar foarte foarte dificilă, din cauza orientării sexuale - sa experiență a început pe când avea 21 de ani, vârstă la care nu mulți ar lua pe umerii lor o astfel de responsabilitate. Toți copiii pe care i-a adoptat Ben sunt bolnavi sau cu nevoi speciale. I-au trebuit aproape trei ani pentru a convinge autoritățile că este cu adevărat serios în privința înfierii. Mai mult, el a devenit unul dintre cei mai tineri bărbați gay din țară care a adoptat.

„Am vrut să ajut copiii care erau foarte vulnerabili și cei care aveau cea mai mare nevoie de o casă iubitoare și grijulie”, a mai adăugat mândrul tătic.

Imagine cu Ben Carpenter și trei dintre copiii săi la birou                                                                     Sursa foto: Facebook

Primul copil pe care l-a adoptat este Jack. El suferă de autism, dar Carpenter a făcut tot posibilul pentru a-l ajuta. De asemenea, el a mai adoptat-o și pe Ruby, o fetiță extrem de dulce de doar 11 ani, care avea nevoie speciale complexe. De-a lungul timpului, familia lui Ben a crescut treptat și, astfel, el a devenit părinte și pentru Lilly, o fetiță de nouă ani care este surdă și Joseph, un băiețel de lase ani cu sindromul Down.

Mai apoi, în timp ce citea o revistă, bărbatul a descoperit un alt copil care ar fi avut nevoie de o casă iubitoare. Micuțul Teddy suferea de o afecțiune rară numită sindromul Cornelia de Lange. Fără a mai sta pe gânduri, Ben l-a și adus pe micuț în familia sa. Din păcate, băiețelul nu s-a putut bucura prea mult de dragostea familiei sale, căci la scurt timp după, a murit.

Imagine cu Ben Carpenter și cei cinci copii ai săi în timp ce stau pe podea Sursa foto: Facebook

„Am fost devastat și m-am simțit vinovat pentru o vreme, pentru că mă tot întrebam dacă aș fi putut face ceva pentru a-l salva”, spunea Carpenter despre moartea copilului său.

Lui Ben i-a luat mult timp să treacă peste acea tragedie, dar, la un an după, a reușit să își deschidă din nou inima și astfel a întâmpinat în casa sa un nou suflețel. Louis a fost adoptat în 2020, este orb și are paralizie cerebrală.

Bărbatul este deschis, în continuare, să adopte copiii cu cerințe speciale. Acesta a menționat faptul că a creat un spațiu sigur pentru micuții săi în casă, unde se simt iubiți și au șansa să ducă o viață împlinită. Din fericire, frații și surorile se înțeleg bine unii cu ceilalți.

Citește și: Iubirea nu cunoaște limite. Un bărbat a construit o ricșă pentru soția invalidă, pentru a se putea plimba împreună

Surse articol: Amomama, Scoop, Dailymail

Surse foto: Youtube, Facebook

Articolul urmator
Toată copilăria i s-a spus că este o „maimuță”, din cauza semnului din naștere care-i acoperea 80% din corp. Cum arată acum, ajunsă la maturitate
Toată copilăria i s-a spus că este o „maimuță”, din cauza semnului din naștere care-i acoperea 80% din corp. Cum arată acum, ajunsă la maturitate
Ce fel de copii vei avea?
Incepe quiz
Ce fel de copii vei avea?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.