Nu Skin
Optezi sa Impresionezi

Sfaturi pentru parinti: 8 principii de baza dupa care sa te ghidezi

Alexa Galgau
Dupa cum se spune adesea, a fi parinte este un job full time, poate chiar mai mult. Nimeni nu s-a nascut cu cunostinte despre cum sa fie un parinte bun si cum sa creasca copilul astfel incat viata acestuia sa fie cat mai buna. Nu exista o reteta unica, insa cu siguranta exista cateva principii de baza dupa care sa te ghidezi atunci cand iti cresti copilul.

Citeste aceste 8 sfaturi pentru parinti si incearca sa le aplici intr-o masura cat mai mare, deoarece te vor ajuta sa ai o relatie sanatoasa si armonioasa cu copilul tau!

Cele mai bune sfaturi pentru parinti

1. Ceea ce faci are un impact puternic asupra copilului. Acesta este unul dintre cele mai importante principii si de aici deriva urmatorul sfat: nu reactiona impulsiv, ci gandeste-ti comportamentul, pentru ca cel mic te studiaza si este atent la tine. Tine minte ca tu esti principalul exemplu din jurul lui, iar daca tu nu ai o atitudine corecta, copilul nu are de la cine altcineva sa invete.

2. Nu este posibil sa fii prea iubitor ca parinte. Multi parinti se tem ca isi rasfata copiii prea mult, asa ca se forteaza sa nu isi mai manifeste atat de mult iubirea fata de ei. Totusi, este imposibil ca cel mic sa devina razgaiat din cauza ca are parte de foarte multa dragoste. Ceea ce consideram a fi rasfat nu este rezultatul iubirii afisate, ci consecinta inlocuirii acesteia cu posesiuni materiale. Dragostea fata de cel mic nu are legatura cu cate jucarii ii iei sau masura in care ii faci toate poftele.

3. Trebuie sa te implici in viata copilului tau. Pentru a face acest lucru, este nevoie sa iti regandesti si sa iti rearanjezi prioritatile. Atunci cand vrei sa te implici, trebuie sa fii capabila de sacrificiu, pentru ca, de cele mai multe ori, inseamna sa renunti la ceea ce vrei tu sa faci pentru a-l lasa pe cel mic sa faca lucrurile de care are nevoie. Nu este de ajuns doar sa fii alaturi de el, fizic. Trebuie sa ii acorzi cu adevarat atentie si sa fii prezenta din punct de vedere mental. Aici trebuie facuta o mica mentiune: a te implica nu inseamna a-i face temele sau a i le corecta. Prin intermediul temelor, profesorii isi pot da seama daca copilul invata sau nu, iar daca tu i le faci, acest lucru devine imposibil.

4. Adapteaza-ti mentalitatea la fazele de dezvoltare ale copilului tau. Aceasta inseamna sa tii pasul cu fiecare etapa a cresterii sale si sa te gandesti la nevoile lui in momentul respectiv. O lipsa de adaptare din partea parintelui poate fi din ce in ce mai vizibila in perioada adolescentei copilului, cand acesta trece prin schimbari hormonale si mentale care il pot face foarte dificil. In acest punct, poti alege varianta usoara (aceea de a pune presiuni asupra lui sa devina mai bun) sau varianta mai grea (sa il intelegi, sa studiezi psihologia adolescentului si sa fii capabila sa identifici o problema psihologica care ar necesita o vizita la un specialist). Multi parinti o aleg pe prima, desi nu este optiunea cea mai buna, iar aceasta se intampla pentru ca nu reusesc sa se adapteze la schimbari.

5. Stabileste un set de reguli. Daca nu gestionezi comportamentul copilului tau inca de cand e mic, ii va fi lui foarte greu sa se organizeze singur atunci cand nu vei fi in preajma lui. In orice moment al zilei, trebuie sa fii capabila sa raspunzi la urmatoarele intrebari: "Unde este copilul meu?", "Cine este cu copilul meu?", "Ce face copilul meu?". In acelasi timp, "meseria" de parinte este foarte dificila, pentru ca este greu sa nu treci acel punct in care grija devine sufocare si ajunge sa iti indeparteze copilul. Indata ce acesta ajunge in scoala si capata primele forme de independenta, nu poti sa ii controlezi toate aspectele vietii. El trebuie sa fie capabil sa isi ia propriile decizii, iar contributia ta valoroasa trebuie sa se manifeste sub forma de sfat sau discutii, nu sub forma de autoritate absoluta.Trebuie sa fii puternica pentru a mentine un echilibru, insa o faci pentru fericirea copilului tau!

6. Incurajeaza-l pe copilul tau sa fie independent. Creeaza anumite limite, pentru ca cel mic sa dezvolte autocontrol. In acelasi timp, incurajeaza-l sa gandeasca singur si sa fie independent, ceea ce il va ajuta sa aiba o directie in viata. Este foarte greu pentru un parinte sa faca diferenta intre autonomia spre care tinde copilul si lipsa de respect sau rebeliune. Ceea ce trebuie sa inteleaga toti parintii este ca e perfect normal ca el sa vrea independenta, pentru ca omul, prin natura lui, are nevoie sa detina controlul si nu sa fie controlat de cineva. Fii acolo pentru el, dar nu decide tu pentru el. Iubeste-l din toata inima, dar nu ii fura libertatea.

7. Evita disciplina dura. Niciodata un copil nu trebuie lovit, indiferent de circumstante. Cei care sunt palmuiti sau agresati in orice fel dezvolta la randul lor tendinta de a fi violenti cu alti copii. Pentru ca vad acest lucru in familie, vor fi tentati sa adopte agresivitatea ca solutie in diferite situatii. Exista multe alte metode de disciplinare, iar cea mai eficienta pare sa fie interzicerea activitatilor distractive pentru o perioada limitata.

8. Vorbeste deschis cu copilul tau si explica-i deciziile tale. De obicei, tendinta parintilor este de a le explica prea mult copiilor mici si prea putin adolescentilor, uitand ca ceea ce este evident pentru ei, nu are cum sa fie limpede si pentru un copil de 12 ani. Lipsa comunicarii este principalul motiv pentru care apare distanta membrii aceleiasi familii.

Inca un aspect foarte important este respectul. Fii politicoasa cu copilul tau, la fel cum esti cu oricine altcineva. Respecta-i opinia, chiar daca nu este aceeasi cu a ta. Fii atenta la el atunci cand vorbeste si fii blanda, chiar daca te-a suparat (aceasta nu inseamna sa nu iti pastrezi fermitatea).

Sfaturi pentru parinti sunt multe, poate chiar prea multe ca sa le urmezi pe toate. Totusi, un lucru este cert: atata timp cat esti atenta la copilul tau, nu incerci sa te impui mai mult decat este cazul si pui intotdeauna in fata iubirea fata de el (prin urmare, propriul lui bine, indiferent ca acesta este in concordanta sau nu cu convingerile tale), nu ai cum sa nu ai o relatie armonioasa cu el.

Afla de aici si care sunt cele 10 sfaturi pentru o familie fericita!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (3)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!