BlackFriday

30 de ținute în care vei face furori în noiembrie

Joi, 02.11.2017
de Mihaela Onofrei

Este greu să îți planifici ținutele pentru noiembrie 2017, mai ales atunci când programul încărcat te ține departe de shopping, dar și de inspirația ta zilnică de pe Instagram sau Pinterest. În cazul în care te-ai pregătit deja pentru „hibernare”, află că am făcut noi toată treaba în locul tău și am găsit 30 de ținute șic și comode, perfecte pentru fiecare zi a acestei luni.

Pentru a-ți oferi câteva indicii, îți spunem că se poartă puloverele comode în nuanțe de roz și gri, dar și pantalonii albi, maletele, rochiile pulover, cardiganele în nuanțele toamnei, dar și sacourile în nuanțe neutre. Ca încălțăminte, trebuie neapărat să incluzi cizmele peste genunchi, dar și cele până la gleznă și adidașii. Ești curioasă care sunt ținutele cu care vei face furori în această lună? Află mai jos!

Iată care sunt ținutele din noiembrie 2017 cu care vei face furori!

femeie cu bluza roz

Sursă foto: Pinterest diana

Rozul pudrat rămâne una dintre cele mai în vogă nuanțe ale acestei toamne. Purtat cu nuanțe închise, acesta te poate ajuta să obții outfituri interesante și stilate.

femeie cu sacou bleu

Sursă foto: Pinterest Jamie Brissey

Orice ținută poate fi transformată atunci când alegi un colier statement, care să fie piesa centrală a outfitului tău.

femeie cu sandale

Sursă foto: Pinterest Fashionetter

Pentru a nu da greș în alcătuirea ținutei din noiembrie 2017, este recomandat să îți asortezi încălțămintea cu geanta, dar și cu jacheta din piele.

femeie cu adidasi

Sursă foto: Pinterest Fashionetter

Pentru un look sporty, asortează adidașii albi cu o geacă din denim lungă și comodă.

 femeie cu cardigan verde

Sursă foto: Pinterest Fashionetter

Cardiganul continuă să fie o piesă must-have și poate arăta excelent în ținuta ta din noiembrie atunci când este asortat cu încălțămintea.

femeie cu geanta albastra

Sursă foto: Pinterest Wicked Pretties

Chokerul poate fi înlocuit cu o bluză cu guler, așa cum este acest model în vogă în această toamnă.

femeie cu bluza alba

Sursă foto: Pinterest Hannah Alexander

Gențile din acest sezon trebuie neapărat accesorizate, deoarece trebuie să reprezinte piesa centrală a ținutei tale.

femeie cu jacheta maro

Sursă foto: Pinterest Larisa

Poartă pantalonii conici cu clasica jachetă din piele și bucură-te de o ținută lejeră, pe care o poți purta chiar și la birou cu o pereche de pantofi.

 femeie cu bluza gri

Sursă foto: Pinterest Colleen Meyers

Pentru a avea o ținută în tendințele acestei luni, alege piese gri, pe care să le combini cu culori neutre.

femeie cu palarie neagra

Sursă foto: Pinterest Brittany Thomas

Pentru un aer șic, nu uita de pălăria din lână, dar și de o geantă elegantă.

femeie cu bluza roz

Sursă foto: Pinterest Megan Rossman

Cizmele peste genunchi nu sunt doar o piesă a outfitului tău care te protejează de temperaturile scăzute de noiembrie, ci și o modalitate prin care poți obține outfituri care să întoarcă toată capetele. Poartă aceste cizme cu blugi skinny și bucură-te de un look unic!

femeie cu bluza rosie

Sursă foto: Pinterest Adelaida Resendez

Căciulile comode nu trebuie să lipsească din ținutele din noiembrie 2017. Acestea trebuie să fie asortate cu geanta și să te protejeze de frig.

femeie cu maleta

Sursă foto: Pinterest Amber Jordan

Maletele sunt dovada faptului că poți avea o ținută stilată cu piese simple.

femeie cu salopeta

Sursă foto: Pinterest Ellie Wiley

Dacă îți este dor de anii copilăriei, poți alege clasica salopetă din denim, pe care să o porți cu o pereche de adidași albi, dar și cu o bluză în aceeași nuanță.

femeie cu palton

Sursă foto: Pinterest Waysify

În această toamnă, se poartă paltoanele până la genunchi, care să fie piesa centrală a ținutei tale atât prin design și eleganță, cât și prin culoare.

femeie cu cizme rosii

Sursă foto: Pinterest Lauren

Pentru zilele ploioase, poți alege o pereche de cizme de cauciuc într-o nuanță puternică, care să îți coloreze ziua!

femeie cu cizme crem

Sursă foto: Pinterest Fahiosnery

Se poartă nuanțele de maro și crem, care să îți ofere acel aer elegant și stilant, indiferent de piesele de vestimentație pe care le alegi.

femeie cu bluza pe gat gri

Sursă foto: Pinterest Fashionetter

Pentru un plus de comoditate, poți opta pentru puloverele pe gât, pe care le poți purta chiar și la ținute de birou cu pantofi stiletto.

femeie cu sacou roz

Sursă foto: Pinterest Aww Outfit

Alege sacourile lungi în noiembrie 2017, care să îți ofere un aer stilat și elegant. Poți purta această piesă atât la ținute cu adidași, cât și cu adidași.

femeie cu jacheta neagra

Sursă foto: Pinterest Jennie Holmberg 

Jacheta neagră din piele continuă să fie o piesă must-have a toamnei, mai ales atunci când este asortată cu geanta.

femeie cu pantaloni gri

Sursă foto: Pinterest Just The Design

Nu uita de șalurile, eșarfele și fulare călduroase, care să se potrivească oricărei ținute.

femeie cu sal

Sursă foto: Pinterest Jessica Deaton

Se poartă combinațiile de alb și negri, care pot fi asortate extrem de ușor la orice outfit.

femeie cu hanorac gri

Sursă foto: Pinterest JooJoobs

Pentru o ținută comodă, nu uita de hanorac, care te protejează de frig.

femeie cu pantaloni albi

Sursă foto: Pinterest Chic Mamas

Fii diferită în această lună cu ajutorul articolelor albe, care te duc automat cu gândul la fulgii pufoși de zăpadă. Sparge monotonia acestei ținute cu ajutorul nuanțelor neutre.

femeie cu caciula gri

Sursă foto: Pinterest Nicole

Este cazul să scoți toate vestele comode din dulap, deoarece în această toamnă poți face o figură bună cu ajutorul lor, mai aels atunci când le asortezi cu alte piese sport.

femeie cu geaca cu puf

Sursă foto: Pinterest Esmeralda

În noiembrie poți purta cu încredere bocancii în nuanțe de crem și maro. Acești sunt în tendințele acestui sezon și pot fi purtați cu gecile cu guler de blană.

femeie cu pulover alb

Sursă foto: Pinterest Nita Hanneman Amatto

Nu uita și de puloverele tricotate, pe care le poți purta cu blugi atât la ieșirile în oraș, cât și la birou.

femeie cu palton

Sursă foto: Pinterest Hauwa

Paltoanele din această lună trebuie să fie până la genunchi. Alege să le porți cu o pereche de adidași, dar și cu cizme până la gleznă.

femeie cu tenisi albi

Sursă foto: Pinterest Mikki Reyes

Optează pentru articole gri, care sunt extrem de apreciate în acest sezon și asortează-le cu articole în nuanțe asemănătoare.

femeie cu rochie rosie

Sursă foto: Pinterest T Trit

Pentru ținutele feminine, poți alege rochia pulover într-o culoare puternică, care să atragă toată atenția asupra ta.

Strălucește cu ajutorul ținutelor stilate în noiembrie 2017 și asigură-te că adaugi cele mai în vogă piese ale acestui sezon în outfitul tău!

Surse foto: Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (26)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!