Cât costă un șezlong pe litoralul Românesc în minivacanța de Rusalii
Mai e puțin și se deschide oficial sezonul estival pe litoralul din România. Începând cu Ziua Copilului, pe 1 iunie, hotelierii și patronii restaurantelor și teraselor de la mare dau startul verii 2023.
Bugetarii și elevii vor avea parte de o minivacanță de 5 zile începând de joi, 1 iunie, și până marți, 6 iunie, cu prilejul Zilei Copilului și a Rusaliilor. Este momentul perfect pentru începe sezonul estival, iar patronii de terase și hotelierii de pe litoralul românesc se pregătesc de zor pentru a primi clienții. Majoritatea teraselor și beach barurilor din Mamaia Nord, dar și din alte stațiuni, s-au deschis în așteptarea turiștilor. Hotelierii se așteaptă la un număr mare de persoane, având în vedere minivacanța de cinci zile.
Anul acesta Sărbătoarea Rusaliilor pică pe 4 și 5 iunie. Acestor două zile libere de la stat li se adaugă și Ziua Copilului, pe 1 iunie, care coincide cu o zi de joi, astfel că majoritatea bugetarilor și elevii au vacanță și vineri (2 iunie), după ce Guvernul a votat, la începutul anului, o „punte” în această perioadă.
Potrivit patronilor de terase de pe litoral, în 2023 românii se pot bucura de începutul de sezon estival la prețuri mult mai mici față de cele din plină vară. Spre exemplu, închirierea unui șezlong va costa în această minivacanță 25 de lei pe zi, o porție de mâncare între 25 și 50 de lei, iar un cocktail va ajunge la prețul de cel mult 40 de lei.
Mai scumpe vor fi platourile cu fructe de mare, al căror preț ajunge la 200 de lei pentru 4 persoane. Vedetele verii, hamsiile, vor costa în jur de 25 de lei per 200 de grame, acolo unde este inclus și mujdeiul, coborând până la 18 lei fără sosuri.
Pentru cei care vor să meargă în străinătate în vacanța de Rusalii lucrurile stau diferit. Prețul unui sejur pe litoralul bulgăresc variază în funcție de stațiune. Politicienii din Bulgaria au pregătit o aplicație prin intermediul căreia turiștii pot efectua plata pentru șezlong și umbrelă fără să mai fie nevoie de cash sau bilete.
După cum spuneam, prețurile variază destul de mult în funcție de locația aleasă. Spre exemplu, închirierea unui șezlong este de 1,20 leva pe zi (aproape 3 lei) în unele zone, ajungând până la 10 leva (25 de lei) sau chiar și 15 leva (în jur de 38 de lei) în stațiunile private.
Cât despre plajele din Albena, cele mai frecventate de turiștii români, prețurile au rămas aceleași ca anul trecut. Clienții vor plăti 21 de leva pentru două șezlonguri cu o umbrelă și 14 leva pentru un singur șezlong cu umbrelă.
Surse foto: Freepik
Surse articol: România TV