Cine este „îngerul păzitor" al lui Marius Keseri. I-a plătit tratamentele pentru cancer și acum se va ocupa de înmormântare

Un val de tristețe a lovit lumea muzicii românești, după ce Marius Keseri, toboșarul trupei Direcția 5, s-a stins la vârsta de 60 de ani după o luptă dificilă cu boala. Dar, în mijlocul acestei dureri, apare povestea impresionantă a unui om care i-a fost alături până în ultimele clipe. Este vorba despre Marian Ionescu, colegul lui din trupă și omul care a devenit îngerul păzitor al artistului.
Decesul bateristului a fost confirmat oficial de membrii Direcția 5, care au anunțat pe rețelele sociale că își iau rămas bun de la el după trei decenii petrecute în aceeași trupă. Boala care l-a ucis pe Marius Keseri a fost cancerul generalizat, cu care s-a luptat în ultima parte a vieții.
Marian Ionescu, de la coleg la înger păzitor
Marian Ionescu a trecut peste rolul de lider al trupei Direcția 5 și a îmbrățișat o responsabilitate umană majoră. A devenit sprijin pentru colegul și prietenul său Keseri, iar în rândurile apropiaților se spune că el s-a ocupat de toate tratamentele, de internări, de chimioterapie, de programările la doctori și, în cele din urmă, de înmormântare.
Conform solistei Laura Stone, Marian Ionescu, în vârstă de 62 de ani, l-a susținut pe Marius Keseri în cea mai grea luptă a vieții sale, iar eforturile lui chiar i-au prelungit viața.

Cum să te îmbraci dacă ai brațele groase. 10 trucuri de urmat
„Datorită lui Marian Ionescu, Marius a mai trăit încă un an”
„Marian Ionescu s-a ocupat de toate tratamentele lui, de spitalizări, l-a dus la doctori, la chimioterapie. Sâmbăta trecută, tot el l-a adus acasă, de la spital, iar luni trebuia să-l ducă iar, pentru analize. Datorită lui Marian Ionescu, Marius a mai trăit încă un an.”, a declarat solista Laura Stone pentru click.ro.
Mai mult decât atât, după ce vestea dispariției a devenit publică, s-a aflat că Marian Ionescu va fi cel care va organiza înmormântarea lui Marius Keseri de la Direcția 5. Este o sarcină grea, dar pe care nimeni altcineva nu pare să o fi revendicat, semn că prietenia lor nu fusese doar despre muzică, ci despre responsabilitate și iubire frățească.
Impresara Florența Marin a dezvăluit că toboșarul avea un frate, însă nu se știe dacă întreținea sau nu o relație apropiată cu el și nici de ce nu s-a ocupat cineva din familie de funeralii.

Nu și-a pierdut optimismul nici după ce boala a pus stăpânire pe corpul lui
Pozele recente cu Marius Keseri sunt dovada clară a suferinței pe care a purtat-o în tăcere. Era slăbit, dar numai oamenii cei mai apropiați știau că era bolnav. Și-a păstrat zâmbetul pe buze și în cele mai grele momente și a sperat până în ultima clipă că se va vindeca.
„Era un om vesel, optimist. Era sigur că va trece peste acest hop, credea foarte mult că se va vindeca, scena îi dădea putere să lupte cu boala. Voia să cânte, deși nu mai avea putere, mai ales după chimioterapie se simțea slăbit. Dar, totuși, o făcea. Era foarte credincios, purta rozariu la gât, mergea la slujbă, la biserică.
Am vorbit cu el, sâmbăta trecută, se simțea foarte rău, se externase, iar luni urma să facă alte analize. A avut cancer generalizat. Drum lin, Tete! Ne vedem peste 100 de ani, așa cum ne-am promis.”, a mai adăugat Laura Stone pentru sursa menționată.
De-a lungul timpului, Marius Keseri a fost o parte vitală din formula trupei Direcția 5, alături de Marian Ionescu și ceilalți membri. Aportul său la evoluția trupei a fost constant timp de trei decenii, iar dispariția sa lasă un gol greu de umplut.



Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Click, Protv, Bzi, Adevarul
Tags: Vedete Romania, Stiri Romania