Tot ce trebuie sa stii despre ultima faza a cancerului
Cuprins
Cu siguranță cele mai înfiorătoare luni din bătălia cu cancerul sunt ultimele 2-3. Iar cititul despre lucrurile prin care trece un om care suferă de acestă cumplită maladie pe măsură ce ceasul morții I se apropie nu reprezintă deloc o lectură ușoară nici pentru cel mai puternic om. Dimpotrivă. Dar, oricât de groaznic și dureros ar fi adevărul, aflarea lui din timp ar putea reprezenta o mână de ajutor pentru bolnavul de cancer și un ghid de înțelegere mai ușoară a trăririlor lui viitoare, atât pentru el cât și pentru cei dragi ai lui, care îi vor fi alături până la capăt în această luptă finală.
Pe lângă lista trăirilor experimentate de un om bolnav de cancer în ultimele luni de viață, veți regăsi aici și câteva sfaturi utile care să ajute la ușurarea și la gestionarea acestor simptome.
Epuizarea
Scott, 60 de ani, cancer în stadiu avansat: Mă simt ca un motor care rămâne fără benzină. De parcă am energie să fac 1 sau cel mult 2 gesturi mărunte și gata, s-a terminat energia pentru tot restul zilei. Am obosit să fiu obosit, este atât de frustrant!
Epuizarea reprezintă cumulul oboselii fizice, mentale și emoționale. Epuizarea resimțită de oamenii care suferă de cancer este cel mai adesea definite ca un sentiment extrem și continuu de oboseală acută care nu trece dacă pacientul se odihnește. Aproape toți oamenii care suferă de cancer prezintă acest simptom.
Ce poți face în privința epuizării?
Pentru gestionarea oboselii, mai întâi trebuie controlate simptomele care o înrăutățesc, cum ar fi durerea sau constipația. Apoi, se poate încerca prevenirea oboselii prin echilibrarea atentă a odihnei și a activității. Echipa care se ocupă de îngrijirea pacientului, precum și membrii familiei îl pot ajuta să găsească modalități de gestionare a lucrurilor care îl pot face pe acesta să se simtă mai obosit.
Există unele medicamente care au ca efect advers epuizarea. Se recomandă înlocuirea acestora sau administrarea lor la alte ore. Ba chiar, în unele cazuri, se poate renunța de tot la aceste medicamente care nu ajută sau de care nu mai este nevoie.
De asemenea, grijă mare în timpul activităților fizice de orice fel. Pacienții care nu sunt siguri pe picioarelel lor ar trebui să recurgă la ajutorul unui cadru ajutător cu roti sau a unui scaun cu rotile. Activitățile trebuie programate pentru acele momente din zi în care pacientul de cancer se simte cel mai bine și este cel mai energic. De asemenea, angrenarea în activități care să stârnească plăcere – un film bun, niște muzică de calitate etc. – ajută la ușurarea sentimentului de epuizare. Sunt indicate pauzele mici de la activitate, pentru refacerea puterilor.
Multor oameni le este frică să adoarmă, de teamă că nu se vor mai trezi niciodată. O teamă natural și extrem de firească, din păcate. Majoritatea celor bolnavi de cancer se retrag în ei, devin tot mai tăcuți și se distanțează de cei dragi. Cel mai indicat lucru? Introspecția și canalizarea energiei și așa extrem de reduse pe oamenii și activitățile cu adevărat dragi și importante.
Durerea
John, 47 de ani: Depind de morfină ca să fac lucrurile pe care vreau să le fac. Când stau întins sunt în regulă, nu am dureri. Dar nu vreau să îmi petrec restul zilelor întins pe spate, nu!
Oamenii care suferă de cancer simt durerea mai mult ca pe orice altceva. Durerea declanșează iritabilitate, somn agitat, apetit redus, scade puterea de concentrare, pe lângă multe alte lucruri. De reținut faptul că durerea poate fi ținută sub control de către medici pricepuți. Ea nu trebuie să fie parte obligatorie a drumului către moarte. Suferința trebuie redusă, durerea ușurată și calitatea vieții îmbunătățită pe cât de mult posibil. Pacientul trebuie să transmită cadrelor medicale exact ce durere simte și ce i-a făcut fiecare dintre medicamentele administrate. Durerea trebuie detaliată, pentru a ajuta doctorul să dea exact tratamentul optim.
Persoana care suferă de cancer trebuie să îi spună medicului:
• Unde este localizată durerea
• Cum se simte
• Cât durează o criză
• Când a început
• Ce o ușurează
• Ce o face mai rău.
Cel mai adesea pacientul este rugat să spună, pe o scară de la 0 la 10, cât de intensă este durerea – 10 fiind cea mai puternică durere și 0 cea mai slabă.
Asistenta sau medicul evaluază, astfel, durerea pentru a-și da seama de gradul de durere pe care îl are bolnavul. Există o mulțime de medicamente disponibile, variind de la cele pe bază de acetaminophen(paracetamol) la opioide (medicamente asemănătoare morfinei).
Există, de asemenea, multe tipuri de medicamente pentru durere, unele cu durată lungă de acționare, care trebuie luate încontinuu. Aceste medicamente cu acțiune lungă funcționează prin menținerea nivelului sanguin stabil, ceea ce ajută bolnavul de cancer să își mențină durerea sub control pentru perioade lungi de timp. Medicamentele cu acțiune rapidă pot fi folosite pentru a controla rapid durerea, în cazurile extreme. Opioide se regăsesc sub multe forme care pot fi administrate în moduri diferite. Patch-uri care se lipesc de piele, pastile sau dropsuri care nu trebuie înghițite, picături care intră sub limbă și chiar și supozitoare rectale, folosite atunci când este necesar.
Câteodată, durerile extrem de puternice pot fi reduse mai eficient prin folosirea unei pompe care administrează subcutanat medicamentul sau intravenos. Este ceva normal ca o persoană care are cancer să ia mai mult de un singur medicament pentru a gestiona durerile cronice. Unii oameni au nevoie de doze mult mai mari de opiacee decât altele, fără a avea vreo legătură cu rezistența la durere a persoanei respective. În timp, se poate mări doza aceluiași medicament, deoarece coprul se obișnuiește cu el și nu mai are effect. Mărirea dozei nu înseamnă, automat, că pacientul va muri curând. Dimpotrivă. Studiile au arătat clar că administrarea de medicamente slabe grăbește decesul.
Sunt cazuri în care pacientul primește și alte tipuri de doctorii, precum antidepresive sau Uneori pot fi utilizate și alte medicamente. De exemplu, anumite antidepresive sau anti-convulsive (medicamente pentru controlul convulsiilor) funcționează adesea bine pentru a ajuta la durerea prezentă la nivelul centrilor nervoși. Steroizii, la rândul lor, pot fi utilizați pentru a ușura anumite tipuri de durere, cum ar fi cele cauzate de umflare sau inflamație. Aceste medicamente sunt adesea administrate împreună cu medicamentele opiacee.
Semne că o persoană are dureri
• Respirația zgomotoasă - respirații sacadate, zgomotoase sau rapide
• Gemetele de durere
• Expresii faciale - privirea tristă, tensionată sau înspăimântată, încruntată și plângătoare
• Limbajul corpului – poziție tensionată, pumnii strânși, genunchii trași în sus, inflexibilitate, neliniște
• Mișcarea conitnuă a corpului - schimbarea pozițiilor într-un timp relativ scurt pentru a găsi, fără succes, o poziție nedureroasă.
Pentru îmblânzirea durerii, pe lângă tratamentul medicamentos, medicii recurg la anumite proceduri speciale, precum radiația localizată sau anumite intervenții chirurgicale. Se recomandă bolnavilor de cancer să se concentreze pe activități care le aduc plăcere, ca să mai uite de durere, mpcar din când în când. Totodată, sunt recomandate compresele calde sau reci aplicate pe zona dureroasă, masajul, exercițiile de relaxare și de meditație.
Pierderea apetitului
Margie, 34 de ani: Nu mai pot mânca, dar știu că trebuie să o fac ca să mai rămân în viață. Când nu o fac, soțul și copiii sunt profund îndurerați iar eu mă sperii… Încerc să o fac dar nu pot.
Odată cu trecerea timpului, corpul pare să încetinească. Fie că pacientul se simte mai obosit, fie durerea se înrăutățește. Bolnavul se retrage tot mai mult în el, începe să mănânce tot mai puțin și să piardă în greutate. Cu toate că este o etapă normală a ultimelor luni de viață, pierderea apetitului și renunțatul la mâncare reprezintă un motiv uriaș de ceartă între bolnav și cei care țin la el.
Se mișcă mai puțin, energia scade, pofta de mâncare și ea. Alimentele nu mai miros îmbietor și nu mai au un gust bun. În timp ce acest lucru se întâmplă, celulele canceroase și celulele normale din organism se luptă pentru nutrienții pe care reușește, cu greu, bolnavul să le digere.
Oamenii din jurul persoanei bolnave de cancer care refuză să se mai hrănească ajung să creadă că acesta face asta în mod special, ca să își scurteze viața. O discuție pe această temă este mai mult decât necesară, deoarece ultimele luni de viață ale unei persoane nu trebuie să fie înțesate cu certuri lungi și epuizante. Pierderea apetitului și refuzul de a mânca sunt 2 elemente prezente cam la toți bolnavii de cancer în ultimele luni. E normal ca anumite funcții ale corpului să încetinească și, într-un final, să înceteze să funcționeze.
Mâncatul mai puțin nu reprezintă, automat, o dorință de grăbire a morții – și familia și cei dragi ai suferidnului trebuie să știe asta! Corpul omului bolnav de cancer trece prin schimbări care au un efect direct asupra apetitului. Modificări ale gustului și mirosului, guai uscată, probleme la nivelul stomacului și intestinelor, dificultăți de respirație, greață, vărsături, diaree, constipație - acestea sunt doar câteva din lucrurile care fac mai greu întregul proces al mâncării. Efectele secundare ale medicamentelor, stresul și deznădejdea sunt, de asemenea, cauze posibile ale apetitului scăzut.
Această problemă se poate trata prin administrarea de medicamente și suplimente care să stimuleze apetitul și să scadă starea de greață și care să facă întreg procesul de digestive mai rapid și mai ușor.
De asemenea, mulți oameni pot mânca mai bine atunci când se află și alții cu ei la masa, prezența celor dragi îi stimulează. Sunt mai indicate mesele mici și dese, decât 3 mese principale pe zi. Aceste lucruri po funționa la unii oameni, dar nu și la cei care sunt foarte aproape de momentul morții. La aceștia, în ultimele faze, aceste eforturi nu vor face decât să înrăutățească starea persoanei.
Probleme de respirație
Henry, 78 de ani: Mă chinui și să respir! În timoul unei crize, am crezut că aceasta nu se mai termină și că o să îmi găsesc sfârșitul astfel.
Problemele respiratorii sunt un element extrem de frecvent la oamenii aflați în ultimele stadii ale cancerului, dar unul rezolvabil. Respirația poate fi în reprize scurte și sacadate, rapidă și mai intensă. Senzația de apă în plămâni apare și ea și îl face pe pacient să tușească foarte des. De cele mai multe ori, aceste simptome apar și dispar așa cum au și venit.
Lucruri pe care le poate face un bolnav de cancer cu probleme de respirație pentru a-și ușura crizele
• Să stea ridicat
• Să se ajute de perne pentru stabilirea unei poziții mai comode
• Să stea aplecat peste o masă
• Uneori, oxigenul administrat printr-un tub mic plasat sub nas ușurează cu succes majoritatea simptomelor
• Medicamentele pentru durerile pe bază de opiacee pot rezolva problema respirației scurte.
• Dacă există lichid în plămâni, medicamente pot fi administrate pentru a încetini acumularea fluidului.
• Câteodată deschizând o fereastră, o temperatură mai scăzută a încăperii sau un ventilator care să sufle pe față poate diminua simptomele.
• Învățarea unor tehnici de respirație și relaxare și folosirea acestora atunci când respirația este greoaie
• Medicamentele pentru reducerea anxietății sunt și ele de un real folos.
Cancerul, pe scurt
Această maladie îngrozitoare se poate dezvolta la nivelul oricărui țesut din organism. Potrivit specialiștilor, există nici mai mult nici mai puțin de 200 de tipuri diferite de cancer - desigur, unele extrem de rare iar altele frecvent întâlnite în rândul oamenilor de toate vârstele.
Cancerul are 4 stadii:
Stadiul O: boala este localizată - celulele canceroase se află numai în zona în care s-a format tumora, fără să se extindă la țesuturile din proximitate. Descoperit în acest stadiu, cancerul este vindecabil, rata de supraviețuire a celui diagnosticat cu cancer fiind de 80-90%.
Stadiul 1: celulele canceroase încep să se răspândească în corp, dar numai în țesuturile învecinate. Din fericire, și cancerul diagnosticat în acest stadiu și tratat, de urgență, prin toate metodele posibile, are rată extrem de mare de vindecare și de supraviețuire. Totul completat de un stil de viață și de o alimentație cât mai sănătoase posibil.
Stadiile 2 și 3: aceste stadii sunt asrmănătoare, celulele maligne pătrunzând deja în fluxul sanguin și afectând, din păcate, și ganglionii limfatici ai bolnavului, riscul afectării organelor din vecinătate fiind unul tot mai mare. Descoperit în aceste stadii, cancerul este mult mai dificil de vindecat decât în stadiile 0 și 1, dar cu puâin noroc, tratament corespunzător și alimentaței corectă și sănătoasă, există posibilitatea unei recuperări.
Stadiul 4: deja stadiul final al bolii, stadiul 4 este cunoscut și drept metastază. Deși, la prima vedere, acestă cea mai avansată formă a cancerului pare imposibil de tratat, s-a demonstrat până acum că un tratament potrivit, o alimentație sănătoasă, o voință puternică și o schimbare radicală a stilului de viață poate duce, deși mai rar, la vindecarea pacientului. În cele mai multe cazuri, din păcate, cel mult se poate obține îmbunătățirea calității vieții celui bolnav, în ulima etapă a vieții.
Există și câteva forme de cancer care nu pot fi împărțite în cele 4 etape de mai sus. Acestea sunt cancerul osos, tumorile cerebrale și leucemia.
Cancerul mamar şi cel uterin - în cazul femeilor - și cancerul testicular şi de prostată - în cazul bărbaților sunt formele de cancer care au cea mai mare rată de supraviețuire. Asta datorită faptului că zona în care sunt localizate tumorile este mai ușor accesibilă unei intervenții chirurgicale. Pe de altă parte, cancerul la plămâni și cel la stomac sunt formele de cancer care au printre cele mai mici rate de supraviețuire, deoarece evoluează exploziv și sunt localizate la organe vitale, care afectează imediat și organele din jur.
Printre cele mai cunoscute tratamente de vindecare a cancerului se numără chimioterapia, radioterapia, terapiile hormonale și bioterapia. Cancerul a ajuns, în prezent, cauza principală de mortalitate în întreaga lume, milioane de oameni pierzându-ți viața anual, încă de la cele mai fragede vârste și până la cei mai bătrâni.