Ciprian Ciucu, adevăratul motiv pentru care nu și-a dat copilul la școală în sectorul 6. "Domn’ primar, vrem aia, vrem aialaltă"

Ciprian Ciucu, adevăratul motiv pentru care nu și-a dat copilul la școală în sectorul 6. "Domn’ primar, vrem aia, vrem aialaltă"
Ramona Jurubita
Marţi, 09.12.2025

Deși este de acum în fruntea Capitalei, Ciprian Ciucu, noul primar general și unul dintre cei mai vocali politicieni ai momentului, continuă să surprindă prin sinceritatea cu care vorbește despre viața personală. Acesta a dat de înțeles, în repetate rânduri, că nu lasă funcția publică îi influențeze familia. Într-o discuție recentă, edilul a explicat de ce fiica sa nu a fost niciodată înscrisă într-o școală din Sectorul 6, acolo unde a fost primar în două mandate succesive.

Motivul, recunoaște chiar el, nu are legătură cu nivelul educațional, mai ales că instituțiile școlare din sector au fost modernizate masiv în ultimii ani, ci cu dorința de a-și proteja copilul de expunere și presiune inutilă.

La vârsta de 47 de ani, Ciprian Ciucu își pune fiica înaintea imaginii publice. Din acest motiv, atât el, cât și Cristina Simona Ciucu, soția sa, au decis ca fetița lor să studieze într-un mediu în care numele Ciucu să nu poarte niciun fel de greutate.

Ciprian Ciucu, noul primar general al Bucureștiului, în timpul unei ședințe, stând cu o cafea și cu un teanc de foi în față, pe birou
Ciprian Ciucu, noul primar general al Bucureștiului

Cum l-a schimbat Franța pe Nicușor Dan. Mărturii din perioada studenției și motivul întoarcerii în România

„Nu am vrut să se simtă specială. Nici dezavantajată.”

Decizia de a înscrie copilul în alt sector a venit firesc, explică primarul. Edilul este de părere că era imposibil ca fiica lui să rămână anonimă într-o școală pe care o vizita adesea în calitate oficială. Pe lângă privirile colegilor sau ale profesorilor, ar fi existat și situații incomode care ar fi apărut inevitabil.

„Păi n-am dat-o niciodată la o școală din Sectorul 6 pentru că nu am vrut să se simtă specială. Acolo nu puteai să ascunzi acest lucru. Nici să se simtă specială, nici să se simtă dezavantajată. Plus că, probabil că venea directoarea școlii și zicea: domn’ primar, vrem aia, vrem ailaltă… Nu că nu dau la școli, Doamne ferește. Numai că n-am vrut ca fi-mea să se simtă specială, în sensul că am vrut să aibă o copilărie absolut normală și n-a învățat niciodată în Sectorul 6.

Deși școlile din Sectorul 6 sunt foarte bune. Adică avem licee și avem școli gimnaziale foarte, foarte bune. Mi-ar fi fost foarte la îndemână să învețe chiar în școala unde am învățat eu, la 197, sau mai aproape de casă, dar nu acesta a fost motivul, nu că nu ar fi bune, sunt foarte bune. Ar fi fost privilegiată, dar e mult mai fain să fii tu cu propria personalitate, să te dezvolți într-un context fără ca să porți pe umeri faptul că tatăl tău e cineva.”

O copilărie normală, mai importantă decât orice privilegiu

Pentru Ciprian Ciucu, familia rămâne un set de valori discrete, protejate cu grijă de ochii publicului. Niciodată nu a expus oamenii dragi mai mult decât a fost cazul și a încercat întotdeauna să nu amestece viața privată cu viața profesională.

În mod similar, și soția lui Ciprian Ciucu, Cristina Simona Ciucu, a evitat constant aparițiile mediatice, preferând să-și păstreze rolul în zona profesională, unde activează ca manager financiar. Cei doi au fost întotdeauna de acord cu privire la creșterea și educația fiicei lor. Au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a o ajuta să trăiască o copilărie normală, fără eticheta de „fiică de primar”. Un mediu neutru este ideal pentru a-i permite să se dezvolte natural, fără să poarte „povara” funcției tatălui său.

@jorgeofficial.ro Ciprian Ciucu 🎞️🎙️ Vezi episodul 🙌🏼 #jorgeofficial #fy #fyp #relatii #copii #parinti #femei #barbati ♬ Surrendered At Your Feet - Josué Novais Piano Worship & Instrumental Worship and Prayer

 

Acesta este motivul pentru care, în mod surprinzător pentru mulți, copilul lui Ciprian Ciucu nu învață la nicio școală din Sectorul 6, nici măcar la cele pe care edilul le-a modernizat prioritar.

Cu toate acestea, indiferent de calitatea acestor instituții, dorința de a nu atrage atenția asupra copilului a cântărit cel mai mult.
Decizia luată de primar cu privire la educația copilului său este, în fond, un gest profund uman. Este o încercare de a proteja copilăria unicului său copil, într-o lume în care expunerea publică poate crea așteptări nerealiste sau presiuni greu de gestionat.

De ce nu s-a căsătorit Nicușor Dan cu partenera lui, după 20 de ani împreună. Soacra neoficială a candidatului la prezidențiale este nemulțumită că fiica ei nu a fost mireasă

Surse foto: FacebookFacebookFacebook

Surse articol: Tiktok, RedactiaLibertatea

Tags: Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Drama care i-a marcat viața lui Ciprian Ciucu. Durerea și-a pus amprenta asupra lui încă din copilărie
Drama care i-a marcat viața lui Ciprian Ciucu. Durerea și-a pus amprenta asupra lui încă din copilărie
Ramona Jurubita | Marţi, 09.12.2025
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe