Costin Bulgaru este singurul supraviețuitor din tragedia din Munții Iezer. Tânărul de 21 de ani a așteptat 10 ore în agonie să fie salvat

Costin Bulgaru este singurul supraviețuitor din tragedia din Munții Iezer. Tânărul de 21 de ani a așteptat 10 ore în agonie să fie salvat
Alexandra Siromașenco
Luni, 25.08.2025

O excursie între prieteni s-a transformat, sâmbătă dimineață, într-o tragedie greu de descris. Un accident șocant a avut loc în Munții Iezer–Păpușa, unde patru tineri și-au pierdut viața. Parcurge articolul de mai jos și află toate detaliile.

Cinci tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, au plecat din Lerești să vadă răsăritul de pe creste. Din păcate, nu au mai reușit să ajungă la destinație.

Mașina în care se aflau s-a prăbușit într-o râpă din zona Colții Caprei – Portăreasa.

Șoferul și trei dintre pasageri au murit pe loc.

Doar Costin Bulgaru, în vârstă de 21 de ani, a supraviețuit impactului și a rămas ore în șir între viață și moarte, până când strigătele lui au fost auzite întâmplător.

Cum s-a produs accidentul

Potrivit primelor informații, mașina de tip 4x4 a părăsit poteca îngustă pe întuneric, într-un sector de drum abrupt, alunecos, și a căzut aproximativ 200–250 de metri în gol.

Zona este greu accesibilă chiar și pentru salvatori, iar vizibilitatea redusă de la ora 6.00 a îngreunat și mai mult deplasarea.

Tânărul aflat la volan, Ștefan, își cumpărase mașina de teren cu trei zile înainte. Grupul, format din trei băieți și două fete, toți prieteni, urca spre Vârful Iezeru Mare pentru a prinde răsăritul.

 

Costin, singurul supraviețuitor le-ar fi relatat salvatorilor că șoferul a pierdut controlul vehiculului.

„Supravieţuitorul... l-am întrebat şi mi-a zis că şoferul ar fi încercat să vadă puterea maşinii, a pierdut controlul volanului şi s-au dus în râpă”, a spus Cristian Toma de la Salvamont Argeș.

Totuși, sunt verificate și alte ipoteze. Primarul din Lerești a vorbit despre o posibilă surpare sau un obstacol pe drum.

„Nu cred în această ipoteză. Undeva e o surpare, un drum mai îngust, există un tub şi am înţeles... e posibil să fi dat cu roata într-un bolovan şi a scăpat în partea de la vale", a menţionat edilul.

Părinții copiilor care s-au aruncat în fața unui TIR pe A1 aduc acuzații extrem de grave autorităților. Răspunsul DGASPC: „Eu trebuie să te anunț dacă îți neglijezi copilul"

Lupta pentru supraviețuire a lui Costin

Costin Bulgaru se afla pe bancheta din spate, în spatele șoferului. În clipa în care a simțit că mașina se duce în gol, a reușit să sară.

Rănit foarte grav, el a rămas imobilizat în zona prăpastiei.

„De la ora 6 dimineață până la ora 16.00 a stat acolo. Zece ore. I-am și spus: «Te-ai născut a doua oară»”, a relatat medicul de pe ambulanță, Victoria Lâsâi.

 prapastie portareasa, salvatorii in actiune pe munte

Salvarea a venit datorită a doi culegători de fructe de pădure, care au auzit strigătele tânărului.

Neputând înainta până la victimă, au coborât în sat și au dat alarma.

Printre cei chemați să ajute la căutări s-a aflat și tatăl lui Costin, pădurar. Bărbatul nu știa însă că propriul fiu se află printre victime, și a fost întors din drum când s-a aflat adevărul.

Mesajul dureros de adio lăsat de Cătălin, tânărul de 19 ani care s-a aruncat cu iubita în fața unui TIR. Mama tânărului face mărturisiri cutremurătoare

Tânărul este internat la terapie intensivă

Echipele de salvare au pornit imediat spre Portăreasa, iar Costin a fost preluat cu elicopterul SMURD și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Medicul primar Corina Ciubotaru a confirmat că tânărul are multiple fracturi, inclusiv la nivelul coloanei, și traumatisme severe.

 costin bulgaru supravietuitorul accidentului fotografie imbracat cu triou alb sta cu bratele incrucisate

„Pacientul este în Terapie Intensivă, starea dânsului este în continuare gravă. Este conștient, dar necesită îngrijiri în continuare”.

Costin a fost deja supus unei intervenții chirurgicale la braț și este ținut sub observație.

Mircea, un tânăr de 25 de ani a murit în tragicul accident din Constanța. Era voluntar la Crucea Roșie și avea planuri mari de viitor

Poliția a deschis o anchetă

Poliția Argeș a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Victimele, doi băieți și două fete, erau din Lerești, Stoenești și Câmpulung, cunoșteau drumul și erau pasionați de drumeții pe munte.

Doi dintre ei, Ștefan și logodnica sa, Ștefania, studiau la Brașov și obișnuiau să campeze adesea în zona Făgărașului.

Evenimentul tragic a readus în discuție pericolul deplasărilor cu vehicule 4×4 pe trasee de munte nemarcate, în special pe întuneric, pe teren umed și îngust.

Salvamontiștii atrag atenția că multe poteci sunt destinate exclusiv deplasării pedestre, iar condițiile meteo schimbătoare și lipsa vizibilității cresc exponențial riscurile.

Costin Bulgaru a reușit să supraviețuiască miraculos și scape din iadul în care a agonizat timp de 10 ore.

Cu toate aceste, alte patru familii se pregătesc acum să își conducă copiii pe ultimul drum. Patru vieți s-au frânt în câteva clipe de neatenție pe munte.

Ștefan și Ștefania au murit în tragicul accident de la Portăreasa. Erau logodiți și aveau în plan să se căsătorească

Surse foto: facebookfacebookfacebookfacebook

Surse articol: cancandigi24observatornewskanald

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Amalia împlinise recent 19 ani, dar a murit după două săptămâni de agonie. Și-a găsit sfârșitul după accidentul din Constanța, provocat de un șofer beat
Amalia împlinise recent 19 ani, dar a murit după două săptămâni de agonie. Și-a găsit sfârșitul după accidentul din Constanța, provocat de un șofer beat
Ramona Jurubita | Joi, 03.04.2025
Incepe quiz
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ne găsești pe