Dan Chișu revine la televizor. Ce rol va juca în producția fenomen a toamnei

Dan Chișu revine la televizor. Ce rol va juca în producția fenomen a toamnei
Ramona Jurubita
Miercuri, 25.09.2024

Dan Chișu, în vârstă de 69 de ani, revine în atenția publicului! Fanii săi îl pot vedea, începând cu toamna lui 2024, într-o nouă producție fenomen, marca Ruxandra Ion.

Este vorba despre un serial românesc, sută la sută original, ai cărui protagoniști vor fi Michaela Prosan și Adrian Nartea. Află ce rol a primit Dan Chișu și ce importanță majoră are parcursul său în viața personajelor principale!

Dan Chișu, personaj cheie în „Iubire cu parfum de lavandă”

Premiera serialului „Iubire cu parfum de lavandă” va avea loc pe 31 octombrie 2024, moment în care telespectatorii Antenei 1 îl vor revedea pe sticlă și pe marele Dan Chișu.

Acesta va intra în rolul tatălui protagonistei Anda Moraru, interpretată de Michaela Prosan. Din puținele informații dezvăluite de producători, personajul jucat de Dan Chișu nu va avea viață lungă, însă testamentul pe care îl va lăsa are puterea de a schimba viețile celor rămași în urmă.

„Dan Chişu va juca rolul tatălui protagonistei, Anda Moraru (Michaela Prosan), Anton Moraru, cel care, înainte să moară, lasă un testament care va schimba complet viața celor doi protagoniști, Anda și Ștefan Lungu (Adi Nartea).”, se arată în postarea de pe pagina oficială de Instagram a serialului.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Iubire cu parfum de lavandă (@iubirecuparfumdelavanda.a1)

În acest nou serial semnat de Ruxandra Ion, Dan Chișu va juca alături de alte nume mari precum Claudiu Istodor, Liliana Hodorogea, Gelu Nițu, Magda Catone, Bogdan Albulescu, Anca Florescu, Ciprian Teodorescu și mulți alți actori din generația tânără, printre care se numără și fiul lui Andrei Aradits.

Ce mai face și cum mai arată văduva lui Sergiu Nicolaescu. „Văduva albă" s-a recăsătorit cu medicul regretatului actor

Cum a primit provocarea venită de la Ruxandra Ion

Dan Chișu nu este doar actor, ci și regizor, scenarist și producător. De asemenea, a adus un aport considerabil în activitatea culturală a României, căci a pus bazele Festivalului Internațional de Film DaKINO și a creat evenimentul „Noaptea Devoratorilor de Publicitate”. În plus, a pus bazele Café DeKo, loc ce a găzduit primele spectacole de stand-up și teatru de improvizație din România.

Are o experiență vastă atât în teatru, cât și în film, așa că orice nouă provocare îi stârnește curiozitatea. A mărturisit însă că nu ar fi vrut să accepte rolul din „Iubire cu parfum de lavandă”. Iată cum vede lucrurile acum, după ce a acceptat să joace în noua producție de la Antena 1:

„Pentru mine, totul a început acum mulți ani, când Mircea Daneliuc a reușit să mă convingă să joc în Senatorul Melcilor. Am încercat să refuz și să motivez refuzul prin faptul că sunt actori adevărați care ar putea să facă mai bine ca mine rolul, dar nu am reușit. Și am jucat. Bine, rău, nu pot să judec eu.

Acum, după atâția ani, îmi propune Ruxandra să fac acest rol. La început am vrut să refuz, dar între timp, de la primul rol din viața mea, am făcut eu, ca regizor, 8 filme de lungmetraj. Am lucrat eu cu mulți actori și trebuie să recunosc că am înțeles cât de grea e meseria asta de actor.

Pe Ruxandra o știu de mult și am văzut cât de multe a făcut și clar nu am putut să o refuz. Dar aici a fost si curiozitatea. Cum voi reacționa eu la indicațiile altuia și dacă sunt în stare să fac ce mi se cere. Și după ce am jucat acum, mi-a crescut și mai mult respectul pentru cei care fac această meserie. La filmare, cel mai interesant a fost momentul în care a trebuit să-mi scot din cap ceea ce credeam eu despre personajul meu și să mă las condus. Și nu regret deloc!”

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Antena1 (@antena1_oficial)

Cele mai cunoscute filme în care a jucat sunt „Senatorul melcilor” (1995), „Asfalt Tango” (1996), „Faimosul paparazzo” (1999) și scurtmetrajele „Datorie” (2006) și „Excursie” (2014).

O viață personală plină de controverse

Nu de puține ori, actorul a ajuns în atenția publicului și din cauza unor subiecte controversate ce aveau legătură cu viața sa personală. Relațiile sale amoroase au reprezentat adesea subiecte de interes pentru fani, așa că presa a scris foarte mult despre experiențele sale cu femeile. Când era tânăr, Dan Chișu a avut multe partenere din showbiz și nu numai, dar în urmă cu un deceniu și-a găsit liniște în brațele actualei soții - actrița Alina Chivulescu.

Dan Chișu alături de Alina Chivulescu, la un eveniment, îmbrăcați amânoi în negru
Dan Chișu alături de Alina Chivulescu

Înainte ca lucrurile să se așeze în viața lui, a trecut prin mai multe episoade tumultuoase, unul dintre ele având în centru paternitatea unicului său fiu. Deși a iubit mai multe femei la viața lui, Dan Chișu are un singur copil, conceput în timpul relației cu Manuela Hărăbor.

Când nu se află la teatru, la filmări sau la evenimente de cultură, soțul Alinei Chivulescu se bucură de una dintre marile sale pasiuni. Nu mulți știu, dar mare parte din averea lui Dan Chișu este obținută din jocurile de poker, prin intermediul cărora s-a făcut remarcat și peste hotare, după ce a participat la Turneul European de Poker de la Londra.

Femeile din viața lui Dan Chișu. Cu cine s-a iubit înainte de a-și găsi liniștea lângă Alina Chivulescu

Surse foto: Facebook, Facebook

Surse articol: LibertateaProsportPaginademedia

Tags: Adrian Nartea, Claudiu Istodor, Ruxandra Ion, Vedete Romania

Articolul urmator »
Dan Bordeianu a divorțat în secret, acum trei ani. Ce spune acum despre relația cu mama fiicelor lui
Dan Bordeianu a divorțat în secret, acum trei ani. Ce spune acum despre relația cu mama fiicelor lui
Ramona Jurubita | Marţi, 18.03.2025
Incepe quiz
Ce rol ai juca într-o comedie romantică?
Ce rol ai juca într-o comedie romantică?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe