Delia, reacție publică după ce a aflat cum vede Călin Georgescu rolul femeii în societate

Delia, reacție publică după ce a aflat cum vede Călin Georgescu rolul femeii în societate
Ramona Jurubita
Miercuri, 27.11.2024

Delia Matache, în vârstă de 42 de ani, a fost dintotdeauna o artistă asumată, care a vorbit sincer și deschis în fața fanilor săi. Nu de puține ori și-a exprimat opiniile care nu au fost de fiecare dată pe placul tuturor celor din jur. Vedeta a avut ceva de spus și în legătură cu declarațiile publice făcute de Călin Georgescu, posibilul viitor președinte al României.

Internetul și televiziunile au luat foc după ce candidatul independent Călin Georgescu a intrat în turul doi al Alegerilor Prezidențiale 2024. Mai multe persoane au distribuit frânturi din anumite declarații ale sale și au scos în evidență afirmațiile controversate pe care politicianul le-a făcut despre femei, rolul femeii în societate și feminism.

Bărbatul a susținut că persoanele de sex feminin nu pot ocupa funcții de conducere, dând de înțeles că acestea ar trebui să stea acasă, să facă și să crească copii. Tot din spusele sale, multă lume a înțeles că vede femeia ca pe o ființă care trebuie să stea în spatele bărbatului și să-l susțină pe el în drumul spre succes.

„Femeia are un alt rol în societate”

Călin Georgescu are o soție care i-a dăruit doi copii și care i-a fost alături în campania electorală. Iată însă declarația controversată care a încins spiritele în mediul online:

„Femeia are un alt rol în societate. Nu de președinte. Nu are cum să facă față. În fața femeii trebuie să te pleci, pentru că dă naștere la ființa omul, cum spunea Pete Țuțea. Eu și dumneavoastră tot din femeie ne tragem.

Ca să fii pe această zonă de luptă aprigă, nu-i de joacă. Asta nu poate să o facă decât un bărbat sprijinit de o femeie puternică. Asta e foarte important ce vă spun. Și sprijinit de o națiune în care femeile trebuie să aibă un rol principal.

Este diferență mare, gigantică, între feminitate, care este puterea femeii, desăvârșită, și feminism, impusă de un Occident degenerat, care nu a făcut decât altceva decât să distrugă cea mai mare putere din lume.”

Cine este fiul lui Călin Georgescu. Are un club de tenis în cea mai scumpă zonă a Bucureștiului

Delia, reacție tranșantă la auzul afirmațiilor făcute de Călin Georgescu

Delia Matache nu are copii și chiar și-a exprimat în repetate rânduri dorința de a nu deveni mamă. Nu doar că se numără printre femeile care nu vor să dea naștere unor copii, dar este și o persoană independentă, cu o carieră de succes și care a strâns în palmares multe realizări. În plus, a dat dovadă de putere în multe situații și chiar concurează cot la cot cu bărbații la diverse competiții sportive.

Delia susține egalitatea între un bărbat și o femeie și tocmai de aceea, nu este de acord cu opinia lui Călin Georgescu.

După ce a văzut podcastul lui Gojira, în care politicianul a vorbit despre feminism, cântăreața a simțit nevoia să lanseze o ironie la adresa acestuia:

„Mor, bă! Femeia e doar ca să facă copii, de aia e ea. Atât trebuie să facă. Nimic altceva. Știați? Ea nu rezistă la stres și nu poate prea multe săraca. Ea are alt rol”, a scris Delia Matache pe Instagram.

Cât trebuie să scoți din buzunar pentru o carte semnată de Cristela Georgescu

„Orice poate face un bărbat, poate să facă și o femeie”

Apoi, artista luat atitudine și a început să încurajeze toate femeile care s-au simțit nedreptățite de afirmațiile politicianului. Iată ce le-a mai spus urmăritorilor săi din online:

„Orice poate face un bărbat, poate să facă și o femeie: pilot, șofer, bucătar, profesor, medic, alpinist, sportiv, poate să meargă la un maraton, poate să cucerească Everestul. O femeie poate să facă orice își dorește. Diferențele sunt la nivel de musculatură, testosteron…Pe astea le știm, nu are rost să intrăm în astea. Depinde de la situație la situație, de la caz la caz. Dar nu ne măsurăm în mușchi. Vorbim de posibilitățile cerebelului. Femeia nu este doar un bun pentru a-l folosi ca să aducă viață, să împrăștie viața, nu e incubator ambulant. Nu! Adică nu-i doar atât!”

S-a zvonit de multe ori că Delia Matache ar fi însărcinată, însă aceasta a negat de fiecare dată informațiile false care au circulat în spațiul public despre ea. Anii au trecut, dar nu s-a răzgândit cu privire la posibilitatea de a deveni mamă, pe care nu o ia în calcul absolut deloc.

Nici soțul Deliei Matache nu și-a exprimat în public dorința de a-și extinde familia și pare că le este foarte bine în această formulă. Cei doi călătoresc foarte mult împreună și par să își trăiască viața ca o echipă, în care ambii coechipieri sunt egali.

Tatăl Deliei Matache a ajuns de la ateu convins la a fi călugăr pe muntele Athos

Vezi galeria foto » Delia, reacție publică după ce a aflat cum vede Călin Georgescu rolul femeii în societate, a transmis mai multe mesaje în online Delia, reacție publică după ce a aflat cum vede Călin Georgescu rolul femeii în societate, le-a încurajat pe femeile din comunitatea ei

Surse foto: FacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebook

Surse articol: LibertateaRomaniatvB1tv

Tags: Delia, Vedete Romania

Articolul urmator »
File de istorie: Cine a fost legionarul Corneliu Zelea Codreanu și mareșalul Ion Antonescu, despre care Călin Georgescu a afirmat că „au făcut și fapte bune"
File de istorie: Cine a fost legionarul Corneliu Zelea Codreanu și mareșalul Ion Antonescu, despre care Călin Georgescu a afirmat că „au făcut și fapte bune"
Alexandra Siromașenco | Vineri, 29.11.2024
Incepe quiz
Cum te percep barbatii dupa prima intalnire?
Cum te percep barbatii dupa prima intalnire?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ne găsești pe