Iacob, un băiat de 16 ani, a murit departe de casă, într-un accident în Italia. A sfârșit prins între fiare, nu a mai putut fi salvat

Iacob, un băiat de 16 ani, a murit departe de casă, într-un accident în Italia. A sfârșit prins între fiare, nu a mai putut fi salvat
Alina Nedelcu
Marţi, 07.10.2025

Săptămâna trecută, un grav accident rutier a avut loc în nordul Italiei, la granița dintre provinciile Torino și Cuneo. Din păcate, un adolescent de numai 16 ani, de origine română, și-a pierdut viața și alte două persoane au ajuns la spital. Carabinierii continuă cercetările în zonă pentru a se stabili exact cauzele tragicului accident. 

„Dumnezeu să te odihnească în pace, Iacob!”

Miercurea trecută, pe 1 octombrie 2025, un accident rutier s-a produs pe strada regională 589 „Lacurilor din Avigliana”, în zona Crocera di Barge, la km 48,5. În accident au fost implicate două autoturisme: o Skoda Octavia și un Volswagen Polo. 

Gusti Novacoviciu, un adolescent de 16 ani, cunoscut și sub numele Iacob, se afla în Skoda Octavia la momentul impactului dintre cele două autoturisme. Întrucât impactul a fost foarte puternic, tânărul a murit pe loc. Acesta locuia în apropiere de Barge, în localitatea Bibiana, alături de părinții săi, un cuplu de origine mixtă, română-italiană.

Pompierii și echipele de descarcerare care au ajuns la locul accidentului nu au putut să facă altceva decât să scoată trupul lui Iacob dintre mormanele de fier contorsionat și să constate decesul.

Vestea morții adolescentului a șocat comunitatea locală, dar și persoanele apropiate acestuia, care au transmis numeroase mesaje pe rețelele de socializare, așa cum reiese și din informațiile oferite de revista „Rotalianul”. Printre asemenea mesaje de regăsesc:

  • „Nu am cuvinte, jur… Dumnezeu să te odihnească în pace, Iacob! Ai fost ca un frate mai mic pentru mine”;
  • „Isuse, te rog, ai grijă de el. Te rog, Doamne, nu pot trăi cu gândul că el acum e singur acolo. Știu că te are pe tine, ai grijă, Doamne, de micuțul meu, puterea mea, tot ce aveam eu… El era Iacob sus, Iacob jos, Iacob peste tot”;
  • „Dă-i, Doamne, alinarea de frate, el avea grijă de mine! Așa că te rog, ai și tu grijă de Iacob al meu. Nu mai am putere, nu mai am lacrimi. Cu el eram fericit, Doamne, cât de bine mă înțelegeam cu el, simțeam în sufletul meu că mă iubește, și eu pe el. Dragul meu Iacob, te iubește fratele tău mult, mult, să știi, pentru tine aș fi făcut orice. Viața mea, te iubesc. M-ai distrus, Iacob”;
  • „Dumnezeu să-l odihnească în pace, un înger între îngeri”;
  • „Of, Doamne ce durere mare, nimic nu e mai grav decât a pierde un copil. Doamne, apără pe toți copiii, din toată lumea! Amin. Dumnezeu să îl odihnească în pace, lumină veșnică”;
  • „Drum lin spre îngeri”;
  • „Ce păcat, copil frumos! Domnul să te odihnească în pace”;
  • „Dumnezeu să-l ierte! Tinerețe frântă...”.

Iacob Gusti Novacoviciu, adolescentul de 16 ani care a murit intr-un accident din Italia

Matei, un tânăr de 22 de ani a murit după un tragic accident rutier. Era stabilit în Italia și se afla în mașină cu alte 4 persoane, care au fost grav rănite

Accidentul în care a murit Iacob a provocat și alte victime

Potrivit informațiilor furnizate de publicația „TORINO CRONACA”, cele două autoturisme care au fost implicate în accidentul în care și-a pierdut viața Iacob s-au ciocnit frontal. Mașina în care se afla adolescentul, o Skoda Octavia, a fost proiectată în afara carosabilului, pe un câmp de porumb. 

În urma accidentului, doi adulți au ajuns la spital. Conform sursei citate, un bărbat cu traumatisme ușoare a fost transportat cu ambulanța la spitalul din Savigliana. Tânăra care se afla la volanul unuia dintre autoturisme a fost transportată cu elicopterul la spitalul „CTO” din Torino, starea ei fiind gravă, dar stabilă.  

Pentru salvarea victimelor accidentului au intervenit, pe lângă echipaje medicale, „Azienda Zero” (o entitate regională înființată pentru a se gestiona cât mai bine resursele alocate sănătății din regiunea italiana Piemont) și pompierii din localitățile Barge și Saluzzo. 

Din păcate, moartea lui Iacob nu a fost singurul incident de acest tip petrecut în Italia în ultima vreme. Astfel, potrivit datelor puse la dispoziție de publicația „Il Messaggero”, pe 2 octombrie 2025, Paul Olivian Damian, un român de 34 de ani stabilit în Italia, a încetat din viață după ce a fost lovit de o mașină când traversa o stradă din zona via Ananigna din Roma. 

Diana, o româncă de 42 de ani stabilită în Italia, a fost lovită mortal de o mașină în drum spre casă. Patru copii au rămas orfani

Surse foto: freepik.com, facebook.com/lastampa.cuneo, facebook.com/Rotalianul

Surse articol: cancan.ro, ilmessaggero.it, rotalianul.com, stiridiaspora.rotorinocronaca.it, wowbiz.ro

Tags: Stiri externe

Articolul urmator »
Marius, un român de 40 de ani și-a găsit sfârșitul în Italia, într-un tragic accident. A lăsat în urmă o fetiță și o soție însărcinată în 8 luni
Marius, un român de 40 de ani și-a găsit sfârșitul în Italia, într-un tragic accident. A lăsat în urmă o fetiță și o soție însărcinată în 8 luni
Mariana Voinea | Joi, 11.09.2025
Incepe quiz
Ce fel de casa ti se potriveste?
Ce fel de casa ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe