IICCMER solicită retragerea statuii lui Adrian Păunescu din Grădina Icoanei. „A contribuit la promovarea ideologiei oficiale și a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu”
Adrian Păunescu nu a fost uitat de românii care i-au apreciat poeziile, mai ales pentru că urmașii lui au făcut tot ce le-a stat în putință să amintească de el și de contribuția adusă de acesta literaturii române. Acum, marele scriitor a ajuns din nou în atenția publicului, la 83 de ani de la momentul în care a venit pe lume și la aproape 16 ani de când a murit. Află de ce numele său este din nou pe buzele tuturor!
O nouă controversă se aprinde în jurul memoriei poetului Adrian Păunescu. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, cunoscut drept IICCMER, a cerut autorităților retragerea monumentului dedicat scriitorului din Parcul Grădina Icoanei, din Sectorul 2 al Capitalei.
Demersul nu este unul nou. Instituția amintește că s-a opus încă din 2012 amplasării bustului în spațiul public, invocând rolul pe care poetul l-ar fi avut, în perioada regimului comunist, în promovarea propagandei oficiale și a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu. De data aceasta, solicitarea reapare în spațiul public și redeschide o dezbatere veche, dar niciodată stinsă complet.
IICCMER cere retragerea monumentului din spațiul public
Potrivit comunicatului transmis de Institut, problema nu ar fi valoarea literară a operei, ci semnificația unei omagieri oficiale într-un loc public. Cu alte cuvinte, IICCMER susține că menținerea unui monument nu este un gest neutru, ci o formă de recunoaștere simbolică.
„La acel moment, IICCMER s-a pronunțat împotriva inaugurării monumentului, arătând că omagierea în spațiul public a unei persoane care a avut un rol important în promovarea propagandei regimului comunist și a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu este incompatibilă cu respectul datorat memoriei victimelor dictaturii comuniste.”, transmite instituția.
Reprezentanții Institutului mai arată că păstrarea unei statui trebuie analizată în raport cu întregul parcurs public al persoanei omagiate. În cazul de față, este invocată activitatea lui Adrian Păunescu la revista „Flacăra”, dar și rolul său în fondarea și coordonarea Cenaclului Flacăra, fenomen cultural uriaș în epocă, dar privit astăzi de unii istorici și prin lentila propagandei comuniste.
Pentru Institut, statuia lui Adrian Păunescu din București ridică o problemă de memorie publică. Reprezentanții acestuia susțin că astfel de omagieri pot întreține nostalgii legate de comunism și pot estompa suferința victimelor regimului.
Familia poetului a reacționat dur la aflarea veștii
Solicitarea a stârnit imediat reacții din partea familiei poetului. Ana-Maria Păunescu, fiica lui Adrian Păunescu, a publicat un mesaj amplu în care critică dur inițiativa și apără memoria tatălui său. Ea consideră că bustul nu glorifică regimul comunist, ci păstrează vie amintirea unui poet iubit de mulți români.
„Aud, de la cunoscuții care urmăresc paginile de știri, că niște oameni aflați în funcții trecătoare au întreprins demersuri oficiale pentru ca bustul lui Adrian Păunescu, bustul tatei, să fie scos, aproape de urgență, din Grădina Icoanei din centrul Bucureștilor, unde a fost amplasat acum mai bine de paisprezece ani, de aceia care au vrut să îi aducă, post-mortem, recunoașterea pe care era evident că o merita. Și mă întreabă lumea: e adevărat? Cum e posibil așa ceva? Până unde se va merge cu batjocorirea marilor noștri scriitori? A acelora care ar putea salva o fărâmă din marea cetate uzată?”, a scris Ana-Maria Păunescu, într-un mesaj în care acuză o încercare de ștergere a unor repere culturale.
Aceasta a amintit că bustul se află în Grădina Icoanei de mai bine de 14 ani și că, în mai multe locuri din țară, există străzi, școli și monumente care poartă numele poetului. Din perspectiva ei, atașamentul publicului față de poeziile lui Adrian Păunescu și de Cenaclul Flacăra nu poate fi șters printr-o decizie administrativă.
„Vor să dea jos statuia tatălui meu”
La rândul său, Andrei Păunescu, fiul lui Adrian Păunescu, a reacționat pe Facebook, spunând că demersul vizează nu doar un monument, ci și memoria unei întregi generații care s-a regăsit în versurile și spectacolele Cenaclului Flacăra:
„Vor să dea jos statuia tatălui meu și al Generației în Blugi, aflată în Grădina Icoanei din București, pentru că, zic ei, Adrian Păunescu ar fi slujit totalitarismul, comunismul. Cine a mai scris și a mai publicat în România, până în 1989, asemenea texte de atac direct la regimul aflat la putere atunci? (...) Acești indivizi din aceste grupări (în cazul acesta, IICCMER) care vor să ne șteargă identitatea, dărâmându-ne statuile, pot fi opriți nu de noi, cei din familie, ci de dumneavoastră, Popor Român.”
Rămâne de văzut dacă IICCMER va reuși să dea jos statuia scriitorului sau dacă admiratorii lui și cei din familie vor reuși să demonstreze că un asemenea gest este o nedreptate.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Iiccmer, Adevarul, Libertatea, Money
Tags: Adrian Păunescu, Andrei Paunescu, Vedete Romania, Stiri Romania