Ilie Bolojan ia măsuri în privința pensiilor speciale. "Nu pot fi mai mari de 70% din ultimul salariu"

Premierul Ilie Bolojan a vorbit marți, în cadrul unei conferințe de presă, despre cele mai importante măsuri din proiectul de reformă a pensiilor speciale ale magistraților. Parcurge articolul de mai jos și află toate detaliile!
Potrivit premierului Ilie Bolojan, măsurile privind pensiile speciale vor fi incluse în cel de-al treilea pachet de reforme fiscale și administrative, esențial pentru îndeplinirea jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
România riscă să piardă peste 800 de milioane de euro dacă nu reduce cheltuielile
România riscă să piardă peste 800 de milioane de euro dacă nu adoptă rapid cadrul legislativ privind reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale, a avertizat Ilie Bolojan.
„Foarte probabil, până la sfârșitul săptămânii, veți avea un calendar anunțat public. Din punctul meu de vedere, cu cât mai repede, cu atât mai bine, ca să îndeplinim jalonul din PNRR.
Dacă nu încheiem, nu numai că nu luăm banii, dar și plătim penalități. Deci îmi doresc cât mai repede, luna viitoare, să încheiem această procedură”, a declarat șeful Guvernului.
Punctele-cheie ale reformei pensiilor pentru magistrați
Printre modificările majore anunțate se numără:
- Creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, în linie cu standardele europene.
- Majorarea vechimii minime în sistem de la 25 la 35 de ani, din care cel puțin 25 de ani în funcții de magistrat.
- Plafonarea pensiilor la 70% din ultimul salariu net, față de sistemul actual care permite pensii mai mari decât veniturile din activitate.
- Pensia va fi calculată ca 55% din media veniturilor brute din ultimii 5 ani, cu aplicarea plafonului de 70% din net.
Pensii mai mari decât salariul: „Este un lucru anormal”
Premierul a explicat că modelul este inspirat din practicile altor țări europene și urmărește să aducă sistemul de justiție într-o zonă de echitate și sustenabilitate.
„Valoarea pensiei este stabilită la nivelul ultimului salariu. Am avut ani, înainte de 2020, în care, datorită formulei prevăzute în lege, pensia unui magistrat ajungea la 80% din venitul brut.
În fapt, 80% din venitul brut înseamnă mai mult decât venitul net. Deci pensiile au fost mai mari decât salariile, ceea ce nu există nicăieri. Este un lucru anormal.
Pensiile în justiție se ridică la 24.000–25.000 de lei, aproximativ 5.000 de euro net. Nicăieri în sistemele europene nu există o astfel de prevedere prin care pensiile să fie mai mari decât salariile sau să fie egale cu ele”, a subliniat Ilie Bolojan.
Vârsta de pensionare a magistraților crește
Important de menționat este că magistrații vor putea să se pensioneze mai devreme de 65 de ani dacă își doresc acest lucru, însă nu la 48, ca până acum, ci la 58 de ani.
în plus, prin creșterea vârstei de pensionare, interesul este ca sistemul de justiție să fie format din profesioniști aflați în perioada de maturitate profesională.
„Ce ne propunem pentru primele două probleme? Legat de vârstă și de vechime, propunem creșterea vârstei de pensionare în justiție la vârsta de pensionare standard de 65 de ani. Față de vechimea de 25 de ani pe care o prevede legea, propunem o creștere a vechimii la 35 de ani.
Propunem să avem toți magistrații în activitate la maturitatea vârstei profesionale și eu cred că, în anii următori, se va vedea acest lucru prin calitatea actului de justiție din România”, a declarat Ilie Bolojan în cadrul conferinței de presă.
„Este o onoare să lucrezi în sistemul de justiție”
În fața criticilor venite din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), premierul a reiterat ideea că reforma nu urmărește să sancționeze magistrații, ci să corecteze un sistem dezechilibrat.
„Eu cred că este onorant să fii judecător, inclusiv în România. E o onoare să lucrezi în sistemul de justiție.
Sunt convins că și în anii următori mulți tineri din România vor intra în sistemul de justiție, pentru că este unul predictibil și, chiar și cu aceste modificări, are cel mai bun sistem de salarizare și pensionare din România”, a declarat premierul.
Proiectul nu va avea efect retroactiv
Ilie Bolojan a precizat clar că prevederile nu vor afecta magistrații care au deja condițiile de pensionare îndeplinite.
Modificările se vor aplica doar celor care vor ieși din sistem după intrarea în vigoare a noii legi.
„Aceste prevederi se vor aplica doar pentru viitor, pentru că nu poți da legi retroactive, și pentru cei care sunt în magistratură acum și nu au îndeplinit vârsta de pensionare”, a explicat premierul.
Premierul a mai spus că forma finală a proiectului va fi prezentată în zilele următoare pentru consultare, iar legea ar urma să fie adoptată în luna august.
Intrarea în vigoare va fi imediată, cu prevederi tranzitorii pentru a asigura o tranziție echilibrată.
Reforma pensiilor speciale inițiată de Ilie Bolojan este una dintre cele mai ambițioase măsuri de până acum, din actualul mandat guvernamental.
În timp ce premierul vorbește despre necesitate, echitate și sustenabilitate, magistrații acuză o tentativă de subminare a independenței sistemului judiciar.
Cu toate acestea, miza financiară, adică accesarea fondurilor PNRR, pare să împingă Guvernul către o implementare cât mai rapidă a măsurilor.



Surse foto: facebook, facebook, facebook
Surse articol: digi24, romania.europalibera
Tags: Ilie Bolojan, Stiri Romania