Imaginile care au scandalizat internetul! Un preot filmat în biserică în timp ce merge printre copiii întinși pe jos, sub privirile părinților

Un videoclip ajuns viral pe rețelele sociale a scandalizat mii de români. Aceștia au reacționat vehement la adresa Bisericii Ortodoxe și a preoților care fac ritualuri ce par neobișnuite în opinia lor. Alții ar spune însă că este ceva normal ca preotul să treacă peste copii sau adulți cu „Sfintele Daruri”.
Imaginile, care s-au viralizat pe TikTok, pe Facebook și nu numai, sunt filmate într-o biserică ortodoxă din România. Obiectivul camerei a surprins mai mulți copii care stau întinși pe jos în lăcașul de cult, în timp ce preotul trece peste ei, iar părinții asistă de pe margine.
Punctul culminant al filmării este momentul în care o mămică își forțează copilul foarte mic să stea la picioarele preotului, ca acesta să poată trece peste el. Micuțul se opune și începe să țipe, speriat fiind de ceea ce se întâmpla în jurul lui.
Reacțiile nu au întârziat să apară: „Eu aș întreba Mitropolia ce ritual păgân execută popa”
Oamenii care au văzut imaginile s-au împărțit rapid în două tabere și au reacționat în secțiunea de comentarii. Unii au fost scandalizați de cele văzute, în timp ce alții au explicat așa-zisul „ritual păgân”, cum l-au numit persoanele care nu știau ce reprezintă, de fapt, gestul părintelui filmat deasupra copiilor.
„Incredibil...câtă îndobitocire! Știți ce este grav? Faptul că suntem în secolul XXI, când informațiile sunt la îndemână oricui și totuși lumea dă înapoi, stagnează, regresează.”, „Procesul de imbecilizare continuă într-un ritm incredibil. Mergem spre evul mediu butonând pe TikTok. De fapt este un fel de tic-tac spre sfârșit.”, „Prostia omenească în toată splendoarea ei! Asta înseamnă lipsă de educație! Doamne ferește, câte pot face pentru bani? Să nu credeți că asemenea fapte se fac pe gratis! Așa se spune că „pentru bani și ursul joacă”. De ce nu ar juca și popa dacă vin banii?”, „Interesant... Eu aș întreba Mitropolia ce ritual păgân execută popa? Treaba asta nu are nici o treabă cu ritualul clasic, o fi ceva local.” - sunt doar câteva dintre comentariile celor îngroziți de imaginile văzute.
Această practică nu este trecută în Liturghier
Obiceiul ca preotul să treacă peste trupurile firave ale copiilor ar fi strâns legat de o practică religioasă veche, despre care se crede că ar aduce vindecare, protecție și binecuvântare.
Se pare că ritualul din imaginile de mai sus nu se practică în toate bisericile ortodoxe, iar unii preoți nu este de acord cu el, având în vedere că nu este menționat în Liturghier.
„O altă practică neautentică din timpul Vohodului Mare al Sfintei Liturghii, alături de cea a atingerii capului credincioșilor cu potirul, este întinderea credincioșilor pe pardoseala Bisericii pentru ca preotul să poată trece cu Cinstitele Daruri peste ei, în vederea tămăduirii de bolile sufletești și trupești. În alte cazuri întâlnim diferite obiecte (eșarfe, batiste, fulare, căciuli, poșete, portmonee, haine etc.), puse special pentru ca preotul să treacă în acest moment peste ele.
Acestor practici le lipsește întru totul orice valoare sacramentală. Vohodul acesta al Sfintei Liturghii este rânduit pentru mutarea Cinstitelor Daruri de la Proscomidiar pe Sfânta Masă, pentru a fi prefăcute în Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, rostul lui nefiind unul harismatic, pentru tămăduirea bolilor noastre. Pentru tămăduirea bolilor sufletești și trupești, Biserica are rânduite Sfinte Taine speciale și ierurgii, așezate în cartea de slujbă numită Molitfelnic.
Așadar, practicile acestea, nefiind menționate în Liturghier, trec și ele în rândul inovațiilor liturgice. Astfel de practici nu se pot justifica nici teologic, întrucât trecerea preotului cu Cinstitele Daruri peste trupurile credincioșilor nu are nicio valoare sacramentală, cu atât mai mult cu cât acestea nu sunt nici măcar prefăcute deocamdată în Trupul și Sângele Domnului, fiind numai într-un urcuș spre această Prefacere.”, a spus în trecut conferențiarul Lucian Farcașiu, de la Facultatea de Teologie din Arad.
În ciuda explicațiilor sale, încă există biserici din România în care această practică veche este păstrată cu sfințenie.
Este obligatorie spovedania înainte de nuntă? Ce spune Biserica



Surse foto: Facebook, iStock
Surse articol: Facebook, Stiridecluj, Adevarul
Tags: Stiri Romania