Leonard Doroftei a fost aspru criticat în online după ce a apărut într-un clip al Armatei Romane. "Am promovat mișcarea"

Fostul campion mondial la box, Leonard Doroftei, se află în centrul unei controverse aprinse după ce a apărut într-un clip de promovare al Ministerului Apărării Naționale (MApN). Parcurge articolul de mai jos și află toate detaliile.
Deși Leonard Doroftei, în vârstă de 55 de ani, a susținut în mod explicit că intenția sa a fost de a susține mișcarea și un stil de viață sănătos, mulți internauți l-au acuzat că ar fi promovat, de fapt, înrolarea tinerilor în armată, într-un context social sensibil marcat de tensiunile din apropierea graniței României.
Leonard Doroftei a apărut pe rețelele de socializare îmbrăcat în uniformă militară
În videoclipul postat pe rețelele de socializare de către Forțele Terestre Române și de Centrul Militar Județean Prahova, Leonard Doroftei apare îmbrăcat în uniformă militară, participând la o probă fizică de admitere în armată, în care execută o serie de exerciții de rezistență și forță.
La scurt timp după publicarea clipului, secțiunile de comentarii s-au umplut de reacții negative.
View this post on Instagram
Fostul pugilist a postat la rândul său pe pagina personală de Facebook o fotografie în care apare îmbrăcat în uniformă.
Mulți utilizatori l-au acuzat pe sportiv că ar fi fost plătit să devină imaginea unei campanii menite să convingă tinerii să se înroleze, în eventualitatea unui conflict militar.
„Mai bine stai departe de faze de genul ca n-o sa fie ok… Rămâi în memoria noastră cu ceea ce ai realizat pe plan sportiv, că e mai bine așa”, „Știți că sunteți folosit, nu-i așa?”,
„De ce nu se înrolează și fiul tău?”, „Trimite-ți copiii tăi pe front! Poți merge și tu”, „Mișcarea este una asemănătoare cu a vedetelor care au promovat vaccinarea”, sunt doar câteva dintre mesajele care au inundat pagina de Facebook a lui Leonard Doroftei.
Ulterior, fotografia în cauză a fost ștearsă de către fostul sportiv.
Leonard Doroftei, dezamăgit de colegii din emisiunea Power Couple. Ce au putut spune despre el
Cum a reacționat Leonard Doroftei: „Am vrut doar să promovez mișcarea”
În fața valului de critici, Leonard Doroftei a venit rapid cu explicații. El susține că a acceptat invitația MApN doar pentru a promova activitatea fizică, nu pentru a transmite un mesaj militar sau politic.
„Am fost sunat să particip la o competiţie sportivă şi asta am făcut. Nu am avut nicio altă intenţie, am vrut să promovez mişcarea în rândul tinerilor. Doamne fereşte, nu promovez înrolarea.
Eu am făcut armata în 1991-1992, la Clubul Steaua. Aici a fost vorba doar despre un concurs sportiv şi mi-au zis să mă îmbrac în echipament, am acceptat. Am pus boncancii, am pus tot. Am făcut proba şi atât.
Sunt părinte, am copii, am băieţi, nu aş face niciodată împotriva nimănui. Nu mă afectează comentariile oamenilor, căci ei nu au înţeles, poate nici eu nu m-am exprimat corect.
Nu am nicio intenţie să supăr pe nimeni. Nici nu m-aş fi dus pentru înrolare, nu a fost vorba despre aşa ceva”, a declarat fostul pugilist pentru Cancan.ro.
Leonard Doroftei, cu ochii în lacrimi la amintirea mamei: „Nu mi-am permis să plâng"
„Nu am luat niciun leu”
Într-un alt interviu, Leonard Doroftei a dezvăluit că nu a fost plătit pentru apariția sa și că nu ar accepta niciodată bani pentru acțiuni care promovează sportul.
„Faceți mișcare pentru sănătate. Eu asta am transmis și asta am făcut. Dacă am supărat pe cei mai sinceri, îmi pare rău (...) Ferească Dumnezeu, sunt părinte și n-aș chema niciodată pe nimeni (n.r. - la înrolare).
Nu m-am dus pentru bani, nu m-am dus pentru altceva, m-am dus pentru o probă fizică pe care am executat-o și a asta a fost tot. Nu am luat niciun leu și nu o să am niciun leu vreodată când voi promova ceva pentru sport, pentru mișcare”, a spus sportivul pentru pentru Știrile Kanal D.
Deși o parte dintre internauți i-au luat apărarea, considerând că gestul său este unul nobil și simbolic, majoritatea reacțiilor au fost negative.
Mulți au interpretat clipul drept o campanie mascată de recrutare militară, într-o perioadă în care temerile legate de un posibil conflict se află la cote ridicate.
Deși Leonard Doroftei a vrut, după cum a declarat chiar el, să promoveze mișcarea și un stil de viață activ, apariția sa în uniformă militară a fost suficientă pentru a genera un val de critici.
Ce părere aveți despre această situație?



Surse foto: facebook, facebook
Surse articol: stirilekanald, fanatik, gandul