Madeline, o tânără româncă de etnie rromă, dintr-o familie de căldărari, a ajuns profesor universitar în Marea Britanie. „Am fost întrebată dacă am copilărit în căruță cu coviltir”

Madeline, o tânără româncă de etnie rromă, dintr-o familie de căldărari, a ajuns profesor universitar în Marea Britanie. „Am fost întrebată dacă am copilărit în căruță cu coviltir”
Alexandra Siromașenco
Miercuri, 10.09.2025

Povestea unei tinere născute într-o familie de rromi din România este demnă de un scenariu de film! Madeline Potter a ajuns profesor universitar la una dintre cele mai prestigioase universități din Marea Britanie. Parcurge articolul de mai jos și află-i povestea.

Crescută într-un mediu în care prejudecățile și discriminarea erau la ordinea zilei, Madeline Potter a reușit să depășească toate obstacolele și să-și construiască o carieră academică de succes în Marea Britanie.

În vârstă de 36 de ani, tânăra dintr-o familie de căldărari este căsătorită cu un cetățean britanic și predă la prestigioasa Universitate din Edinburgh, una dintre cele mai vechi și mai mari instituții de învățământ superior din Regatul Unit, cu absolvenți celebri precum Charles Darwin, Alexander Graham Bell sau Arthur Conan Doyle.

Madeline și-a obținut în anul 2020 doctoratul la Universitatea din York, iar anul acesta a publicat, la editura Penguin Books, volumul „The Roma”, o carte care explorează istoria și cultura rromilor, împletind cercetarea cu elementele autobiografice.

Amintiri din copilărie și primele experiențe cu discriminarea

Deși vorbește cu nostalgie despre vacanțele de vară petrecute în România și despre iernile în care se dădea cu sania pe derdelușul din spatele blocului, copilăria ei a fost marcată și de experiențe dureroase.

Una dintre ele, deși aparent banală, i-a schimbat total perspectiva asupra lumii.

 madeline potter cu codite si batic traditional rrom

„Vacanțele de vară erau tot timpul cele mai frumoase, când timpul parcă se oprea în loc; și acum mă gândesc cu drag la acele momente. Și iarna era frumos. Îmi aduc aminte când era prima ninsoare și noi copiii ne dădeam cu sania pe «pârtia» din spatele blocului, care era, de fapt, doar o șosea în pantă. (...)

Una dintre cele mai traumatizate experiențe a fost una pe care o relatez și în carte, când eram mică și niște fete se jucau «elastic». Când am vrut și eu să mă joc, ele au refuzat pentru că sunt de etnie romă.

Au fost alte experiențe în mod obiectiv mult mai serioase și mult mai violente, iar în comparație, asta poate părea trivială. Dar acea experiență m-a marcat pentru că a fost un moment de realizare pentru mine: că nu eram la fel ca ele și că asta însemna că pot să mă excludă.

Am înțeles în acel moment că nu avea importanță nimic altceva decât culoarea pielii. Copilăria e o perioadă în care învățăm și înțelegem lumea în care trăim și în care ne formăm percepțiile – pe mine, episodul ăla m-a făcut să înțeleg realitatea rasismului și ce înseamnă să fii exclus.

Și acum mă gândesc cu tristețe la acel moment. Eu nu cred că copiii sunt în mod natural rasiști și probabil că fetelor acelea le-a zis cineva, poate din familie, să nu se joace cu copiii romi”, a povestit ea pentru Libertatea.

Tanti Ileana nu lasă cartea din mână nici la 84 de ani. Povestea bunicuței însetate de lectură din Maramureș

A fost agresată de un polițist pentru că citea în parc

Un alt episod care a marcat-o, mult mai dur, a fost confruntarea cu un polițist, care a lovit-o când citea liniștită într-un parc.

 madeline potter imbracata elegant semneaza cartile la evenimentul de lansare the roma

„Am primit o palmă de la un polițist când citeam în parc. La timpul respectiv, m-a durut. Dar în timp am catalogat acea experiență ca una din care am învățat un lucru important: rasismul nu ține cont de ce faci.

Dacă o persoană e plină de ură față de romi, te va urî indiferent de ce faci. Discurile rasiste se bazează deseori pe o serie de stereotipuri: cum că majoritatea sau chiar toți romii fură, că romii nu se educă etc.

Dar și când citești, când faci ceva chiar împotriva stereotipurilor, tot cu aceeași ură și violență te întâlnești. Așa că acea situație m-a învățat că unii oameni nu se vor schimba și că ce pot eu să fac e să continui să fiu eu însămi, să nu îmi pese de ură și să mă axez pe rezistența proprie și pe dialogul cu cei pe care îi interesează dialogul”, a precizat Madeline Potter.

Vă mai aduceți aminte de legendarul Sandokan? Povestea captivantă de viață a actorului indian, Kabir Bedi

Rasismul, o luptă care i-a modelat drumul în viață

Deși discriminarea întâlnită în copilărie a rănit-o profund, Madeline Potter spune că nu ura a motivat-o să meargă mai departe, ci oamenii care au sprijinit-o constant pe drumul ei spre succes.

„Pe de o parte, da, rasismul m-a făcut să lupt, să fiu mai rezistentă și mi-a creat o perspectivă asupra vieții, care îmi permite, de exemplu, acum să-mi sprijin studenții din diferite minorități etnice, care se confruntă și ei cu rasism.

Pe de altă parte, pentru mine, personal, ce m-a ajutat cel mai mult au fost oamenii care m-au susținut și m-au încurajat, mentorii și profesorii de la care am învățat și care au fost alături de mine.

Au fost situații în care îmi venea să renunț, pentru că simțeam că e prea dificil, că nu are sens. Și atunci a contat acest sprijin enorm. Deci nu, nu rasismul în sine, ci antirasismul, ca o reacție împotriva rasismului”, a mai spus ea pentru sursa citată anterior.

Călin, un tânăr de etnie romă care a crescut în orfelinate, fără părinți, a reușit să devină asistent medical la Institutul Oncologic „Ion Chiricuță” din Cluj

„Am fost întrebată dacă am copilărit în căruță cu coviltir”

În cadrul interviului, tânăra a povestit și care sunt stereotipurile de care s-a lovit cel mai des în Marea Britanie și cele care au șocat-o în mod deosebit.

madeline potter zambeste si se fotografiaza cu un panou la evenimentul de lansare al cartii the roma

„Stereotipul legat de furt este bineînțeles unul foarte frapant, mai ales că m-am confruntat și eu personal cu acuzații de furt din supermarket, de exemplu.

Un alt stereotip frapant este cel cum că romii răpesc copiii neromilor. În Marea Britanie există un stereotip cum că toți romii ar fi nomazi.

Au fost situații în care am fost întrebată dacă am copilărit în căruță cu coviltir și asta m-a surprins inițial”, a mai spus Madeline Potter pentru sursa citată anterior.

Drumul ei de la o copilărie marcată de discriminare la cariera universitară din Marea Britanie este un exemplu veritabil de putere și determinare.

Madeline Potter a reușit să transforme fiecare experiență dureroasă în motivație pentru a se depăși pe sine și a atinge succesul!

Connect-R a vorbit sincer despre etnia lui. "Noi suntem rromi, nu țigani"

Surse foto: facebook

Surse articol: libertateafacebook

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Ce pensie are Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România și fost profesor universitar. „M-a ajutat bunul Dumnezeu"
Ce pensie are Adriana Iliescu, cea mai bătrână mamă din România și fost profesor universitar. „M-a ajutat bunul Dumnezeu"
Mariana Voinea | Vineri, 13.09.2024
Incepe quiz
Ce fel de de familie vei forma?
Ce fel de de familie vei forma?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ne găsești pe